24 feb.
Verbul a (se) obidi face parte din registrul arhaic al limbii şi este extrem de rar folosit în limba vorbită curent, dar are, pentru mine, o sonoritate minunată şi o semnificaţie năucitoare, extrem de dragă sufletului meu. Forma reflexivă înseamnă, în primul rând, „a se lăsa pradă deznădejdii sau durerii”, fiind sinonim (în ordinea crescătoare a intensităţii) cu a se indispune, a se necăji, a se amărî, a se mâhni, a se îndurera, a jeli, a deznădăjdui.
S-a format din substantivul obidă, care mie îmi pare la fel de complex ca şi dorul pe care atâta ni-l lăudăm. Căci e, (aproape) simultan, întristare (adâncă), durere (sufletească), mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie, nedreptate, asuprire, jignire, insultă, umilire. Deci, mai aproape de rostul etimologic este forma tranzitivă a verbului, echivalentă cu a asupri, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a urgisi…
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
20 feb.
! Iluminismul este o mişcare culturală; termenul este un substantiv propriu neutru, diferit de iluminism (concepţie religioasă)
* imaginar apare şi ca substantiv neutru (pe lângă termenul cu valoare adjectivală); cel puţin în accepţia lui poetică, cuvântul înseamnă „imaginaţie, ansamblul manifestărilor acesteia”
* imagologie este substantiv feminin care se referă la „ramura sociopsihologiei care cercetează sistematic reprezentările pe care le au popoarele sau clasele sociale despre ele însele (şi unele despre altele)”; formele pentru genitiv-dativ sunt unei imagologii/imagologiei
* imaturitate e substantiv feminin cu genitiv-dativul imaturităţii
! imblocaţie („mod de îngropare a celor excomunicați, prin acoperirea lor cu pământ și cu pietre, în mijlocul unui câmp”) îşi pierde forma de plural; substantivul feminin se desparte im-blo-ca-ţi-e şi are genitiv-dativul imblocaţiei
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
17 feb.
Verbul a transpărea arată ciudat şi este foarte rar folosit. Nu toate dicţionarele îi dau o explicaţie, majoritatea mulţumindu-se să pomenească doar câţiva termeni sinonimi, pentru lămurirea sensului cuvântului. Înseamnă „a se vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului)”, dar şi – în alte contexte – „a apărea printre alte elemente”. Lexemele echivalente sunt a se întrevedea, a se (între)zări, a se ghici.
Cred că cel mai mult la verbul ăsta m-a surprins faptul că, deşi e rudă bună cu transparenţa, conotaţiile lui par să ducă exact în direcţia opusă a semnificaţiei. Nu are legătură cu limpezimea, claritatea şi luminozitatea, ci, dimpotrivă, cu obscurul şi cu nedesluşitul… Lucrurile transparente sunt pozitive, cele care transpar nelămurite, neclare, poate necunoscute ori neînţelese.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
13 feb.
! a ignora îşi modifică paradigma, din care dispar formele cu -z- (ignorez, ignorează) – corect el ignoră, dar şi modul de despărţire în silabe, acceptând acum două variante – ig-no-ra/i-gno-ra. Această din urmă regulă se aplică tuturor cuvintelor din familia lui lexicală: adjectivul !ignorant, substantivul neutru !ignorantism, femininele !ignoranţă şi !ignorare.
* ikebana apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul ikebanei şi pluralul ikebane
! ilariant este menţionat ca adjectiv masculin care funcţionează într-o singură combinaţie – gaz ilariant. Iar pentru ceilalţi termeni din această familie lexicală, DOOM trimite la variantele ortografiate cu h- (Atenţie!): ilar vezi hilar, ilaritate vezi hilaritate.
* Ileana este substantiv propriu feminin cu două forme de genitiv-dativ – Ilenei/Ileanei
! iluminare este un substantiv feminin care până acum trimitea la luminare; în DOOM2 are formă de genitiv-dativ iluminării şi de plural iluminări
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
10 feb.
Verbul a uniformiza este unul sec şi fără prea multe complicaţii lingvistice. Înseamnă „a da un caracter uniform, a face să fie uniform”. Cel mai cunoscut sinonim este a omogeniza, iar antonimele cele mai des utilizate sunt a diversifica şi a varia. Cam asta e tot. Fără lămuriri suplimentare, fără deplasări de sens, fără dificultăţi de înţelegere: ca în viaţă – ori eşti la fel ca ceilalţi supuşi ai uniformizării, ori nu.
În general, uniformizarea este văzută ca un proces negativ. Asta în ciuda faptului că, de foarte multe ori, şabloanele ne ajută să ajungem mai repede la soluţii, fără a depune un efort uriaş şi conservând energie. Dar felul în care societatea, cu toate sistemele ei de toate soiurile, încearcă să ne supună, trasformându-ne în indivizi şablonarzi şi obedienţi, ne înfurie. Aş spune, prin urmare, că oamenilor nu le place să fie incluşi/încadraţi/încorsetaţi în clişee.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
06 feb.
! iepşoară / iepuşoară are acum două forme acceptate (până acum, prima trimitea la cealaltă); termenul este unul popular, substantiv feminin cu genitiv-dativul iepşoarei/iepuşoarei, cu pluralul iepşoare/iepuşoare
* ieri după-amiază este o structură alcătuită din două adverbe, la fel ca şi *ieri după-masă
* a igieniza (i-gi-e-ni-za) este un verb nou, cu indicativul prezent el igienizează. Din aceeaşi familie lexicală, este menţionat şi substantivul feminin *igienizare (i-gi-e-ni-za-re), cu genitiv-dativul igienizării şi pluralul igienizări.
! ignar este un termen livresc, sinonim cu „incult, ignorant”, prezent şi anterior în dicţionar ca adjectiv masculin cu pluralul ignari şi femininul ignară-ignare; noutatea este că are, acum, două variante pentru despărţirea în silabe: ig-nar/i-gnar
! ignat a devenit substantiv comun masculin (anterior era propriu); termenul este folosit în registrul popular, fiind „numele dat zilei de 20 decembrie, în care ţăranii obişnuiesc să-şi taie porcii”, ziua Sfântului Ignatie
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!