17 sept.
În limba română există două verbe a semăna, amândouă moştenite din latină – unul din seminare, altul din similare –, între formele paradigmatice ale cărora nu există nicio diferenţă. Primul dintre acestea, care se potriveşte la sezon, înseamnă „a pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară”, sinonim în această situaţie cu a însămânţa, a planta, a pune, a (ră)sădi, poate şi a transplanta, în anumite cazuri.
Termenul are şi un sens învechit, care se referea la „a vârî în pământ”, fiind astfel sinonim cu a îngropa. Tot printr-o extindere de sens, verbul poate să însemne şi „a pune din loc în loc”, fiind echivalent cu a împrăştia, a presăra, a risipi (flori în calea cuiva, de pildă). Strâns legată de simboluri atât de evidente ale fertilităţii precum seminţele, acţiunea are, în registrul popular, o conotaţie suplimentară: „a arunca boabe de grâu sau alte cereale (ori bomboane, stafide) înspre o persoană, de Anul Nou sau la nuntă, însoţind gestul de o urare de prosperitate”.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
13 sept.
! a se făţări este un verb din fondul vechi ce trece în clasa reflexivelor; indicativul prezent este el se făţăreşte, imperfectul el se făţărea, iar conjunctivul el să se făţărească. Aceeaşi modificare (devine reflexiv) o suferă şi sinonim său mai cunoscut – !a se făţărnici, care are indicativul prezent el se făţărniceşte, imperfectul el se făţărnicea şi conjunctivul prezent el să se făţărnicească.
* făzăniţa este femela fazanului, o noutate în DOOM2, substantiv feminin cu genitiv-dativul făzăniţei şi pluralul făzăniţe
* fâs apare ca substantiv neutru comun (diferit de interjecţia fâs, care este şi ea menţionată), folosit în limbajul familiar
* febricitate (fe-bri-ci-ta-te) este substantiv feminin cu genitiv-dativul febricităţii („tendinţă de a face febră; stare febrilă; entuziasm, căldură”)
! fecal apare ca adjectiv masculin (modificare a femininului fecală, care dispare); cuvântul are, totuşi, plural cu formă feminină, deoarece intră în combinaţie (unică, indicată de DOOM2) cu substantivul neutru produs
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
10 sept.
Verbul a (se) greciza înseamnă „a face să-şi însuşească sau a-şi însuşi limba, cultura şi obiceiurile grecilor”, subliniind treptat profunzimea transformării – „a face să devină sau a deveni asemănători cu grecii”, chiar până la „a (se) asimila grecilor”. Un sens mai restrâns al termenului se poate referi la domeniul lingvistic, având în vedere procesul de „a da formă grecească unei limbi”.
În realitatea crudă a lumii moderne, cuvântul grecizare a căpătat două accepţii noi, una născută din pasiunea turiştilor, dar şi una negativă, ce se referă la situaţia financiară a Greciei zilelor noastre (dezastruoasă, se pare), iar teama de grecizare este ultima nebunie a bătrânei Europe. Ce deosebire astăzi faţă de măreaţa elenizare antică, împlinită cu armatele ei de filosofi, istorici, matematicieni, dramaturgi şi sculptori!
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
06 sept.
* a făli apare ca noutate, diferit de mai vechiul şi mai răspânditul reflexiv a se făli; este un lexem din fondul vechi, sinonim cu a preamări, având indicativul prezent el făleşte, imperfectul el fălea şi conjunctivul el să fălească
! a se făloşi trece în clasa reflexivelor; este un regionalism sinonim cu a se mândri şi are indicativul prezent el se făloşeşte, imperfectul el se făloşea, iar conjunctivul prezent el să se făloşească
! fălticenean înlocuieşte forma mai veche fălticinean, care dispare; adjectivul masculin are pluralul fălticeneni şi femininul fălticeneană-fălticenene. Termenul masculin se poate folosi şi ca substantiv, cu referire la cei care locuiesc în Fălticeni, căruia i se adaugă femininul !fălticeneancă, cu genitiv-dativul fălticenencei şi pluralul fălticenence.
* fără de apare ca prepoziţie din fondul vechi al limbii
* fărşerotă este substantiv feminin, cu genitiv-dativul fărşerotei şi pluralul fărşerote; termenul este un corespondent al masculinului (anterior existent) fărşerot–fărşeroţi, cu referire la membri ai comunităţii aromâne din Albania (din numele localităţii Frashëri)
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
03 sept.
Verbul a voiaja înseamnă „a face un voiaj” şi este folosit mult mai rar decât sinonimul său, a călători. Asta se întâmplă pentru că termenul e mai nou, provenind din limba franceză – voyager, şi pare a se impune mai greu decât corespondentul său din clasa substantivelor – voiaj. Precizările din DOOM2 se referă la câteva dintre formele sale, cum ar fi indicativul prezent el voiajează, noi voiajăm, precum şi gerunziul voiajând.
Ştiu că oamenii obişnuiesc să-şi facă, în noaptea de Revelion, liste cu decizii pentru anul ce urmează. Eu n-am ţinut vreodată evidenţa – să văd când am spus, dac-am spus, ce-am spus şi de câte m-am ţinut. Or mai fi fost împlinite, nu zic nu, dar hotărârea unei astfel de nopţi, pe care o respect fără cusur de vreo 4 ani, a fost cea legată de voiajele în străinătate. Nu-mi dorisem niciodată asta, dar mi-am promis atunci cel puţin câte unul pe an.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
30 aug.
* faţă-n faţă apare ca noutate, locuţiune adverbială
* a faţeta este verb cu indicativul prezent el faţetează
! faună se desparte fa-u-nă, substantiv feminin cu genitiv-dativul faunei, care îşi pierde forma de plural. Din aceeaşi familie lexicală, se adaugă *faunistic (fa-u-nis-tic), adjectiv masculin cu pluralul faunistici şi femininul faunistică-faunistice.
* favelă apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul favelei şi pluralul favele, referindu-se la „cartier de cocioabe din America Latină”
* fax este substantiv neutru cu pluralul faxuri
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!