Arhiva categoriei 'Vorbe despre verbe'

03 iun.

a (se) pedestri

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

30 mai

DOOM 2: pecetea-lui-Solomon – pediatră

! pecetea-lui-Solomon este numele unei plante, substantiv feminin cu genitiv-dativul peceții-lui-Solomon

! péciu / peci este un regionalism învechit („act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc.”), substantiv neutru cu pluralul peciuri

! pectază este substantiv feminin cu genitiv-dativul pectazei, care are acum și formă de plural – pectaze (înțeleg că e o enzimă, altceva nu m-aș pricepe să vă spun)

! a se pedestri trece în clasa reflexivelor, verb cu indicativul prezent se pedestrește, imperfectul se pedestrea și conjunctivul să se pedestrească; înseamnă „a descăleca, a merge pe jos”

! pediatră apare ca substantiv feminin, într-un articol separat de forma corespunzătoare masculină; se desparte pe-di-a-tră, având genitiv-dativul pediatrei și pluralul pediatre

27 mai

a dejuna

Verbul a dejuna vine din franțuzescul déjeuner și are, după toate aparențele, două sensuri. Pe de o parte, se referă la „a lua gustarea de dimineață”, iar pe de altă parte, înseamnă „a lua masa de la amiază”, fiind sinonim cu a prânzi (mai aproape și de sensul echivalentului francez).

Dintre sinonime, în afară de acesta, mai apar a merinda (învechit și regional), a prânzui (și el regionalism), precum și a gusta (folosit în Maramureș). Prin urmare, lucrurile nu par a fi extrem de complicate cu el, poate pentru că nu e prea des utilizat.

Presupun că verbul are în vedere și micul dejun tocmai pentru că, la noi, mâncarea de amiază este denumită prânz, iar verbul corespunzător s-a răspândit în detrimentul celuilalt, mai rar folosit și părăsit, cumva, într-o stare incertă, într-un limb al cuvintelor.

Eu chiar îl asociam, fără să stau prea mult pe gânduri, mai curând cu dimineața și cu prima masă a zilei… Îmi dau seama acum că micul dejun e tocmai de aceea „mic”, pentru că dejunul (cel serios) abia urmează. Recunosc însă că și asocierea cu o „gustare rapidă” m-a indus în eroare. Chiar așa stând lucrurile, cred că voi lăsa, totuși, prânzul acolo unde e, iar dejunul în grija francezilor. Să fie treaba clară!

20 mai

a (se) ghida

Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

13 mai

a eşapa

Verbul a eșapa – mai întâi de toate – există! În fine, DOOM2 nu-l mai recunoaște, dar în vechiul Dicționar Ortografic era menționat, iar câteva dicționare de după 2000 îl amintesc încă.

Vine din limba franceză – échapper, având, direct de acolo, două sensuri învechite: a scăpa și a se salva. Altfel, termenul se folosește – rar, e adevărat – despre gazele arse dintr-un motor cu ardere internă, fiind sinonim cu a ieși, în acest caz.

Continuare »

06 mai

a (se) dezobişnui

Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.

Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.

Continuare »

© 2019 blog.ro-en.ro