23 iul.

a rezerva

Verbul a rezerva este un neologism venit din limba franceză – réserver, în urma procesului de relatinizare (din mai vechiul reservare). Înseamnă, în primul rând, „a păstra ceva pentru cineva sau pentru ceva, pentru alt timp sau pentru altă întrebuințare; a pune deoparte (ceva) dintr-un tot”, fiind sinonim cu a (re)ține, a opri. Una dintre expresiile cel mai des folosite este a-și rezerva dreptul (a-și păstra pentru sine un drept).

Utilizat cu valoare pasivă, verbul se explică prin „a destina exclusiv (sau special) unei persoane sau unui grup, ori pentru un anumit scop”, fiind echivalent cu a atribui. Sensul figurat are în vedere soarta, providența, adică „a stabili dinainte” – a hărăzi, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a pregăti, a rândui, a sorti, a soroci, a ursi, adică „a-i face cuiva parte de ceva”.

Termenul este folosit în mod special cu valoarea substantivală a infinitivului lung – rezervare. În epoca aceasta a informatizării (la îndemâna oricui), operațiunile online de tipul acesta au un succes real, pentru că îl scutesc pe cumpărător de drumuri și îl ajută să salveze timp. Se fac rezervări de bilete de toate felurile, locuri la diferite evenimente și chiar vacanțe – în țară, dar mai ales în străinătate.

Astfel, deși omul ajunge deseori la concluzia, amară uneori, că nu știe niciodată ce îi rezervă ziua de mâine, el poate controla mult mai eficient viitorul mai apropiat, pentru care își face planuri concrete. E un sentiment reconfortant să știi că poți alege condițiile în care urmează să călătorești, să-ți calculezi bugetul, să elimini (chiar dacă nu complet) o serie de variabile. Și că-ți poți adapta proiectele la nevoile și posibilitățile tale, din vreme.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) hotărî: Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se ...
  • a calcula: Verbul a calcula pare a fi un produs al relatinizării (din calculare), pătruns în limba ...
  • a preţui: Verbul a prețui s-a format, prin derivare cu sufixul -ui, din substantivul preț de la ...
  • a (se) decide: Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) ...
  • a respecta: Verbul a respecta vine din limba franceză şi este folosit, în general, în situaţii care ...

© 2024 blog.ro-en.ro