Verbul a refuza vine din franceză (refuser) şi îşi diferenţiază sensurile în funcţie de raportul dintre cel care refuză şi obiectul refuzului. Înseamnă, în primul rând, „a nu accepta, a nu primi ceva ce ţi se oferă, a nu consimţi să primeşti, a considera inacceptabil pentru sine”, fiind sinonim cu a respinge (ceva sau pe cineva).

Modificarea unghiului din care este privită acţiunea aduce cu sine schimbarea sensului – „a nu da ceva ce ţi se cere, a nu consimţi la ceva, a nu voi să faci ceva”. Iar construit cu dativul, verbul înseamnă „a priva de ceva”, având chiar valoare reflexivă (a-şi refuza), situaţie în care este sinonim cu a renunţa (la ceva).

Continuare »

Aşa cum am putut eu să-mi dau seama din dicţionare, verbul a goni are un sens general şi două sensuri specializate mai importante. Cea mai răspândită accepţie a termenului se referă la „a fugi după ceva/cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.)”, însă cuvântul se poate folosi în domeniul vânătorii – „a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor”, ori în cel zootehnic – „a se împerechea, spre a se reproduce” (mai ales la vitele mari cornute).

Descoperim deci trei categorii de sinonime, referitoare fie la a vâna, a hăitui vânatul, ori la a se împreuna, a se împerechea vitele, fie la mai cuprinzătoarele a fugări, a urmări, a alerga, a fugi. În funcţie de context, verbul face trimitere la rapiditatea mişcării – „a se mişca foarte repede, a se grăbi, a urmări în fugă”, având ca scop fie dorinţa de a se apropia (de oameni, ţinte, idealuri), fie – dimpotrivă – nevoia de a îndepărta – „a forţa să plece, a da afară”, cu sinonime ca a alunga, a respinge, a izgoni, a surghiuni, a prigoni.

Continuare »