a manifesta
A manifesta are două dimensiuni semantice fundamentale. Pe de o parte, se poate referi la „a (se) arăta, prin comportare, prin atitudine”, „a apărea clar, public”, „a căpăta expresie exterioară”, „a face cunoscut în mod manifest”, stabilind deci sinonimie cu a (se) exprima, a (se) afirma, a (se) face cunoscut, a (se) vădi, a (se) exterioriza, a dovedi. Din acest punct de vedere, verbul se poate folosi cu privire la gânduri, sentimente, atitudini, intenţii, despre voinţă ori despre vreo altă calitate, şi chiar despre caracterul întreg al unui om, inclusiv în situaţiile când acesta se dă fără voie pe faţă, se trădează. De asemenea, poate face trimitere la mode, tendinţe, divergenţe, curente etc.
Pe de altă parte, într-un sens mai restrâns, termenul se referă la „a face sau a participa la o manifestaţie, a demonstra” la un loc cu alţi oameni, în momente în care simţi că singură vocea ta nu are suficientă putere. Atunci când consideri că ideile ori trăirile tale (bucuria, revolta, dezgustul) ar trebui să fie aduse la cunoştinţa unora. Sau altora. Nu e nevoie să vă spun că trăim vremuri… interesante. Nu comentez acum. Dezvălui, doar, un sentiment ciudat pe care îl trăiesc de când am început să particip, în mod curent, la manifestaţiile de protest. Şi de când mă întreb… care or fi mai patetici: cei care încearcă să reacţioneze ieşind în stradă, fără a reuşi să se pună de acord şi să se manifeste unitar? Sau cei care comentează bucuroşi de pe margine eşecul răsunător al oricărei tentative de revoltă?…