! diseară / deseară este un adverb cu două forme acceptate

* disfuncţionalitate (dis-func-ţi-o-na-li-ta-te) apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul disfuncţionalităţii şi pluralul disfuncţionalităţi

* disolutiv e un franţuzism, adjectiv masculin cu pluralul disolutivi şi femininul disolutivă-disolutive; termenul înseamnă „care descompune, dezagregă sau degradează”

! a dispera nu avea, în vechea normă, articol propriu de dicţionar, ci trimitea la a despera (care astăzi nu mai există); DOOM 2 precizează două moduri de despărţire în silabe – dis-pe-ra/di-spe-ra şi forma de indicativ prezent el disperă. Din aceeaşi familie lexicală şi cu aceleaşi noutăţi, este menţionat substantivul feminin !disperare (dis-pe-ra-re/di-spe-ra-re), care are genitiv-dativul disperării şi pluralul disperări.

* display vine din engleză şi se pronunţă displeĭ, substantiv neutru articulat display-ul şi având pluralul display-uri; termenul se referă la un „dispozitiv de vizualizare, afişaj optoelectronic”

! pohfală are o precizare nouă – aparține vocabularului învechit; substantivul feminin cu genitiv-dativul pohfalei și pluralul pohfale („slavă, fast, splendoare, mândrie, prestigiu”)

! poiană este substantiv feminin, care rămâne acum cu o singură formă de genitiv-dativ – poienii și una pentru singular – poieni (anterior, era corect și poienei)

* poimâine-dimineață este un adverb nou, care deschide o serie relativ numeroasă ce mai include: *poimâine după-amiază (adverb + adverb), *poimâine după-masă (adverb + adverb), *poimâine-noapte (adverb), *poimâine-seară (adverb)

! pointer este un anglicism (denumirea unei rase de câini) care revine la forma de origine (anterior apărea forma poanter); este substantiv masculin cu pluralul pointeri (e se pronunță ă)

! pointillísm revine și el la forma de origine, din franceză, de unde vine acum și pronunția poantiísm; este substantiv neutru („procedeu folosit în pictură, care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu”), iar prima silabă este poin-. Din aceeași familie lexicală, apare și !pointillíst, pronunțat poantiíst, care are atât valoare adjectivală, cât și substantivală, masculin cu pluralul pointillíști și femininul pointillístă-pointillíste.

Verbul a (se) ascunde este vechi de când lumea… Lumea noastră, vreau să zic, pentru că vine din latinescul abscondere, motiv pentru care are extrem de multe utilizări, chiar dacă sensurile lui sunt relativ puține (de pildă, DEX-ul precizează doar două). Poate fi tranzitiv și reflexiv – „a (se) sustrage intenționat vederii, a (se) pune într-un loc ferit, a (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit”. Sensul figurat se referă la „a face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții” – atunci când complementul este un abstract (faptă, gând, sentiment, emoție etc.).

Găsite prin dicționare, derivatele acestor sensuri sunt, de exemplu, cele care oferă explicații suplimentare, indicând cauza („a se feri de cineva din pricina sfielii, fricii, rușinii”), referindu-se exclusiv la anumite circumstanțe („a intra în nori”, despre soare, lună, stele) ori având utilizări regionale („a pune bine, la păstrare ceva” în Bucovina).

Foarte faină este expresia a se ascunde după deget „a încerca să se dezvinovățească cu argumente nevalabile, a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă, a-și ascunde o vină în chip stângaci; a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate”. Există, de asemenea, și expresii care echivalează sensul verbului – a pune batista pe țambal, a ține (pe cineva) sub obroc.

Sinonimele sunt destul de numeroase: a acoperi, a blătui, a disimula, a (se) dosi, a minți, a mușamaliza, a (se) pitula, a tăinuia, a (se) mistui, a (se) tăinui, a palma, a (se) piti, a (se) pitula, a (se) mătrăși, a (se) mitoși, a se băga, a (se) feri, a masca, a voala, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a înăbuși. Dintre antonime, dicționarele menționează a arăta, a destăinui, a etala, a evidenția, a manifesta, a mărturisi.

Pisicii mele îi place teribil să se ascundă în plicul de la palpumă. Imediat cum termin de pregătit patul pentru culcare, se strecoară prin deschizătura lenjeriei, se refugiază într-un colț și rămâne nemișcată acolo. Uneori adoarme buștean, alteori pare să mă pândească, cu urechile atente la orice mișcare din cameră, iar dacă încerc să-mi bag nasul în plapuma ei, sare cu agilitatea unei sălbăticiuni să mă pedepsească. Mă distrează teribil joaca asta a noastră de fiecare seară și mă întreb, uneori, care dintre noi e jucăria și care-i jucătorul!

Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

Când vor să exprime, aproximativ, cantitatea, englezii folosesc, printre altele, construcția: substantiv + „full” (devenit, ca sufix al respectivului substantiv, „ful”) + „of” + substantivul care exprimă lucrul din care este măsurată respectiva cantitate.

Astfel, „o mână de..” se traduce prin „a handful of…”. Urmând același model, se poate vorbi despre orice altceva a cărui greutate se poate măsura în acest fel, aproximativ. Câteva exemple: „a cupful of milk” („o cană [plină] de lapte”), „a jarful of pickles” („un borcan [plin] de murături”), până la proporții simțitor mai fine, cum ar fi „a spoonful of sugar” („o linguriță [plină] de zahăr”).

De remarcat că expresia etalon din care derivă toate celelalte, „a handful” (fără să mai fi de data aceasta urmată de „of”), se poate folosi și metaforic, iar atunci ea se referă la ceva (mai ales ființe vii) ce abia poate fi ținut sub control: „These rascals were quite a handful last night” („Drăcușorii ăștia chiar au fost o pacoste aseară„).