Verbul a (se) zvoni este un derivat al substantivului zvon. Verb impersonal, acesta se referă la „a se răspândi un zvon, a circula vestea”. Un al doilea sens al termenului, când acesta are valoare tranzitivă, are legătură cu zgomotele produse de obiecte de metal sau de sticlă – „a face să sune, să răsune ceva”, adică a dăngăni.

Intranzitiv, de pildă, se folosește despre fenomene naturale – ape sau vânt, însemnând „a produce un zgomot lin, continuu și plăcut, fiind sinonim cu a bate, a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti.

Când are valoare reflexivă și se utilizează despre vești, știri sau vorbe, apare în structuri în care subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă. Sinonimele lui sunt a afirma, a se anunța, a se auzi, a se comunica, a se răspândi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, putând fi, de asemenea, echivalent cu a se scorni, cu sensul de a inventa și a face să circule minciuni.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Verbul a tăcea este o alegere dificilă pentru discutare, pentru că are extrem de multe sensuri, lucru ce se justifică prin prezența lui îndelungată în limbă, încă din latină – tacere. Se referă, în primul rând, la „a nu scoate niciun sunet, a nu spune nimic, a se abține să vorbească”, dar poate avea în vedere și încetarea altor sunete, cum ar fi plânsul.

Sensul figurat al termenului poate fi folosit despre elementele naturii și despre lucruri personificate – „a sta în nemișcare, a nu se face auzit; a înceta de a se manifesta”. Este extrem de des folosit în literatură, în contexte în care se încearcă sugerarea unei atmosfere liniștite, relaxate sau, dimpotrivă, amenințătoare, neliniștitoare. Tăcerea e un concept ambivalent.

Continuare »

Verbul a (se) schimba are o mulţime de sensuri şi foarte multe sinonime. Înseamnă, în primul rând, „a înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeaşi natură)” ori „a ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru un altul, a face schimb”. Se pot schimba scrisori – adică a coresponda, se poate schimba o vorbă cu cineva (expresia se mai construieşte, de asemenea, cu un cuvânt ori câteva vorbe/cuvinte) cu cineva – adică a conversa, a vorbi, se pot schimba bani – adică se păstrează valoarea, se primesc alte monede decât cele date, a preschimba.

În afară de înlocuirea completă, schimbările se pot produce superficial, doar la suprafaţă ori în aparenţă – „a da unui lucru altă formă, alt aspect etc.”, adică a modifica, a transforma. Oamenii îşi pot schimba hainele, aspectul fizic din varii motive; îşi pot schimba locul – de muncă sau de domiciliu; se pot schimba şi cu adevărat, în profunzime, din cauza timpului sau a unor evenimente din viaţa lor. De asemenea, se poate schimba vorba – „a abate conversaţia în altă parte”, se poate schimba foaia – „a-şi modifica atitudinea, comportarea”, se poate schimba vremea/timpul în bine sau în rău. Şi multe, multe altele.

Continuare »