Verbul a inciza este un neologism venit din limba franceză (inciser) și are două sensuri, care derivă unul din altul, deși se folosesc în domenii diferite. Se referă, în primul rând, la țesuturi organice – „a face o incizie; a tăia cu un instrument chirurgical” și este utilizat cel mai des în medicină.

Cel de-al doilea sens are în vedere activitatea de ormanentare a unor obiecte din lut, din piatră etc. – „a orna cu ajutorul inciziilor, a scrijeli făcând anumite ornamente”. Dintre sinonime, dicționarele precizează a cresta, a scrijeli, a tăia.

Interesant mi s-a părut faptul că verbul are legătură atât cu substantivul incizie, cât și cu inciză – care poate să însemne, după caz, motiv ornamental (obținut prin zgârierea în adâncime a materialului), nucleu muzical (care poate constitui elementul de bază pentru o dezvoltare ulterioară) sau propoziție incidentă.

Folosirea verbului acestuia m-a dus întotdeauna cu gândul la decizii sau gesturi categorice. Probabil din cauza legăturii cu domeniul chirurgiei, în care – se știe – ultima soluție este, în lipsă de altă vindecare, bisturiul. Tot astfel, când orice altceva dă greș, incizia adâncă, până în miezul rănii, pare singurul lucru care să dea rezultate. Și face bine.