01 iul.
Îngheţată bunicică
Pe caniculă, merge! 
Rezultate
05 iun.
Expresie şi unicitate
Foarte departe de mine gândul de a lua în râs sau de a desconsidera limba în care m-am născut şi în care gândesc. Dar, de ceva vreme, mai precis de când limba engleză e parte din viaţa noastră volens-nolens (şi, sinceră să fiu, nici chiar aşa rău nu-mi pare, deşi nu-s mare ori talentată vorbitoare de engleză), mi se întâmplă să descopăr că unele lucruri ce le am de zis sună mai bine (mai concret, mai exact, mai aproape de ceea ce am eu a spune) decât echivalentele lor româneşti. Nici nu-mi trece prin minte să afirm că limba română nu are suficiente resurse. Predau română, prin urmare, din punctul meu de vedere, limba lui Eminescu are tot ce-i trebuie şi încă ceva pe deasupra. Cred că e vorba despre felul în care sună cuvintele pentru a reda o idee pe care ai auzit-o pentru prima dată în limba aceea… Poate e vorba despre magia sunetelor, sau poate chiar de o conexiune mai profundă între sunet şi ceea ce reprezintă el, concret, la obiect. Cred că ceea ce mă intrigă este diferenţa născută din raportarea la realitate a celor două idiomuri: româna este mai metaforică, mai conotativă, engleza mi se pare mai denotativă, mai fixată în realitate, mai pragmatică. Sigur, până la urmă sunt doar probleme de fineţe, de nuanţă, dar limbajul câştigă ceva la nivel sonor, chiar şi la cel subliminal, de parcă s-ar conecta direct la substanţa realităţilor exprimate.
Continuare »
20 feb.
DOOM 2: pneumatolit – în poară
! pneumatolit (pne-u-ma-to-lit) are acum și formă de singular; pluralul rămâne pneumatolite, iar el devine astfel substantiv neutru („roci magmatice ale căror minerale sunt formate prin fenomenul de pneumatoliză – totalitate a fenomenelor provocate de acțiunea emanațiilor gazoase dezvoltate din magmă asupra rocilor înconjurătoare cu care ajung în contact, în timpul procesului de formare a unor minerale și roci”)
* pne-u-mo-lo-gi-e este substantiv feminin cu genitiv-dativul pneumologiei („ramură a medicinei care studiază bolile plămânului”)
! poala-Maicii-Domnului este numele unei plante, substantiv feminin cu genitiv-dativul poalei-Maicii-Domnului. Din aceeași categorie fac parte !poala-rândunicii (cu pluralul poalei-rândunicii) și !poala-Sfintei-Marii (cu pluralul poalei-Sfintei-Marii).
! poama-câinelui este o altă plantă, substantiv feminin regional cu genitiv-dativul poamei-câinelui. Din aceeași familie, !poamele-mâței este un termen popular, substantiv feminin cu formă de plural articulat.
* poară funcționează în structura în poară, locuțiune adverbială cu sensul „împotrivă, în contra”
21 mai
Câștigătorii concursului Mirunette Language Competition 2019
După trei etape pline de provocări, s-a încheiat duminică, 12 mai 2019, cu o festivitate de premiere emoţionantă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, a 7-a ediţie a concursului naţional de limba engleză Mirunette Language Competition. Concursul a fost organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Din cei peste 2000 de participanţi, cu vârste între 10 şi 17 ani, din toată ţara, au fost selectaţi 52 de finalişti motivaţi de obţinerea marelui premiu, tabăra de limba engleză în Marea Britanie.
Continuare »
05 feb.
Mirunette Language Competition 2019
Elevii au șansa să câștige una din cele două tabere în Oxford, Marea Britanie, oferite de Mirunette Education care a lansat pe 15 ianuarie 2019 concursul național de limba engleză „Mirunette Language Competition”, ediția a VII-a, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și British Council.
Elevii din toată țara, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, pasionați de cultura britanică, pot participa gratuit, înscriindu-se online și urmând pașii afișați pe pagina dedicată concursului de pe site-ul de tabere internaționale Mirunette. Aceștia trebuie să fie susținuti de profesori de limba engleză, iar profesorii care susțin cei mai mulți elevi la înscrierea în concurs pot participa gratuit ca însoțitori de grup într-o tabără internațională.
