06 aug.
Verbul a declina are multe sensuri diferite, între care cu greu se poate găsi o conexiune. Primul dintre acestea se referă la „a trece un nume gramatical – substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol, prin toate cazurile sale” (termenul vine, pe filieră franceză, din latină, deci poate avea în vedere şi numărul părții morfologice), operaţiune ce presupune, desigur, modificarea formei cuvântului.
Într-o altă accepție, mai rară și apărând mai ales în expresii, termenul se folosește cu referire la faptul de „a-și declina numele, calitatea”, deci a le spune cu voce tare, a le preciza, a face să fie cunoscute, stabilind sinonimie cu a (se) prezenta, a (se) recomanda. Trebuie, desigur, stabilit faptul că acest sens este considerat învechit, deși structura „a-și declina identitatea” se utilizează.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
1 comentariu - Comenteaza! Recomanda!
02 aug.
! fádo/fadó (o pronunţat u) este „numele unui gen de cântece populare portugheze”, pentru care sunt acceptate două forme accentuale – prima din portugheză, a doua din franceză; termenul este substantiv neutru şi are pluralul fádouri/fadóuri
! fagacee („familie de arbori şi arbuşti”) apare ca formă de singular a substantivului feminin cu articularea fagaceea, genitiv-dativul fagaceei şi pluralul fagacee
! fagot apare ca substantiv neutru, dar şi masculin, în funcţie de pluralul cu două forma acceptate fagoturi/fagoţi
* faianţar este substantiv masculin cu pluralul faianţari
! faimă (fai-mă) este substantiv feminin cu genitiv-dativul faimei, care îşi pierde forma de plural (faime nu mai este validat de DOOM2)
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
30 iul.
Verbul a dezinforma mi-a atras atenţia zilele astea, când am stat cu ochii pe mass-media cu mai multă luare-aminte decât de obicei. Termenul se referă la „a informa greşit pe cineva”, dar – foarte important – presupune drept obligatorie intenţia celui care face acest lucru. Prin urmare, cuvântul are în vedere inducerea cuiva în eroare, prin furnizarea unei informaţii false, în mod tendenţios. Ceea ce înseamnă că unul dintre cele mai potrivite [sic!] medii în care se poate utiliza acest cuvânt este presa scrisă şi audiovizuală.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
26 iul.
!f este a opta literă din alfabetul limbii române, care se citeşte acum ef/fe/fî, fiind substantiv masculin sau neutru cu pluralul f/f-uri. Ca noutate, în DOOM2 apare sunetul *f (se citeşte fî), substantiv masculin cu pluralul f.
* a fabula este un verb nou, care are indicativul prezent el fabulează; înseamnă „a imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile”
! facsímil/ facsimíl este substantiv neutru cu două variante accentuale, având pluralul facsímile/facsimíle
* fáctoriţă apare ca noutate sinonim cu „poştăriţă”, substantiv feminin cu genitiv-dativul factoriţei şi pluralul factoriţe
! factotum este un termen livresc – „persoană care iniţiază, hotărăşte şi rezolvă toate problemele care se ivesc”, substantiv masculin cu articularea factotumul şi pluralul factotum
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
23 iul.
Verbul a (se) încinge se referă în primul rând la foc, subliniind faze diferite ale procesului, atât începutul – „a se aprinde bine, a începe să ardă cu intensitate”, cât şi paroxismul – „a arde cu flacără mare”. Pe de altă parte, cuvântul se poate referi la anumite produse (fân, cereale, făină etc.) ce îşi pierd proprietăţile iniţiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.) şi încep să se altereze prin fermentare, căpătând gust neplăcut, moment în care sinominele devin a se strica, a se aprinde, sau mai rar întâlnitele a se izgorî, a se scoace.
Metaforic vorbind, termenul sugerează atitudini umane – „a căpăta tot mai mult suflet”, sinonim cu a (se) încălzi, a (se) însufleţi, a (se) anima, a (se) antrena, a (se) entuziasma, a (se) electriza, a (se) ambala, a (se) aprinde, a (se) înflăcăra, a (se) înfierbânta. De asemenea, subliniază intensitatea sentimentelor, a pasiunilor – „a se manifesta puternic”, sinonim cu a cuprinde, a copleşi, a consuma, a mistui, ori ilustrează forţa unei discuţii, confruntări, lupte – „a deveni mai intens”, deci a (se) înteţi, a (se) întări, a (se) intensifica, a (se) înfoca.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
19 iul.
* extrabursier (ex-tra-bur-si-er) este adjectiv masculin cu pluralul extrabursieri şi femininul extrabursieră-extrabursiere. Termenul acesta deschide seria compuselor noi cu particula extra-, dintre care amintim *extraconjugal, adjectiv masculin cu pluralul extraconjugali şi femininul extraconjugală-extraconjugale, dar şi *extrasenzorial, adjectiv masculin cu pluralul extrasenzoriali şi femininul extrasenzorială-extrasenzoriale. Şi substantivul neutru *extrasezon este o noutate, ca şi *extravilan – tot substantiv neutru.
! extrastatutar are două modalităţi corecte de despărţire în silabe: ex-tras-ta-tu-tar/ex-tra-sta-tu-tar, adjectiv masculin cu pluralul extrastatutari şi femininul extrastatutară-extrastatutare. Tot astfel, adjectivul masculin !extraşcolar suferă aceeaşi modificare – se desparte ex-traş-co-lar/ex-tra-şco-lar; are pluralul extraşcolari şi femininul extraşcolară-extraşcolare.
! extraversiune/extroversiune (-si-u-) are două variante corecte; este substantiv feminin cu genitiv-dativul extraversiunii/extroversiunii şi pluralul extraversiuni/extroversiuni. Adjectivul corespunzător este !extravertit/extrovertit, masculin cu pluralul extravertiţi/extrovertiţi şi femininul extravertită/extrovertită, plural extravertite/extrovertite.
* Extremul Orient (-ri-ent) este substantiv propriu neutru
! exulceraţie înseamnă „ulceraţie superficială, uşoară” şi are acum două silabaţii corecte – e-xul-ce-ra-ţi-e/ex-ul-ce-ra-ţi-e; substantivul masculin are genitiv-dativul exulceraţiei şi pluralul exulceraţii(le)
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!