Verbul a concerta a pătruns în limba română dinspre surorile ei latine – it. concertare și fr. concerter – și are, la noi, două sensuri principale, cu arii de utilizare diferite. Prima dintre semnificații este și cea previzibilă, legată de spectacolele muzicale – „a da un concert”. Dicționarele sunt extrem de seci referitor la această accepție, singurul detaliu suplimentar fiind trimiterea la sensul 1 al substantivului înrudit. Căci, cercetând îndeaproape, descoperim că acest substantiv mai are un sens, mult mai rar folosit.

Poate sugerând aceeași idee a efortului comun pentru a obține un produs finit superior, concert înseamnă și „înțelegere, unire, acord între mai multe state sau persoane în vederea unui scop comun”. Verbul corespunzător se utilizează, prin urmare, în sfera diplomatică, având în vedere acțiunea șefilor de state și diplomaților de „a se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cădea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o măsură (politică) comună”.

Prin extindere de sens, verbul se folosește și pentru „a pune la cale, a pregăti (în comun)”, iar sinonimia poate viza lexeme ca a se înțelege, a se învoi. Foarte interesant mi se pare faptul că adjectivul concertat se folosește aproape exclusiv cu sensul conferit de această a doua trimitere a termenului – de obicei în combinație cu substantivul eforturi sau cu referire la rezultatul acestora – „stabilit, hotărât împreună cu alții”.

Și totuși, motivul pentru care m-am oprit asupra acestui cuvânt are legătură doar cu sensul lui de bază. Așa cum se știe, la sfârșitul lui august a început Festivalul „George Enescu”, cel care presupune, pentru melomanii avizi de spectacole, un tur de forță ce durează aproximativ o lună de zile: concerte deosebite, artiști excelenți, ocazii nesperate. Evenimentul este la a XXII-a ediție și reprezintă o șansă (destul de) rară, pentru cei mai mulți dintre noi, de a audia piese dragi sau de a vedea virtuozi admirați.

Probabil cea mai mare nemulțumire a melomanilor pe care i-am auzit exprimându-și părerea legată de acest festival vine dintr-o absență care nu are legătură directă și obligatorie cu acesta: lipsa unei săli de concerte care să permită, prin acustică, păstrarea tuturor calităților sunetului. Ateneul este neîncăpător, iar Sala Palatului este departe de a permite performanțe… sonore. S-au cheltuit foarte mulți bani pe tot felul de construcții – în locuri și cu destinații halucinante, iar festivalul acesta ar merita – de fapt, ar fi un bun motiv pentru – o sală de concerte veritabilă.