Iulia Muşat

* acru are, în noul DOOM, pe lângă valoarea de adjectiv şi de substantiv masculin care numeşte o „unitate de măsură”, un al treilea sens: substantiv neutru care denumeşte un „gust”, cu forma articulată acrul.

* activ se află aproximativ în aceeaşi situaţie pentru că, la adjectivul şi la substantivul care înseamnă „grup de activişti”, se adaugă substantivul neutru cu sinonimul „bunuri”, având pluralul active.

! acvaforte este un substantiv feminin căruia îi sunt precizate semnificaţia – „gravuri” şi forma de plural acvaforte.

* acvaplanare este un termen despre care şoferii ar avea multe de spus; DOOM-ul ne spune abia acum că există, cu articularea pentru genitiv-dativ – acvaplanării.

! adagio îşi modifică pronunţia; astfel, cuvântul are o silabă mai puţin: în loc de -gi-o spunem -gio.

! acont/aconto are menţionate (şi, deci, acceptate) ambele forme în noul DOOM; formele articulate sunt acontul-acontoul, iar cele de plural aconturi-acontouri.

* acord-cadru este un compus care s-a impus (probabil în lumea asta bântuită de afaceri); articularea acceptată este acordul-cadru, iar pluralul – acorduri-cadru, dar legătura dintre cele două substantive componente se rupe când apare un adjectiv: spunem acordul acesta cadru.

* acquis se referă, conform precizărilor dicţionarului, la „drepturile şi obligaţiile statelor Uniunii Europene, actele normative respective”; termenul vine din franceză şi se pronunţă, drept urmare, akí, iar despărţirea în silabe se face respectând, iarăşi, etimonul (ac-quis); forma articulată corect este acquis-ul.

* acronim este un termen care numeşte un compus obţinut prin abreviere (de pildă UE); are accentul pe vocala i şi pluralul acronime.

* Acropole apare menţionat ca nume de loc, substantiv propriu având genitiv-dativul Acropolei.

! acrostih (poezie în care iniţialele versurilor, citite vertical, alcătuiesc un nume sau o propoziţie) are acum două variante de despărţire în silabe: cea care ascultă de regula clasică (a-cros-tih), dar şi cea care respectă modul de formare a cuvântului (a-cro-stih).

* acaju apare menţionat în noul DOOM de trei ori; la valorile de adjectiv invariabil şi de substantiv de genul masculin care denumeşte arborele, se adaugă un alt substantiv, de data aceasta de genul neutru, care denumeşte culoarea; forma de plural nu este indicată, dar apare articulat: acajuul.

* acatíst/acátist este menţionat (deci acceptat spre utilizare) cu ambele variante de accentuare; s-ar părea că cea impusă de dicţionarul vechi (prima) nu a fost suficient de puternică.

* accede nu se foloseşte la timpurile trecute şi nu are formă pentru participiu.

! acesta şi-a modificat modul de pronunţie la genitiv-dativul plural (oamenii) aceştia; ultima silabă a acestui cuvânt este -tia (grupul ia formează acum diftong, nu hiat).

! aciua a intrat în categoria reflexivelor (se aciuează, ne aciuăm, să se aciueze, aciuându-se), restrângându-şi aria de răspândire la sfera popular-familiară; în întreaga paradigmă a verbului, cea de-a doua silabă a cuvintelor este -ciu .

! acomoda capată, de asemenea, formă reflexivă: a se acomoda, se acomodează.

! abrupt apare cu modificare la nivelul silabisirii, pentru simplul fapt că abia noua lege ortografică aprobă despărţirea |a-brupt|; până acum, varianta corectă era |ab-rupt|.

* abrupt ca substantiv cu pluralul abrupturi este pentru prima dată menţionat, independent de valoarea mai veche, adjectivală.

