Rezultate

19 iun.

pallet, palette, palate

Deşi sunt asemănătoare şi cu etimologie comună, cele trei cuvinte nu înseamnă acelaşi lucru. Şi cum sunt uşor de încurcat, este bine de ştiut sensul fiecăruia.

Substantivul „pallet” înseamnă o suprafaţă din lemn, pentru lucru, în special paleţii pentru transportul mărfurilor. Mai înseamnă şi un tip de pat folosit în Evul Mediu – de fapt, acesta este sensul iniţial.

Când e vorba despre artă şi culori, folosim „palette„, care înseamnă fie gama cromatică a unei lucrări, adică paletă de culori, fie paleta pe care artistul combină culorile.

Asemănător doar ca formă, „palate” nu înseamnă, cu s-ar putea crede, vreun palat cu turnuleţe (acesta fiind „palace„), ci palatul din cavitatea bucală, numit poular cerul-gurii.

18 feb.

DOOM 2: pronostic – propilee

! pronostic este substantiv neutru cu pluralul pronosticuri, sinonim cu „previziune”. Din aceeași familie lexicală, verbul !a pronostica (însemnând „a face o previziune”), are la indicativ prezent forma pronostichează. Din infinitivul lung al acestuia se formează, prin conversiune, substantivul *pronosticare, feminin cu genitiv-dativul pronosticării și pluralul pronosticări.

* pronunțabil apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul pronunțabili și femininul pronunțabilă-pronunțabile

! proparoxiton apare de două ori în dicționar, o dată cu valoare adjectivală (în structura cuvânt proparoxiton), având la plural formă pentru feminin – proparoxitone, și o dată cu valoare substantivală, neutru cu pluralul proparoxitone „(cuvânt) care are accentul pe silaba antepenultimă”; în toate situațiile, se acceptă ambele despărțiri în silabe – pro-pa-ro-xi-ton/pro-par-o-xi-ton

! propedeútică / propedéutică (se desparte pro-pe-deu-că) este substantiv feminin cu genitiv-dativul propedeúticii/propedéuticii („disciplină care constituie o introducere necesară în studiul unei alte discipline”)

! propilée este acum substantiv neutru (anterior era feminin) care are numai formă de pural („intrare monumentală a unui templu sau a unui palat din Antichitate, formată din mai multe încăperi și porți legate între ele cu porticuri și cu scări; spec. vestibulul Acropolei din Atena”)

16 iul.

DOOM 2: postnatal – postrevoluționar

! postnatal este adjectiv (anterior neutru), care are acum forme pentru masculin, cu pluralul postnatali, și feminin – postnatală-postnatale

! postnominal („care provine dintr-o formație nominală”) primește drept de existență și ca adjectiv (anterior trimitea la nominal); forma de feminin este postnominală, iar cea de plural – postnominale

! postoperatoriu (despărțit pos-to-pe-ra-to-rĭu/post-o-pe-ra-to- rĭu) este adjectiv, cu femininul postoperatorie și o singură formă de plural – postoperatorii

! postpalatal este adjectiv masculin, cu femininul postpalatală și pluralul postpalatale –„(sunet) care este articulat în partea posterioară a vălului palatului; gutural, velar”

* postrevoluționar (post-re-vo-lu-ți-o-nar) apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul postrevoluționari și femininul postrevoluționară-postrevoluționare

26 dec.

DOOM 2: placebo – planctont

* placebo este substantiv neutru, articulat placeboul – „medicament (sau preparat) inactiv prescris fie pentru a-i face plăcere pacientului, fie în scopuri experimentale, pentru a studia efectele farmaceutice ale medicamentului și reacțiile psihice ale pacientului”

! placodont („ordin de reptile marine fosile cu maxilarele și cu bolta palatului căptușite cu dinți groși în formă de plăci”) este un substantiv masculin cu pluralul placodonți; acceptă acum două despărțiri corecte în silabe – pla-co-dont/plac-o-dont

! plagiostom are și el două forme corecte de despărțire – pla-gi-os-tom/pla-gi-o-stom; este substantiv masculin cu pluralul plagiostomi („ordin de pești cu schelet cartilaginos, cu orificiile branhiilor deschise direct la exterior”)

! plaiváz este un echivalent, în limbaj popular și familiar, pentru „creion, condei”; este substantiv neutru cu pluralul plaivaze

! planctónt se desparte planc-tont și este substantiv netru cu pluralul planctonte „(micro)organisme din compunerea planctonului”

28 mart.

DOOM 2: paternalism – patio

* paternalism, substantiv neutru – „concepție care desemnează interesul pe care îl manifestă patronii sau conducătorii de fabrici, uzine etc. pentru bunăstarea muncitorilor sau pentru atmosfera familială din întreprindere, raporturile dintre patroni și muncitori caracterizate prin afecțiune reciprocă, autoritate și respect; a fost teoretizat de Frédéric Le Play”

* Pater noster (rugăciune) vine din limba latină și este înregistrat ca substantiv propriu neutru

* a patetiza apare ca noutate, verb cu indicativul prezent el patetizează

! patinaj este substantiv neutru fără formă de plural acum. Din aceeași familie lexicală, apare compusul *patinaj-viteză, substantiv neutru.

! patio („curte interioară pavată, înconjurată cu arcade, specifică palatelor spaniole”) se desparte pa-ti-o, este substantiv neutru cu pluralul patiouri

11 oct.

DOOM 2: paisprezece – paleoantropologă

! paisprezece are acum două variante corecte pentru despărțirea în silabe: pais-pre-ze-ce/ pai-spre-ze-ce; este numeral cardinal și se mai notează 14 sau XIV. De la el se formează numeralul ordinal !al paisprezecelea, masculin cu femininul a paisprezecea (care are aceeași problemă pentru despărțirea în silabe); alte variante grafice sunt al XIV-lea/al 14-lea și a XIV-a/a 14-a.

* PAL este substantiv neutru; denumirea vine din inițialele p[lacă] + a[glomerată din] + l[emn]

! palat are acum un singur articol în DOOM (anterior erau două, diferențiate prin sens); este substantiv neutru cu pluralul palate

* palauan (pa-la-uan) are atât valoare adjectivală, cât și substantivală, masculin cu pluralul palauani și femininul palauană-palauane; se referă la Republica Palau (un arhipelag aflat în Micronezia)

* paleoantropolog (pa-le-o-an-tro-po-log) este substantiv masculin cu pluralul paleoantropologi. Femininul *paleoantropologă se folosește mai rar, dar este și el menționat ca noutate, având genitiv-dativul paleoantropologei și pluralul paleoantropologe. Termenii se referă la specialiștii în paleoantropologie („parte a antropologiei care studiază omul preistoric”).

© 2024 blog.ro-en.ro