Verbul a amâna s-a format prin compunere, din prepoziția a și adverbul mâne (forma veche a lui mâine). Verbul este tranzitiv și înseamnă fie „a hotărî sau a trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial”, adică „a lăsa pentru altădată, a nu îndeplini ceva imediat”, fie „a purta cu vorba pe cineva”.

Sinonimele sunt destul de numeroase, din registre stilistice diferite (cult, regional sau arhaic): a aștepta, a încetini, a îngădui, a întârzia, a lungi, a muta, a păsui, a prelungi, a remite, a tărăgăna, a tămânda, a temporiza, a tergiversa.

Nu reușesc deloc să închei istoria mea cu doctoratul. Mă zbat din amânare în amânare, iar între ele nu reușesc să-mi rup timp de nicăieri să mă concentrez așa cum se cere asupra lucrării pe care ar trebui să o termin și să o susțin. Pentru că viața mea s-a așezat, cumva, în altă ordine decât cea care ar favoriza închiderea ei.

Din timp în timp, mă lovesc de obligațiile ce derivă cu necesitate din procesul continuu pe care îl presupune, și mă gândesc, de fiecare dată, că o să mi se-nfunde undeva. Mai mult… parcă aștept să mi se-nfunde… și parcă nu mă recunosc. Mai am și zilele astea un hop. Nu știu încă dacă trece și ăsta… voi vedea.