Iulia Muşat

! brío este un substantive neutru care primeşte, odată cu noile norme, formă articulată – bríoul

* Brístol e inclus între noutăţile DOOM-ului; nume de loc din Anglia, substantivul propriu neutru a dat numele unui “carton alb, lucios, de calitate foarte bună, din care se fac copertele cărţilor şi cărţile de vizită”; prin extensie, termenul denumeşte „cărţile de vizită”

! brizbíz – perdeluţă (transparentă) care acoperă numai partea de jos a unei ferestre – are genul neutru, şi primeşte pluralul brizbízuri

* brizúră intră în sfera noastră de interes cu o precizare ce stabileşte sinonimie cu “sfărâmătură” (a unui aliment, se pare); substantivul feminin are pluralul brizúri, în funcţie de care se stabileşte noua formă pentru genitiv-dativ brizúrii

* bróccoli este un foarte la modă italienism, substantiv masculin; despre acesta, am aflat din Dicţionarul de neologisme că este o “legumă verde cu gust şi aspect de conopidă”, iar din Dicţionarul gastronomic – o “varietate de conopidă de culoare verde, foarte bogată în vitamina C”

Unul dintre cele mai profunde şi mai complex generate sentimente umane este duioşia. Asta pentru că în momentele în care apare ne raportăm la oameni dragi, la cei apropiaţi nouă, pentru care avem un cumul de dorinţe şi emoţii. Uneori, se leagă de vreun străin, însă numai în circumstanţe care fac duioşia uşor de confundat cu mila.

Atunci când începe explicarea verbului a înduioşa, DEX-ul face trimitere directă la sentiment: a fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioşie, de milă. Sinonimia dintre cei doi termeni, însă, nu mi se pare justificată; n-o să insist pe asta, ci o să subliniez doar ceea ce mi se pare element diferenţiator fundamental: conotaţia, pozitivă în cazul duioşiei, se opune celei negative pe care o detectez la milă. Nu spun că mila ar fi un lucru negativ, ci mă refer la faptul că undeva, la rădăcina ei, este compătimirea, care nu mi se pare întotdeauna luminoasă. Or, duioşia este de neconceput fără luminozitate, interioară şi exterioară.

Continuare »

! bric-à-brac / bricabrac este un substantiv neutru provenit din limba franceză, pentru care sunt acceptate şi forma etimologică, şi cea naturalizată – care era, de altfel, singura valabilă până acum; termenul denumeşte un „magazin de vechituri”, o grămadă de „vechituri, lucruri fără valoare, uzate şi demodate”

* a bricola apare ca noutate pe lista verbelor româneşti, având indicată o singură formă, cea de indicativ prezent – el/ei bricolează. Din aceeaşi familie lexicală, primim substantivul neutru *bricolaj, fără alte lămuriri suplimentare.

! bridge este un substantiv neutru care primeşte o sumă de forme flexionare suplimentare; în afară de pronunţia care (ca şi până acum) respectă provenienţa cuvântului – briğ, avem indicate articularea bridge-ul, precum şi pluralul bridge-uri (dacă este vorba despre partide ale jocului cu pricina)

* brie apare cu o a doua accepţie (brie este o plantă), nouă; e vorba de un franţuzism ce dă nume unui „sortiment de brânză”; substantivul neutru are aceeaşi pronunţie (ie>i) ca şi cuvântul de bază, dar articulare românească – brie-ul. Găsim şi *Brie – nume de loc din Franţa, substantiv propriu neutru cu aceleaşi probleme de pronunţie.

* briefing e un anglicism care păstrează pronunţia (brífing) şi sensul din limba de origine; substantivul neutru are şi formă de plural: briefinguri

Atunci când susţin cu tărie că dragostea este cea mai puternică forţă a universului, nu mă refer exclusiv la dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Din câte am observat, şi dragostea pentru bani poate avea acelaşi rol pentru unii dintre noi; nu pentru mine, deci n-o să insist pe tema asta.

Mă voi opri, legat de motoare care mişcă lumea, la un verb care în viaţa mea înseamnă foarte mult: a împrieteni. Ce mi s-a părut interesant de la bun început, a fost lipsa de ambiguitate a acestui cuvânt: marchează, simplu, a deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. Frumos e faptul că are trei direcţii de manifestare: eu pot să mă împrietenesc cu tine, tu poţi să te împrieteneşti cu mine, dar se foloseste acelaşi cuvânt şi dacă altcineva ne împrieteneşte pe unul cu celălalt (adică face să ne împrietenim). Iarăşi interesant este faptul că există grade diferite ale acestui sentiment, de la amiciţie până la dragoste, dar pentru toate este folosită aceeaşi vocabulă, care presupune stabilirea unor relaţii bazate pe afecţiune deosebită, încredere şi stimă reciprocă, pe idei şi pe principii comune (în fine, uneori dragostea n-are-a face cu principiile, dar sunt bune când sunt).

Continuare »

Dintre toate verbele limbii române, a deveni are o particularitate morfologică unică: este singurul verb prin excelenţă copulativ. Mai simplu spus: nimeni nu poate deveni; trebuie să se precizeze ce anume devine. Îl presupune în acelaşi timp, paradoxal, şi pe a începe, dar şi pe a ajunge să fie ceva. Presupune ca obligatoriu nu numai traseul de parcurs (adică schimbarea, transformarea, prefacerea, preschimbarea, modificarea), dar şi existenţa fără dubiu a punctului terminus – finalul devenirii. Principiul fundamental este, prin urmare, imperativul schimbării, structurale sau superficiale (asta e alegerea noastră, presupun, pentru că verbul acoperă şi pe a căpăta altă formă, şi pe a căpăta alt conţinut). Sinceră să fiu, am impresia că aici e breşa în plan faptic: planul devenirii, mental sau fizic, îl stabilim noi. Nimeni nu devine altceva decât ceea ce hotărăşte singur, ceea ce alege să fie, întrucât singurul lucru pe care îl putem controla este înlăuntrul nostru. De-asta au importanţă gesturile mărunte care îi lovesc pe alţii. Chiar dacă unele dintre ele nu sunt intenţionate, dacă există, înseamnă că e voinţă adâncă în ele, deşi inconştientă. Iar dacă ies la suprafaţă, înseamnă că răul e deja acolo, iar neglijarea lui nu face decât să adâncească prăpastia. Tocmai de-asta, nu spun că e uşoară treabă povestea asta cu a stăpâni ce e în noi. Dimpotrivă, este cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut în zilele ce ne sunt date.

Continuare »

* break – în prima sa accepţie – este un anglicism care denumeşte un tip de automobil; substantiv neutru se pronunţă brec şi are pluralul breakuri – cu pronunţia brécuri şi silabaţia brea-kuri

! break/brec – în cea de-a doua accepţie (cu aceeaşi origine şi aceeaşi pronunţie ca şi omonimul lui); substantivul neutru se foloseşte în tenis şi are pluralul breakuri/brécuri

! breakfast este un alt anglicism cu pronunţia brécfăst, substantiv neutru cu pluralul breakfasturi

! breáza e un dans cu formă feminină articulată, cu genitiv-dativul brézei; termenul vine de la numele localităţii *Breáza, substantiv propriu feminin – nou introdus în normă

! breteá primeşte doar câteva lămuriri suplimentare din punct de vedere semantic – „fâşie de susţinere la îmbrăcăminte, ramificaţie rutieră”; în rest, flexiunea este neschimbată femininul breteáua, genitivul bretélei şi pluralul bretéle/bretelele