Rezultate

25 dec.

Cuvântul anului 2018 pentru Merriam-Webster: justice

Justiție rasială. Obstrucționarea justiției. Justiție socială. Ministerul de Justiție. Investigarea președintelui american Donald Trump de către Robert Mueller, audierile tensionate ale lui Brett Kavanaugh în Congres, lupta pentru egalitate socială, rasială și egalitatea de sex, ultimul an a fost martor al unui ciclu de știri tumultoase și hipnotice. Merriam-Webster a ales „justice” (“justiție”) drept cuvântul anului 2018 din pricina știrilor care s-au repetat luni la rând, recunoscându-i-se locul central în conștiința publică.

Compania și-a explicat alegerea prin faptul că noțiunea de justiție a fost centrul multor dezbateri naționale în anul 2018: justiție rasială, justiție socială, justiție infracțională, justiție economică. În toate conversațiile legate de aceste teme este relevantă întrebarea la ce se referă exact când folosim termenul justiție.

Continuare »

26 mart.

a achita

Verbul a achita este un neologism venit din limba franceză – acquitter, care are atât valoarea tranzitivă, cât și reflexivă. Primul sens consemnat de dicționare se referă la „a declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată; a scoate din culpă”, sinonim cu a absolvi sau cu învechitul a slobozi.

Cea de-a doua semnificație înseamnă „a (-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală”, una dintre expresiile cel mai des folosite fiind a se achita de ceva (adică „a-și îndeplini o obligație, a duce la bun sfârșit o sarcină”). Sinonimele sunt foarte interesante, relația de echivalență stabilindu-se mai ales în registrul figurat, unele fiind surprinzător de apropiate. Cu privire la o datorie bănească, la o obligație morală sau materială etc. se utilizează a plăti, a onora, a exoflisi (grecesc), chiar a lichida, iar argotic (sau familiar), termenul poate semnifica a asasina, a omorî, a ucide, a suprima.

Continuare »

19 iun.

a (se) găti

Verbul a (se) găti are mai mult sensuri, care mie mi se par extrem de diferite. Termenul pare a fi un derivat al lui „gata”, conform albanezului gatit. Primul dintre acestea se referă la „a (se) îmbrăca frumos; a face să devină (mai) frumos, adaugând elemente decorative”.

Extrem de expresive mi se pare sinonimele, mai ales regionalismele și arhaismele echivalente: a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a înfrumuseța, a orna, a ornamenta, a pavoaza, a (se) dichisi, a (se) spilcui, a (se) sclivisi, a (se) drege, a (se) moța, a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, a (se) câștiga, a (se) pădăi, a (se) puțui, a (se) puțului, a (se) schili, a (se) stoli, a (se) stolisi.

Continuare »

30 mart.

DOOM 2: na-vă – a năbuși

* na-vă apare ca noutate, structură alcătuită din interjecție și pronume

! navisferă este substantiv feminin cu genitiv-dativul navisferei și pluralul navisfere, însemnând „instrument pentru identificarea aștrilor, în navigație”; modificarea față de vechea normă se referă la faptul că acceptă acum două modalități de despărțire în silabe – na-vis-fe-ră/na-vi-sfe-ră

* nazareeană (creștină, sectantă, pictoriță) e substantiv feminin cu genitiv-dativul nazareenei și pluralul nazareene; este femininul nou acceptat al lui nazareean

! a se năbădăi este un reflexiv care se folosește rar, despre animale – „a manifesta neastâmpăr, a se frământa, a se agita”; are indicativul prezent se năbădăiește, imperfectul se năbădăia și conjunctivul să se năbădăiască. Din aceeași familie lexicală, este menționat și !năbădăire, substantiv feminin cu genitiv-dativul năbădăirii și pluralul năbădăiri, folosit chiar și mai rar.

! a năbuși, sinonim al lui a sufoca, a reteza, a suprima, acceptă acum o singură formă pentru indicativ prezent – năbușește (dispare năbușă) și conjunctiv prezent – să năbușească (să năbușe dispare)

12 dec.

a elimina

Verbul a elimina vine dintr-un franțuzesc éliminer (cu rădăcini în mai vechiul latinesc eliminare) și are, între sinonime, pe a îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un tot, dintr-un ansamblu). Într-o accepție specială, se referă la „a da pe un elev afară din școală” ori a da un sportiv afară de pe teren. Un al treilea sens se referă la ieșirea substanțelor toxice din corpul uman – „a îndepărta din plămâni aerul (în procesul respirației), echivalent cu a expira.

Termenul se poate referi la substanțe, materii, alternative etc. – „a îndepărta printr-o selecție, a face să nu mai existe; a da afară, a nu admite”. Dicționarele de sinonime sunt mai darnice și înscriu foarte mulți termen în relație sinonimică: a anula, a curăța, a depărta, a evacua, a expulza, a lichida, a scoate, a suprima, a șterge, a tăia. Dintre antonime, apare a primi, l-aș mai pune și pe a accepta.

Continuare »

31 oct.

a (se) declanșa

Verbul a (se) declanșa este un neologism venit din franceză – déclencher, având valoare reflexivă și tranzitivă. Astfel, el poate fi sinonim cu a (se) dezlănțui, a irupe, a (se) isca, a izbucni, a (se) porni, a (se) stârni, sau se poate referi la provocarea, prin comandă, a intrării rapide în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv, înlăturând o piedică sau suprimând o piedică de blocare, ori la declanșarea automată a unui aparat.

Deși deseori se utilizează pentru elemente mecanice și tehnice („a desface, a deschide, a pune în funcțiune”), termenul poate avea în vedere și pornirea unor acțiuni de mari proporții sau provocarea subită a unor crize, stări ori discuții, precum și începutul brusc și cu violență al unei furtuni ori al altor fenomene naturale.

Dacă, în anumite contexte mai complexe, este menționată și o cauză, verbul este echivalent cu a cauza, a determina, a genera, a naște ori a pricinui, a produce, a provoca. Probabil că unul dintre cele mai frumoase sinonime este a se aprinde, fără a fi, în mod necesar, vorba despre foc, iar dintre antonime, dicționarele amintesc de a anclanșa și a inhiba.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro