13 apr.
Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
09 apr.
* Brándenburg intră ca noutate (nume de loc), substantiv propriu neutru ce denumeşte un land al Germaniei; celebra poartă care se cheamă astfel este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Berlinului şi ale ţării
* brandy este un anglicism care păstrează pronunţia bréndi; substantivul neutru primeşte însă articulare românească – brandy-ul şi pluralul brandy-uri, atunci când are sensul de „sorturi, porţii”
! braţétă nu mai este privit drept substantiv feminin, aşa cum era menţionat în vechile norme; cuvântul nu mai funcţionează decât în locuţiunea adverbială „la braţetă”; în limbaj familiar găsim expresii precum „a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la braţetă”
! brấnză de iépure este una dintre acele descoperiri care îmi încântă plimbările prin DOOM; expresia este una populară şi semnifică un „lucru imposibil”; anterior era un substantiv feminin obţinut prin alăturare cu cratimă, dar astăzi este o structură alcătuită din substantiv feminin + prepoziţie + substantiv masculin. Un alt compus din aceeaşi familie de cuvinte este !brấnză-n-stíclă, un termen care numeşte o „persoană zgârcită”; în varianta nou, termenul e fie de gen masculin, fie de gen feminin, cu genitiv-dativul lui brấnză-n-stíclă şi pluralul brấnză-n-stíclă.
! a se brânzí face parte dintre verbele ce trec în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent se brânzéşte, imperfectul se brânzeá şi conjunctivul prezent să se brânzeáscă
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
06 apr.
Verbul a posti are două dimensiuni fundamentale. Înseamnă, mai întâi, „a respecta posturile prescrise de biserică, a se abţine de la alimente interzise”, a ţine post deci, iar apoi, printr-un soi de ironizare, acoperă orice răbdare de foame, nemâncare sau flămânzire din sărăcie. Mai mult chiar, prin extindere de sens, verbul lămureşte, nediferenţiat, pe „a se abţine de la ceva, a duce lipsă de ceva”. Extrem de frumos îmi sună sinonimul a ajuna, sau expresiile ca mâncare de post, a nu mânca de frupt, şi mai cu seamă minunatele mare cât o zi de post (cu referire la lucruri care par să nu se mai termine ori nu ne fac plăcere) sau nu lipseşte martie din post – trântită cuiva care-i nelipsit dintr-un loc unde-i rost de ceva profit (tot mă-ntreb, ce-are postul cu profitul?).
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
02 apr.
* boy este un anglicism, substantiv masculin cu articulare românească bóy-ul; pluralul este iarăşi un hibrid – bóy cu articularea bóy-i [pronunţat bó-iĭ]; conform dicţionarelor explicative, termenul are două accepţii „servitor indigen din colonii; liftier (în hoteluri)” sau „dansator dintr-un ansamblu de music-hall”
* a bracá apare ca verb nou, cu indicativul prezent el/ei bracheáză – persoana I nu este menţionată, dar pare să fie eu brachéz; termenul este un franţuzism care înseamnă „a îndrepta un obiect către un punct”, folosit mai ales în sfera tehnică – „a orienta roţile directoare ale unui automobil pentru a vira sau a înclina comenzile unui avion pentru viraj”
* brad-négru (-ne-gru) / brad-róşu (molid) sunt menţionate împreună, precizându-se că este vorba despre substantiv masculin cu pluralul brazi-négri / brazi-róşii
* Bráhma – substantiv propriu masculin, nume al unei zeităţi – intră, în sfârşit, în cartea de căpătâi a unui popor care a dat lumii pe Eliade şi pe Eminescu, etern îndrăgostiţi de misterul indic; cuvântă se adaugă mai vechiului feminin acceptat Bráhma care e o „rasă de găini”… Din aceeaşi familie lexicală, !brahmán primeşte ceva modificări în declinare: forma de masculin funcţionează atât ca adjectiv, cât şi ca substantiv, cu pluralul brahmáni, în timp ce femininul brahmánă/brahmáne are doar valoare adjectivală. Adăugăm la acestea *Brahmáne (scrieri indiene), substantiv propriu feminin care are numai formă de plural.
* brain drain, pronunţat bréĭndreĭn, este un substantiv provenit din engleză, care denumeşte „emigrarea în masă a savanţilor europeni spre Statele Unite ale Americii şi Canada”; termenul mi se pare extrem de plastic şi ciudat metaforic prin asocierea neaşteptată. Dintr-o altă dimensiune (mai constructivă pentru noi), găsim în terminologia psihologiei *brainstorming, pronunţat bréĭnstorming, substantiv neutru ce dă nume unei „tehnici de stimulare dirijată a creativităţii individuale şi mai ales a unor indivizi organizaţi în grupe”.
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
30 mart.
A predestina este un verb pe care fiinţa mea modernă, superficială şi lipsită de fineţe în receptarea subtilităţilor, îl asimilează – într-o primă accepţie nenuanţată – tragediei greceşti. Termenul este cantonat undeva în sfera superstiţiilor şi a creaţiei folclorice, şi se referă la divinitate şi destin, subliniind o hotărâre anterioară a sorţii cuiva, stabilind sinonimie cu menirea şi ursirea. Cel mai drag dintre echivalente îmi este însă a hărăzi, care mi se pare mie că presupune, într-un fel implicit şi obligatoriu, ideea de har (lucru ce schimbă definitiv nuanţa exterioară şi invazivă, abuzivă, silnică a cuvântului). La fel, a soroci îl presupune pe soroc – timp al împlinirii, al întregirii, al desăvârşirii. Iar preferinţa pentru ele se naşte din faptul că îmi repugnă oarecum ideea de pre-stabilire, de pre-determinare, cea care nu prea lasă drum de ales şi posibilitate de înlăturat…
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
26 mart.
! bou-de-báltă este un substantiv masculin ce denumeşte în registrul popular fie un bâtlan, fie un gândac; cuvântul compus primeşte, pe lângă pluralul deja acceptat bói-de-báltă, şi forme accentuate: bóul-de-báltă/bóii-de-báltă. Din aceeaşi familie lexicală şi cu aceleaşi înnoiri, remarcăm !bou-de-máre (peşte) cu articularea bóul-de-máre şi pluralul boi-de-máre/bóii-de-máre.
! bourél apare în două accepţii, ambele cu modificări subtile; adjectivului masculin îi este precizată silabaţia (bo-u), pluralul bouréi, dar şi femininul boureá/bouréle. Ca substantiv, !bourél are doar masculin, cu pluralul bouréi, denumind „un bou mic, melc”
! bovidéu este un substantiv neutru, care până acum exista numai în varianta de plural – bovidée; termenul numeşte „o familie de mamifere rumegătoare: bovinele, ovinele, caprinele etc.”
* bóxer e o rasă de câine, substantiv masculin cu pluralul bóxeri
* bóx-office păstrează pronunţia din varianta originală [office = ofis], fiind la noi substantiv neutru cu articularea bóx-office-ul; înseamnă „ansamblul încasărilor realizate de un film sau o piesă de teatru, o carte etc.”
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!