Continuare »
19 sept.
„Horses” de Edwin Muir
| Barely a twelvemonth after The seven days war that put the world to sleep, Late in the evening the strange horses came. By then we had made our covenant with silence, But in the first few days it was so still We listened to our breathing and were afraid. On the second day The radios failed; we turned the knobs; no answer. On the third day a warship passed us, heading north, Dead bodies piled on the deck. On the sixth day A plane plunged over us into the sea. Thereafter Nothing. The radios dumb; And still they stand in corners of our kitchens, And stand, perhaps, turned on, in a million rooms All over the world. But now if they should speak, If on a sudden they should speak again, If on the stroke of noon a voice should speak, We would not listen, we would not let it bring That old bad world that swallowed its children quick At one great gulp. We would not have it again. Sometimes we think of the nations lying asleep, Curled blindly in impenetrable sorrow, And then the thought confounds us with its strangeness. The tractors lie about our fields; at evening They look like dank sea-monsters couched and waiting. We leave them where they are and let them rust: ‘They’ll molder away and be like other loam.’ We make our oxen drag our rusty plows, Long laid aside. We have gone back Far past our fathers’ land. And then, that evening Late in the summer the strange horses came. We heard a distant tapping on the road, A deepening drumming; it stopped, went on again And at the corner changed to hollow thunder. We saw the heads Like a wild wave charging and were afraid. We had sold our horses in our fathers’ time To buy new tractors. Now they were strange to us As fabulous steeds set on an ancient shield. Or illustrations in a book of knights. We did not dare go near them. Yet they waited, Stubborn and shy, as if they had been sent By an old command to find our whereabouts And that long-lost archaic companionship. In the first moment we had never a thought That they were creatures to be owned and used. Among them were some half a dozen colts Dropped in some wilderness of the broken world, Yet new as if they had come from their own Eden. Since then they have pulled our plows and borne our loads But that free servitude still can pierce our hearts. Our life is changed; their coming our beginning. |
După războiul scurt de șapte zile Ce toropise lumea, peste-un an, Sosiră și ciudații cai. Noi încheiasem pace cu tăcerea, Dar la-nceput ne ascultam răsuflul Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul. A doua zi degeaba răsuceam La radio butoanele. ‘Ntr-a treia Trecu pe lângă noi un vas de luptă Cu morți morman pe punte. Într-a șasea Un avion se prăbuși în mare. Și radiourile nu vorbeau. Mai stau și astăzi prin bucătării Și poate că-au rămas de-atunci deschise În milioane de-ncăperi din lume. Dar dacă ar vorbi acum, Dacă deodată ar vorbi din nou, Dacă o voce ar vorbi la prânz, Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie Urâta lume veche, lumea care, hâlpav, Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem. Popoarele, ne spunem câteodată, Au adormit, chircite de durere, Și gândul ni se pare nebunesc. Pe câmpuri zac tractoare; noaptea Par niște monștri-ai apelor la pândă. Noi le lăsăm să ruginească-acolo: “Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”. Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri De mult uitate. Ne înapoiem Hăt dincolo de vetrele străbune. Și, iată, spre sfârșitul verii, Veniră-ntr-un târziu ciudații cai. Pe drum, departe,-am auzit Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou, Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet. Și capetele lor erau Ca un talaz surpat, spăimântător. Vândusem caii noștri încă-n vremea Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare. Acum ni se păreau la fel de stranii Ca fabuloșii armăsari din herburi Sau antice picturi cu cavaleri. Ne era teamă să ne-apropiem. Dar caii așteptau, fricoși și dârzi, Parcă trimiși de o poruncă veche Să afle unde-am rătăcit și dacă Frăția milenară ne-o mai amintim. La început nu ne-am gândit că sunt Făpturi ce pot fi bunuri de priință. Iar printre ei erau și câțiva mânji Fătați în vreun pustiu al lumii sparte, Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor. De-atunci trag pluguri, duc poveri. Dar servitutea lor mărinimoasă Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată; Sosirea lor e începutul nostru. |
Edwin Muir | traducere de Leon Levițchi |