27 aug.
Verbul a tăia este unul extrem de complex din punct de vedere semantic, făcând parte din fondul principal al vocabularului, cu o multitudine de accepţii şi utilizări. Elementele comune tuturor acestora se referă la „despărţirea, separarea în bucăţi sau elemente componente, cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice sau chimice”. Este sinonim cu a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta şi se referă la teritorii sau alimente, corpuri vii sau neînsufleţite, cărţi de joc sau înţelegeri, dar şi texte (prin eliminarea anumitor pasaje). Intră în combinaţii de cuvinte care dau naştere unor expresii deosebit de plastice, precum a-ţi tăia singur craca de sub picioare, a tăia nodul gordian, a tăia răul de la rădăcină, a tăia şi spânzura, a i se tăia (cuiva) picioarele; poţi să tai cheful şi pofta cuiva sau poţi să-i tai calea.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
2 comentarii - Comenteaza! Recomanda!
23 aug.
! a se fasoli este un verb reflexiv care funcţionează în registrul familiar („a avea o comportare afectată”), cu indicativul prezent el se fasoleşte, imperfectul el se fasolea şi conjunctivul el să se fasolească
! Fastele apare ca substantiv propriu feminin cu formă de plural, numele unor sărbători romane
* fast-food este un anglicism care păstrează grafia şi pentru care se recomandă pronunţia fastfud, substantiv neutru cu pluralul fast-fooduri (despărţire foo-duri)
! faşă e substantiv feminin care îşi păstrează forma articulată – faşa şi forma de genitiv-dativ – feşii, dar îşi modifică forma de plural – feşe (în loc de feşi)
! fata morgana apare ca locuţiune substantivală de gen feminin, cu genitiv-dativul fetei morgana
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
20 aug.
Verbul a deroga se referă la „a se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale”. Este adevărat că termenul se folosește în mod special cu referire la legi, dar prin extindere de sens presupune abaterea „de la prevederile oricărui act normativ, ale unui statut sau convenții în baza unui act de aceeași natură”.
Din punct de vedere etimologic, verbul vine din latinescul derogo-derogare, prezentând asemănări morfologice cu verbul a ruga (eu rog) și conjugându-se ca a abroga (eu abrog). Pe lângă sensul de bază – „a stabili o dispoziție contrară unei legi sau unui act anterior”, termenul a mai avut în trecut și o conotație aparte, referindu-se la „a nu-și păstra demnitatea, a face un lucru ce atrage pierderea rangului”.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
16 aug.
* Fanar este un substantiv propriu neutru, numele unui cartier al Constantinopolului
! fandosire e un termen familiar, substantiv feminin cu genitiv-dativul fandosirii şi pluralul fandosiri
* a fantaza apare ca verb din sfera livrescă, având indicativul prezent el fantazează
! faptic este un adjectiv masculin căruia îi este fixat ferm contextul – material faptic
! farniente provine din italiană care funcţionează în registrul livresc, substantiv neutru care se desparte far-nien-te
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
13 aug.
Verbul a martiriza are drept semnificaţie de bază supunerea cuiva la un martiriu, stabilind sinonimie (prin extindere de sens) cu a chinui, a maltrata, a tortura, a schingiui. Termenul are o conotaţie puternic religioasă, putându-se referi şi la trecerea în rândul martirilor a celor care au avut de îndurat chinuri îngrozitoare pentru ideile, convingerile lor, acceptând condamnarea la moarte fără a se dezice de credinţa creştină. Iar pentru această suferinţă intensă şi prelungită, mai ales morală, echivalentele semantice sunt martiraj, mucenicie, supliciu, calvar.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
09 aug.
* fair este un anglicism care păstrează în limba română grafia, pronunţia recomandată de DOOM2 fiind fer; cuvântul are valoare de adjectiv invariabil ori de adverb
* falacios este un termen livresc (sinonim mai rar folosit al lui „înşelător, amăgitor”), adjectiv masculin cu femininul falacioasă-falacioase
! Falern este substantiv propriu neutru, nume de localitate şi de vin
* fan apare ca substantiv masculin cu pluralul fani
! a se fana intră în categoria reflexivelor, verb cu indicativul prezent el se fanează – „a-şi pierde prospeţimea, a se trece, a se ofili, a se veşteji”
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!