Una dintre replicile mele favorite de prin filme este această expresie, cea pe care o rosteşte – demonstrativ şi definitiv – Robert de Niro, într-unul dintre rolurile nu neapărat grozave, dar pe care reuşeşte să le facă memorabile în stilul lui caracteristic. Pelicula se numeşte „Ronin”, e a lui Luc Besson, iar personajul îşi exprimă, folosind această sintagmă, convingerea că ceva e în neregulă cu locul şi situaţia în care se găseşte. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost reacţia rapidă, necondiţionată şi fără ezitare pe care a avut-o eroul, făcând urgent cale-ntoarsă şi abandonând orice plan, oricât de bine gândit, în virtutea acestei intuiţii că ceva necontrolat îl va împiedica oricum să-şi termine misiunea. Justificarea absolută şi fără drept de apel a renunţării era dată de această expresie, care s-ar traduce: „Dacă ai vreo îndoială, nu e nicio îndoială” (structura din subtext se completează: …că îndoiala ta e justificată).

Prima dată când am văzut filmul (am minunatul microb al vizionării repetitive şi savuroase ori de câte ori îmi cad sub ochi filmele care îmi plac) m-am gândit că, dincolo de raportarea, în situaţia dată, la o slujbă periculoasă, ideea asta are aplicabilitate în viaţa reală, de zi cu zi, şi ne-ar putea chiar scuti de multe probleme. Mi-am adus aminte de Victor Petrini al lui Marin Preda care explica, la un moment dat, în „Cel mai iubit dintre pământeni”, ciudatele despărţiri, bruşte şi aparent inexplicabile, ale unor proaspăt căsătoriţi; argumenta el acolo suficienţa unui singur acord distonant în muzica pe care cei doi ar trebui să o creeze împreună, şi receptivitatea extremă a unuia dintre ei care, cu o inteligenţă rece, înţelege, de la primul semn negativ, viitorul relaţiei, şi are puterea de a nu mai privi în urmă pentru a primi o confirmare. Grozav! Dar eu nu cred că-s în stare. Mie trebuie să-mi ard toate punţile, să-mi epuizez toate posibilităţile, să-mi demonstrez toate improbabilităţile, să-mi înghit toate speranţele, să-mi rup toate sufletele. Şi nici atunci nu sunt convinsă că ştiu cu adevărat ce se poate întâmpla mâine. Îmi plac certitudinile şi mă macină nesiguranţele, dar chiar şi-aşa… îmi place misterul zilei ce va să vie, chiar o nouă încercare nereuşită de-ar aduce.