28 nov.

a (se) depozita

Verbul a depozita este format prin derivare de la substantivul comun depozit și are trei sensuri de bază care au, într-un fel sau altul, legătură cu acesta. Se referă, în primul rând, la „a pune ceva în depozit”, situație în care este sinonim cu a înmagazina, a stoca, a strânge, putându-se referi la materiale, produse, mărfuri.

Oarecum derivat din acesta, există și un alt sens al termenului, care are în vedere acțiunea de „a pune la loc sigur; a lăsa, a încredința cuiva un lucru spre păstrare”. Aș sesiza aici o extindere extrem de relaxată a noțiunii de „depozit”, fie prin referire la spațiul anume destinat depunerilor bancare, fie având în vedere încrederea acordată unei persoane, nelegându-se, în mod necesar, de securitatea unui spațiu.

Cel de-al treilea sens este, într-o oarecare măsură, specializat – utilizat în geologie, chimie etc. Face referire la substanțele solide și se explică prin „a forma un depozit; a se separa într-o soluție, așezându-se la fund”. Acesta stabilește echivalențe de semnificație cu termeni precum a se depune, a se sedimenta, a se precipita.

Continuare »

21 iul.

a (se) prăbuşi

Verbul a (se) prăbuşi are un sens de bază, din care derivă toate celelalte şi care înseamnă „a cădea sau a face să cadă brusc şi cu zgomot (de la înălţime)”. Termenul se poate referi la obiecte masive care – odată căzute – se pot sfărâma, la fiinţe care se lasă cu toată greutatea, la ape care cad ori curg repede pe un loc abrupt (formând o cascadă), dar şi la guverne sau regimuri reacţionare care cad de la putere.

Sensurile figurate sunt, de asemenea, destul de numeroase. Verbul poate avea în vedere căderile sociale sau psihice, orice fel de cădere într-o stare inferioară celei precedente, orice finalizare sau dispariţie bruscă şi violentă. Mi se pare frumoasă referirea la dura trezire la realitate, atunci când planurile, visele şi speranţele se risipesc până la dispariţia completă, spulberându-se şi lăsând în urmă gustul amar al deziluziei.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro