13 nov.
! a îndoi apare de trei ori în DOOM2; atunci când înseamnă a împături, a încovoia, îşi păstrează formele consemnate în vechile documente; în situaţia în care este sinonim cu a dubla, verbul are indicativul prezent eu îndoi, tu îndoi, el îndoaie şi ei îndoaie, imperfectul el îndoia şi conjunctivul prezent să îndoiască; cel de-al treilea sens are valoare reflexivă, cu indicativul prezent el se îndoieşte, imperfectul el se îndoia şi conjunctivul să se îndoiască
* îndoit face parte din aceeaşi familie lexicală, este adjectiv masculin cu pluralul îndoiţi şi femininul îndoită-îndoite. Este precizat, de asemenea, *îndoit ca substantiv neutru.
* a îndosaria (în-do-sa-ri-a) este verb cu indicativul prezent el îndosariază, noi îndosariem (în-do-sa-ri-em); conjunctiv prezent el să îndosarieze şi gerunziul îndosariind (în-do-sa-ri-ind). Apare substantivul *îndosariere (în-do-sa-ri-e-re), feminin cu genitiv-dativul îndosarierii şi pluralul îndosarieri.
*în dreptu- este locuţiune prepoziţională, în structuri de tipul în dreptu-i. De asemenea, apare locuţiunea prepoziţională *în dreptul (lui).
* îndrumător apare cu o valoare morfologică nouă, substantiv neutru cu pluralul îndrumătoare
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
10 nov.
Verbul a înceţoşa este unul de sezon, care ne umple zilele şi nopţile într-un fel extrem de puţin plăcut. Căci se referă, în primul rând, la un fenomen meteorologic – „a se lăsa, a apărea ceaţa”, situaţie în care este sinonim cu a se înnegura. Ca predicat, se utilizează deseori în interdependenţă cu substantivele vremea şi zarea, ori cu valoare impersonală.
Cu sens figurat, verbul se foloseşte pentru „a pierde din capacitatea de a percepe clar obiectele din realitatea înconjurătoare”, cu referire la ochi sau vedere, chiar şi la minte. În această situaţie, termenul stabileşte sinonimie cu a se împăienjeni, a se tulbura, a se întuneca. Şi într-o situaţie, şi în cealaltă, antonimul este a se limpezi.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
06 nov.
! a se îndărătnici trece în clasa reflexivelor, verb cu indicativul prezent el se îndărătniceşte, imperfectul el se îndărătnicea, conjunctivul prezent să se îndărătnicească
* îndărătu- este prepoziţie care cere dativul – îndărătu-i
! a se îndeletnici este verb reflexiv cu indicativul prezent el se îndeletniceşte, imperfectul se îndeletnicea şi conjunctivul să se îndeletnicească
* îndemâna apare ca element al locuţiunii prepoziţionale la îndemâna. Din aceeaşi familie lexicală, verbul !a se îndemâna trece în clasa reflexivelor (modificarea este surprinzătoare, deoarece termenul face parte din fondul vechi al limbii); are indicativul prezent se îndemânează. Termenul !îndemână este recomandat pentru utilizarea în locuţiunea adverbială la îndemână.
! îndestul este termen învechit, adjectiv masculin cu pluralul îndestui şi femininul îndestulă-îndestule
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
03 nov.
Verbul a cauţiona este foarte rar folosit, încadrându-se în masa vocabularului şi făcând parte dintre neologismele venite, prin împrumut, din limba franceză – verbul cautionner. Are două sensuri consemnate de dicţionare, primul dintre acestea – cel propriu, denotativ – însemnând „a depune cauţiune” . Cel de-al doilea sens are valoare figurată, referindu-se la „a acorda sprijin, protecţie”.
De observat faptul că DOOM2 nu-l mai înregistrează, deşi era menţionat anterior, probabil pentru că nu s-a dovedit suficient de viguros. Este interesant că, deşi pare benign şi fără conotaţii negative, verbul este deseori folosit cu scopul de a sugera duplicitatea, complicitatea şi acoperirea, de către cel care cauţionează, a unor fapte reprobabile. Se pare, prin urmare, că a cauţiona a ajuns să nu presupună şi încredere, ci doar interese comune cu cel cauţionat, însă dicţionarele nu menţionează deloc acest aspect.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
1 comentariu - Comenteaza! Recomanda!
30 oct.
* încrezut apare ca lexem ce are atât valoare adjectivală, cât şi substantivală, masculin cu pluralul încrezuţi şi femininul încrezută-încrezute
! a se încruci trece în clasa reflexivelor; este echivalent al lui a se cruci, având indicativul prezent el se încruceşte, imperfectul el se încrucea şi conjunctivul el să se încrucească
! a se încuiba este reflexiv cu indicativul prezent se încuibează („a se instala undeva unde nu este dorit; a pătrunde adânc, a se înrădăcina”)
! a se încumeta este inclus şi el între reflexive, cu indicativul prezent eu mă încumet, el se încumetă şi conjunctivul prezent să se încumete („a îndrăzni, a cuteza”)
! a se încumetri (în-cu-me-tri) e termen popular, verb reflexiv cu indicativul prezent el se încumetreşte, imperfectul el se încumetrea şi conjunctivul să se încumetrească („a se înrudi prin cumetrie”). Din aceeaşi familie lexicală, !a se încuscri are şi el valoare reflexivă, cu indicativul prezent se încuscreşte, imperfectul se încuscrea şi conjunctivul să se încuscrească.
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
27 oct.
Verbul a vota se poate referi, în primul rând, la „a-şi exprima prin vot părerea asupra unei candidaturi, a unei hotărâri, a unei propuneri etc.”, având astfel în vedere nuanţa intranzitivă a verbului (a vota pentru ceva). Pe de altă parte, poate avea şi valoare tranzitivă (a vota pe cineva), însemnând „a alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul, a desemna prin vot”. Termenul vine din limba franceză (voter) şi denumeşte unul dintre marile câştiguri ale lumii moderne, un drept câştigat după o istorie tulbure şi agitată, în care omul a încercat să creeze (măcar) iluzia că îşi construieşte o lume dreaptă. Astăzi alegem să credem că votul fiecăruia contează şi că majoritatea câştigă. [Sau nu.] Dar campaniile electorale au devenit prilej de zâzanie şi de râcă.
Ne încăpăţânăm spre câte-un candidat sau altul, ne certăm cu prietenii, cu fraţii şi cu vecinii, avem impresia că am descoperit noi soluţia ieşirii din criza interminabilă. De fapt, totul e mult mai simplu: ce-ţi se pare ţie bun, pe alţii poate să nu-i intereseze, ce ţi se adresează ţie şi sufletului tău, pe altul poate să-l lase rece. Nu e nici mai prost, nici mai puţin demn să trăiască decât eşti tu, ci doar priveşte viaţa din alt punct de vedere, din alt loc. Nu poţi deveni purtătorul de cuvânt al întregii umanităţi şi nici nu există soluţii universale – apropo, până acum doar de vreo două ori au crezut oamenii că au găsit asta: una se cheamă panaceu şi una exterminare – ambele nişte iluzii distructive.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!