! absolvi este precizat o singură dată, cu ambele accepţii explicate între paranteze: „a termina un ciclu de învăţământ”, „a scuti de pedeapsă”; diferenţa faţă de dicţionarul anterior este unificarea formelor verbale, indiferent de sensul în care este folosit cuvântul; se renunţă, astfel, la forma (eu) absolvesc şi (el) să absolvească din paradigma verbului cu primul sens; rămân corecte unicele (eu) absolv, (el) absolvă, (el) să absolve.

! abstract şi toată familia lui lexicală îşi modifică despărţirea în silabe; sunt corecte de acum înainte: |ab-stract|, |ab-stractiza|, |ab-stractizare| ş.a.m.d.; prima silabă avea, până acum, forma abs-.

! abstracţie stabileşte sinonimie cu abstracţiune în condiţiile în care se face referire la „lucru abstract”, însă rămâne unica posibilitate în structuri de genul „a face abstracţie”.

! abţine este pentru prima dată verb cu puteri depline, deoarece până acum se făcea trimitere la a ţine; formele indicate sunt următoarele: eu mă abţin, tu te abţii, noi ne abţinem, voi vă abţineţi, ei se abţin, el/ei să se abţină, gerunziul abţinându-se şi participiul abţinut.

Cele mai importante două semne care ajută la citirea noului „regulament” ortografic şi ortoepic sunt [*] – cel care semnalează cuvintele nou-introduse, şi [!] – care marchează modificările faţă de vechiul instrument lingvistic.

Simpla vocabulă „a” apare menţionată în deschidere sub nu mai puţin de şapte forme (spre deosebire de cele trei anterioare), luată în consideraţie ca literă (cu pluralul a-uri) şi ca sunet (cu pluralul a).

* abatesă apare ca noutate, constituind un substantiv independent de ‘abate’, deşi înseamnă (în aceeaşi sferă lexicală) „călugăriţă care conduce o abaţie”; oarecum surprinzătoare mi se pare apariţia lui atât de târzie, deoarece etimonul indicat este latinescul abbatissa.

* abc [citit abecé] apare numai cu forma articulată abc-ul, fără precizarea pluralului, denumind convenţional începutul alfabetului şi, prin extindere, începutul (care nu poate fi decât unul) a orice.

* ab initio este una dintre extrem de des folositele expresii latineşti, care nu-şi găseau validarea în DOOM; pronunţia este [ab iníţio] şi se traduce prin structura „(de) la început”, desemnând începutul în sens biblic şi, prin extindere, începutul unei opere, ca univers creat după chipul şi asemănarea realităţii.

! abnegaţie nu exista în DOOM-ul vechi decât ca menţiune, cu trimitere fermă spre „negaţie”; termenul a evoluat, însă, independent, iar semnificaţie sa de „devotament (dus până la sacrificiu), renunţare, sacrificiu voluntar”, ieşit complet de sub sfera negativului, i-a dat drept de existenţă (ajutat de mai vechile fr. abnegation, lat. abnegatio, ~onis).

! aborigen îşi modifică modul de despărţire în silabe; oricât ar părea de ciudat, abia acum despărţim corect [a-bo-ri-gen]; forma agreată anterior, [ab-o-ri-gen], pornea de la etimonul latinesc ab origine „la început”.

Aşa cum probabil se ştie, lumea dicţionarelor este una extrem complexă, în care fiecare „individ” are un rol foarte bine determinat, rol în funcţie de care cititorii îşi aleg sursa cea mai potrivită pentru informaţia pe care vor s-o capete. Mai simplu spus: există dicţionare pentru toate domeniile, iar în momentul în care vrei să afli semnificaţia exactă a termenului, în domeniul în care se aplică, e bine să consulţi un dicţionar de specialitate; există dicţionare care te plimbă, folosind traducerea, dintr-un idiom într-altul, şi chiar prin mai multe; dacă te interesează exclusiv fenomenul sinonimiei, sau al antonimiei, există dicţionare care acoperă complex aceste laturi ale vocabularului; dacă vrei să ştii cum anume a apărut un cuvânt în limbă, cauţi un dicţionar etimologic şi problema e rezolvată ş.a.m.d.

Continuare »