Cuvântul „protean” seamănă cu „protein” („proteină”), dar nu are nicio legătură cu acesta. Este un adjectiv care înseamnă foarte schimbător sau capabil de a lua diferite forme, atât în sens propriu, cât şi figurat. De exemplu, amiba este o creatură căreia i se potriveşte atributul „protean”, dar la fel se poate spune şi despre un actor versatil sau despre un meşter bun la toate.
Adjectivul „protean” derivă de la Proteus (numit şi Proteu în română), zeitate grecească care-şi putea schimba forma. Interesant este faptu că în limba română nu există o derivare echivalentă ca adjectiv, dar există substantivul „proteu” (cu pluralul „protei”), care înseamnă „1. (Livr.) Om nestatornic, care își schimbă mereu ideile, părerile. 2. (Și în sintagma proteu de peșteră) Batracian care trăiește în unele peșteri (Proteus anguinus). 3. Bacterie polimorfă foarte mobilă, care conține elemente baciliare (Proteus).”
Verbul a recongela a dispărut. N-ai zice, dacă te uiţi bine în jur când ieşi un pic mai goluţ pe-afară, după ce anul ăsta a trecut (o dată!) iarna… Prin urmare, protestez! Să se bage verbul la loc, pentru că pericolul nu a dispărut şi nu e drept ca oamenii să nu fie avertizaţi asupra relelor care-i pândesc. Aparent, vorba asta e inofensivă şi n-are de ce exista, pentru că se poate foarte uşor rosti „a congela din nou”, dacă are cineva trebuinţă la o adică… Da, însă congelarea din nou este cu desăvârşire interzisă pentru alimentele perisabile.
Prin urmare, dacă efectul celor două acţiuni nu este acelaşi, nu ştiu de ce îmi pare că acel „din nou” îşi pierde relevanţa, fiind parcă nevoie de un cuvânt cu totul nou. Congelarea e una – necesară şi de folos, iar recongelarea e altă treabă, aşa că să ne-o dea înapoi! Mă întreb uneori dacă nu-şi are, când şi când, rostul lupta pentru existenţa unor cuvinte, dincolo de refuzul cutumei de a le păstra în rândul vorbelor vii. Uite, de pildă, privind acum pe fereastră şi scoţând un pic de nas pe geam… Continuare »
