a cihăi
Verbul a cihăi face parte din fondul popular al limbii, fiind un regionalism din Moldova, care – se pare – vine dintr-un termen maghiar ce se traduce prin a lătra. Cuvântul înseamnă „a insista foarte mult pe lângă cineva pentru a face ceva, a plictisi pe cineva cu stăruinţele”, fiind echivalent cu expresia „a bate la cap pe cineva” şi stabilind sinonimie, în contexte diferite, cu verbe precum a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sâcâi, a stărui.
Probabil cea mai cunoscută frază din literatura română în care apare acest termen este pasajul din Amintiri din copilărie de Ion Creangă: „Şi tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la şcoală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea”. Încercând, mai întâi, a-şi convinge soţul de necesitatea şcolii, femeia recurge apoi la o metodă mai simplă şi mai la-ndemână, la care – se ştie – nimeni nu poate rezista… Comentariile naratorului sunt absolut savuroase, iar determinarea mamei face din ea una dintre figurile emblematice ale Amintirilor.
De când mă ştiu citind, mi-au plăcut regionalismele. I-am gustat pe Creangă şi pe Sadoveanu, de mică, pentru că le înţelegeam vorbele, căci le auzisem pe la bunici. Pentru scrierile din alte zone, umblam mult prin dicţionare, dar sentimentul pe care mi-l stârneau termenii aceia aparte era un soi de intimitate cu vocile poveştii, de parcă aş fi aflat un secret al sufletului lor, de parcă mi-ar fi dat voie să le pătrund toate ascunzişurile şi mi-ar fi permis o familiaritate aparte, îmbătătoare, triumfătoare. Cred că fiecare om se dezvăluie pe sine când vorbeşte „ca acasă”, iar prin regionalisme, cărţile pot deveni „acasa” pentru noi toţi.