30 mart.
Cimitir
Erau unii care ar fi stat acolo o veşnicie 
Rezultate
04 oct.
„Rest” de Christina Rossetti
| O Earth, lie heavily upon her eyes; Seal her sweet eyes weary of watching, Earth; Lie close around her; leave no room for mirth With its harsh laughter, nor for sound of sighs. She hath no questions, she hath no replies, Hush’d in and curtain’d with a blessed dearth Of all that irk’d her from the hour of birth; With stillness that is almost Paradise. Darkness more clear than noonday holdeth her, Silence more musical than any song; Even her very heart has ceased to stir: Until the morning of Eternity Her rest shall not begin nor end, but be; And when she wakes she will not think it long. |
Apasă greu pe ochii ei, tu, Glie, Trudiţii ochi pecetluie-i, Pământ; Cuprinde-o strâns; să n-ajungă-n mormânt Trist vaier, nici stridentă voioşie. Ea nu întreabă, nici răspunde, şi e Tăcută şi-ocrotită, ne-ndurând, În, parcă, pacea raiului cel sfânt, Mâhniri ursite nouă din pruncie. Nopţi limpezi ca amiezile o scaldă, Tăcerea-ntrece cântecul de lire, Sub sânu-i stâng nimic nu mai tresaltă; Hăt până-n dimineaţa Veşniciei Făr’ de-nceput nici capăt tihna fie-i – Şi n-o să-i pară lungă la trezire… |
| Christina Rossetti | traducere de Tudor Dorin |
26 apr.
„The Nutcrackers and the Sugar-Tongs” de Edward Lear
| I The Nutcrackers sate by a plate on the table, The Sugar-tongs sate by a plate at his side; And the Nutcrackers said, ‘Don’t you wish we were able ‘Along the blue hills and green meadows to ride? ‘Must we drag on this stupid existence for ever, ‘So idle so weary, so full of remorse,– ‘While every one else takes his pleasure, and never ‘Seems happy unless he is riding a horse? |
I Spărgătorul de nuci stătea la masă, Cleştele de zahăr stătea lângă el, Spărgătorul spuse: „Tu nu ai vrea să Călărim pe dealurile verzi niţel? Traiul ăsta stupid de ce să ni-l târâm Într-o plictisitoare veşnicie, În timp ce toţi se-amuză şi nicicând Nu-s fericiţi de nu fac călărie?! |
19 apr.
„Intimations of Immortality (From Recollections of Early Childhood)” de William Wordsworth
| There was a time when meadow, grove, and stream, The earth, and every common sight, To me did seem Apparelled in celestial light, The glory and the freshness of a dream. It is not now as it hath been of yore;– Turn wheresoe’er I may, By night or day, The things which I have seen I now can see no more. |
A fost un timp când pajişti, crâng, pâraie, Ogor, priveliştile toate, ’Mi păreau în straie De vis înveşmântate, În prospeţime, în lumini bălaie. Azi ele nu mai sunt ca în trecut; Oriunde-aş mai privi, Noapte sau zi, Nu le mai văd aşa cum le-am văzut. |
09 nov.
„The Solitary Reaper” de William Wordsworth
| Behold her, single in the field, Yon solitary Highland Lass! Reaping and singing by herself; Stop here, or gently pass! Alone she cuts and binds the grain, And sings a melancholy strain; O listen! for the Vale profound Is overflowing with the sound. |
Munteanca e în lan. Priveşte! A coborât dinspre brădet Şi seceră stingher, cântând – Opreşte-te sau treci încet! Ea taie grâu, leagă snopi Şi zice viers duios. Ascultă! Întreaga vale adâncată Răsună de cântare multă. |
19 aug.
„The Retreat” de Henry Vaughn
| Happy those early days! when I Shin’d in my angel-infancy. Before I understood this place Appoint’d for my second race, Or taught my soul to fancy ought But a white, celestial thought, When yet I had not walk’d above A mile, or two, from my first love, And looking back (at that short space,) Could see a glimpse of his bright face; When on some gild’d cloud or flower My gazing soul would dwell an hour, And in those weaker glories spy Some shodows of eternity; Before I taught my tongue to wound My conscience with a sinful sound, Or had the black art to dispence A sev’ral sin to ev’ry sense, But felt through all this fleshly dress Bright shoots of everlastingness. |
Ferice vechi-zilele cele Senine-ale juneţii mele! Pe-atunci meleagu-acest mi l-aş Fi hărăzit pentru urmaşi, Iar sufletul mi-era-ndrumat Doar spre ce-i sfânt şi nentinat; Drum lung când nu mă despărţea De-ntâia dragoste a mea, Şi când, uitându-mă-ndărăt, Puteam – scurt licăr – s-o mai văd; Când la vreun nor de-argint sau floare Priveam delung cu minunare, Şi parcă-adulmecam în toate Noptateca eternitate. Nici nu-nvăţasem prin păcat De conştiinţă joc să-mi bat, Nici meşter nu eram să-ncui În orice simţ păcatul lui, Ci presimţeam cum se îmbie, Spărgând trupescul strai, să-nvie Voioşi vlăstari de veşnicie. |
| O how I long to travel back And tread again that ancient track! That I might once more reach that plain, Where first I left my glorious train, From whence th’enlightened spirit sees That shady city of palm trees; But (ah!) my soul with too much stay Is drunk, and staggers in the way. Some men a forward motion love, But I by backward steps would move, And when this dust falls to the urn In that state I came return. |
O, spre-a mă-ntoarce înapoi, Ce multă cale bate-voi! S-ajung din nou pe vechiul plai Pe unde-ntâi mă răsfăţai; De unde minţile-nvăţate Zăresc a Palmilor Cetate Dar lânced sufletu-mi e-acum, Ca beat, şi pregetă la drum! Se zbat s-ajungă unii hăt – Eu cale-aş face-o îndărăt… Dar nu mă voi întoarce până Când tot ce sunt va fi ţărână. |
| Henry Vaughn | traducere de Tudor Dorin |