13 mart.
„La curţile dorului” de Lucian Blaga
| Prin vegherile noastre — site de in — vremea se cerne, şi-o pulbere albă pe tâmple s-aşază. Aurorele încă se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm o singură oră să ne-mpărtăşim din verde imperiu, din raiul sorin. |
Strained through our waking hours — linen sieves —time passes, and a white dust settles on our temples. Auroras still gleam, and we are waiting. Waiting to share one hour of green empire, of the sun‘s heaven. |
| Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide lungi zile pierduţi şi străini. Oaspeţi suntem în tinda noii lumini la curţile dorului. Cu cerul vecini. |
With wooden spoons we linger near platters long days lost and strangers. We wait in the courtyard of our desires, guests on the verandah of new light, neighbours of heaven. |
| Aşteptăm să vedem prin columne de aur Evul de foc cu steaguri păşind, şi fiicele noastre ieşind să pună pe frunţile porţilor laur. |
We wait to see through golden columns the century of fire, flags flying as our daughters run to decorate the lintel and the arch with laurel. |
| Din când în când câte-o lacrimă-apare şi fără durere se-ngroaşă pe geană. Hrănim cu ea nu ştim ce firavă stea. |
From time to time a tear comes swelling below our lashes. With it we feed some fragile unimportant star. |
| Lucian Blaga | traducere de R. MacGregor-Hastie |
