Verbul a vegeta vine, pe filieră franceză (végéter), dinspre latinescul vegetare şi are două sensuri. Primul dintre acestea se referă la plante – „a se afla în proces de vegetație”, fiind echivalent cu a crește, a se dezvolta, a se nutri, a trăi.

Celălalt – cel figurat – se folosește cu privire la oameni, înseamnă „a trăi fără a realiza nimic, fără a avea o activitate dinamică; a duce o viață obscură, lipsită de interes, de activitate și de perspective” și este sinonim cu a lâncezi, a stagna. Sensul pare a presupune traiul în nemișcare, obscuritate, retras ori uitat de lume, de cele mai multe ori în mizerie.

Pe de altă parte, sinonimia accidentală (azi uitată) cu a huzuri se poate referi și la o situație materială mulțumitoare ori doar la o stare de bine. Și, într-un fel ciudat, acesta este termenul pe care îl asociez cu finalul meu de vacanță de anul acesta – câteva zile la mare, în care am… vegetat cum se cuvine.

Îmi place în mod deosebit să stau pe plajă. Fie în plin soare – să mă prăjesc, fie sub vreo umbrelă – să citesc sau, pur și simplu, să privesc relaxată ultimele culori ale verii. Iar zilele astea au fost absolut excepționale pentru aceste… îndeletniciri „vegetale”. Am avut mare noroc de o vară târzie și faină, ca un dar primit ca prin miracol. De astăzi începe lucrul.