Verbul a deznădăjdui înseamnă „a-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a ajunge în stare de deznădejde, a face să-și piardă speranța”. Termenul este format prin derivare de la a nădăjdui, rudă apropiată a substantivului nădejde, venit din limba slavă. Dintre sinonime, ar trebui amintit a dispera sau învechitul a apelpisi, antonimele fiind, desigur, a nădăjdui și a spera.

Câteodată e bine să scrii despre deznădejde când ești deznădăjduit. Mai târziu nu vei mai înțelege nimic din rândurile așternute pe hârtie (ori pe ecranul computerului), ți se va părea că vorbele acelea n-au cum să-ți aparțină, pentru că nu seamănă, în mod evident, cu tine, nu-ți răsună cunoscut și aproape că ți-e rușine cu ele. Dar dacă nu le scrii, le vei pierde definitiv și nu vei mai găsi nicăieri, niciodată, puterea de a le repeta.

Continuare »

Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată inima „cel mai optimist”. Căutarea a fost grea, iar alegerea dificilă, însă n-o să vi le aduc în atenţie pe toate cele care mi-au trecut prin minte… poate să le vină şi lor, într-o bună zi, rândul. Destul să spun că sufletul meu neostoit şi etern optimist s-a oprit de bunăvoie asupra lui a spera. Structurile cu înţeles similar se referă la „a considera ca realizabilă o dorinţă”, „a avea speranţă” sau „a aştepta cu încredere”, dar şi mult mai colocvialul „a trage nădejde”. Teribil de frumoase mi s-au părut sinonimele: a nădăjdui – pentru că nu se poate româneşte fără slavoneşte, a crede – pentru că nu se poate speranţă fără credinţă, a (se) aştepta – pentru că nu se poate nici fără răbdare. M-au luat însă prin surprindere vreo doi termeni învechiţi şi folosiţi regional, precum a se nădăi şi a upovăi, care se adaugă unei sfere semantice din care nu lipseşte un substantiv feminin ciudat, pe care nu l-aş fi intuit nicicând – spéra, sinonimă cu nădejdea şi credinţa, toate opuse disperării şi deznădejdii.

Continuare »