Verbul a prezice are două sensuri fundamentale, amândouă referindu-se deopotrivă la a spune, a anunţa dinainte ce se va întâmpla, a aduce la cunoştinţă ceea ce a fost anticipat sau stabilit din timp. Diferenţa dintre cele două utilizări apare în momentul în care se explică baza prezicerilor, pentru că unele se pot orienta după anumite indicaţii prezente şi după realităţi verificate, stabilindu-se prin deducţie. Atâta timp cât raţionamentul este perceput ca fiind corect, rezultatele sunt acceptate de majoritatea dintre noi. Lucrurile se schimbă fundamental, însă, atunci când prezicerile se bazează pe intuiţie, o capacitate a gândirii individuale pe care cei din jur nu o acceptă automat ca validă, deoarece lipseşte infrastructură logică ce ar putea să o explice.

Ba încă intuiţiile mai treacă-meargă. Dar ceea ce nu acceptăm decât ca pe nişte basme sunt prezicerile despre viitor, ghicitul în cărţi, cafea ori palme stângi, în stele, pietre ori în bobi. Despre felul acesta de prevestire, chiar variantele mai noi ale dicţionarului explicativ aruncă, prin definirea termenului, o umbră de îndoială asupra rezultatelor întregului proces, lămurind verbul prin „a pretinde că se poate afla viitorul”. Într-un mod ciudat însă, aproape toate sinonimele lui trimit tocmai la această dimensiune obscură a sensului – a profetiza, a profeţi, a proroci. Chiar şi cele utilizate mai des – a ghici şi a prevesti, de exemplu, sugerează cumva şi neîncrederea celui care le foloseşte. Şi totuşi, omul este etern fascinat de misterul prezicerii iraţionale.

Spre exemplu, una dintre ştirile de primă pagină ale Campionatului Mondial de Fotbal 2010 nu e cu vreun fotbalist superstar, ci e cu o caracatiţă – Paul. Care a prezis corect rezultatele câtorva meciuri ale Germaniei, inclusiv pierderea suferită în faţa Spaniei. Dincolo de ironiile întregii lumi, de râsetele noastre ale tuturor şi distracţia pe seama bietei necuvântătoare, după înfrângerea ruşinoasă din semifinală nemţii au semnat chiar petiţii să fie făcută supă, din care să mănânce toată Bundesrepublika, astfel răzbunată.

Paul şi-a dat mai târziu verdictul şi legat de viitoarea campioană a lumii – aceeaşi Spanie. Iar olandezii, puşi în faţa sentinţei necruţătoare cum că vor pierde finala, au inventat – în contrapartidă – propriul cefalopod prezicător: Pauline. O nebunie colectivă! Însă, dincolo de toate, după un meci cumplit de tensionat, cu un morman de cartonaşe, cu lovituri şi faulturi care m-au făcut să mă întreb ce s-a petrecut cu fairplay-ul din sport, Spania a câştigat, intrând în istoria fotbalului mondial.