a (se) porni
Verbul a (se) porni a ajuns la noi din slava veche și are extrem de multe semnificații, datorită utilizării sale la scară largă. Probabil cea mai cuprinzătoare definiție are în vedere acțiunea de „a pleca din locul în care se află, a se pune în mișcare, părăsind locul inițial, a se îndrepta spre ceva”, semnificația presupunând, prin extindere de sens, același lucru cu verbul a merge. Celălalt sens foarte utilizat este „a se apuca să facă ceva, a începe o acțiune de o durată oarecare”.
De asemenea, termenul se poate folosi despre mijloace de locomoție sau obiecte care se deplasează – „a (se) pune în mișcare”, despre fenomene ale naturii – „a se declanșa, a se dezlănțui”, despre mașini, motoare etc. – „a începe să funcționeze ori a pune în funcțiune” ori despre stări – „a aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase”.
Dintre sinonime, în funcție de context, dicționarele menționează pe a (se/o) apuca, a ațâța, a conduce, a demara, a (se) dezlănțui, a (se) duce, a expedia, a incita, a iniția, a instiga, a izbucni, a îmboldi, a începe, a îndemna, a întărâta, a (se) mișca, a pleca, a prinde, a provoca, a (se) pune, a purcede, a stârni, a stimula, a trimite. Sunt foarte interesante și expresiile în care se folosește: a porni cu stângul, a porni cu dreptul, a porni judecată, a porni grea, a porni de la lingură.
Continuare »