Verbul a (se) prăbuşi are un sens de bază, din care derivă toate celelalte şi care înseamnă „a cădea sau a face să cadă brusc şi cu zgomot (de la înălţime)”. Termenul se poate referi la obiecte masive care – odată căzute – se pot sfărâma, la fiinţe care se lasă cu toată greutatea, la ape care cad ori curg repede pe un loc abrupt (formând o cascadă), dar şi la guverne sau regimuri reacţionare care cad de la putere.

Sensurile figurate sunt, de asemenea, destul de numeroase. Verbul poate avea în vedere căderile sociale sau psihice, orice fel de cădere într-o stare inferioară celei precedente, orice finalizare sau dispariţie bruscă şi violentă. Mi se pare frumoasă referirea la dura trezire la realitate, atunci când planurile, visele şi speranţele se risipesc până la dispariţia completă, spulberându-se şi lăsând în urmă gustul amar al deziluziei.

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul de astăzi este unul pe care foarte mulţi dintre noi îl consideră extrem de neplăcut şi preferă să-l ignore cea mai mare parte a vremii, pentru că a muri înseamnă „a înceta de a mai trăi”, „a se stinge din viaţă”. Moştenit din latinescul moriri, cuvântul stabileşte sinonimie cu surprinzător de mulţi termeni din diferite registre stilistice; cele mai comune echivalente sunt a deceda, a dispărea, a se duce, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a (se) sfârşi, a se stinge, a sucomba; mai rar folosite sunt cele cu tentă livrescă – a expia, a repauza; din sfera celor învechite putem aminti pe a se săvârşi, a se pristăvi, a se proslăvi, a se petrece, iar din câmpul celor ireverenţioase cu tentă argotică a crăpa, a plesni, a se sparge, a se curăţa, a o mierli. De asemenea, în afară de oameni, se poate referi şi la plante (cu sensul de a se usca, a se veşteji), la diverse forme de emisie energetică, luminoasă, sonoră (făcând referire la „a înceta de a mai fi perceput cu organele de simţ, a se pierde treptat”, a se stinge, a se epuiza, a se extenua), la sentimente şi credinţe (poate muri iubirea sau speranţa), la forme de civilizaţie ori limbi („a înceta de a mai exista, printr-o evoluţie lentă, a ajunge în declin, a apune”).

Continuare »