06 oct.

a bârfi

Verbul a bârfi este un termen cu origini necunoscute, fiind, conform unor cercetători ai limbii, o creaţie bazată pe relaţia expresivă cu boarfă şi a borfăi, cu fleancă ori fleoarţă. Are două sensuri principale, în funcţie de gradul de agresivitate la adresa altor persoane. Mai întâi, poate însemna „a vorbi mult şi fără rost, a îndruga verzi şi uscate”, fiind sinonim cu a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni.

Viaţa nu trebuie – şi nu poate fi – făcută doar din esenţă şi încrâncenare. Iar palavra e o activitate neserioasă, fără miez ori căutare, dar cred că tuturor ne e simpatică, căci are o savoare aparte, aceea a nimicului şi a nesemnificativului. Atunci când este, însă, răuvoitoare, devine detestabilă: „a vorbi de rău” – sinonim (iarăşi în grade diferite de răutate) cu a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a detracta, a huli, a ponegri, a ponosi.

Cunosc puţine lucruri mai urâte ca acesta. Nu-l înţeleg şi, poate tocmai de aceea, am toleranţă zero faţă de el. Este absolut oribil atunci când îl vezi la copii (şi nu, nu sunt totdeauna aşa nevinovaţi cum ar trebui, căci imită – oh, atât de des! – ce văd la noi). Dar la adulţi, mai ales după o anumită vârstă, devine o pasiune. Chiar când nu au nimic de câştigat, chiar când e vorba de minciuni, chiar când efectul este devastator pentru celălalt… Omul pune pofta lui de nimicie mai presus decât dreptul altuia de a fi.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) ponegri: Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi ...
  • a detracta: Verbul a detracta vine din limba franceză – détracter, conform unui latinesc detractus, și este ...
  • a trăncăni: Din punctul meu de vedere, verbul a trăncăni face parte dintre cele care sună grozav. ...
  • a defăima: Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a ...
  • a (se) influenţa: Verbul a (se) influenţa înseamnă (în dicţionare, sec şi fără prea multe nuanţe) „a exercita ...

© 2019 blog.ro-en.ro