| The sun was shining on the sea, Shining with all his might: He did his very best to make The billows smooth and bright – And this was odd, because it was The middle of the night. |
Pe mare soarele-n amiază Cu toată forţa strălucea, El îşi dădea toată silinţa Şi valurile netezea. Era ciudat cum nu se poate Că se făcuse miez de noapte. |
| Mean while, the Leaves, That, late, the Forest clad with lively Green, Nipt by the drizzly Night, and Sallow-hu‘d, Fall, wavering, thro‘ the Air; or shower amain, Urg‘d by the Breeze, that sobs amid the Boughs. Then list‘ning Hares foesake the rusling Woods, And, starting at the frequent Noise, escape To the rough Stubble, and the rushy Fen. Then Woodcocks, o‘er the fluctuating Main, That glimmers to the Glimpses of the Moon, Stretch their long Voyage to the woodland Glade: Where, wheeling with uncertain Flight, they mock The nimble Fowler‘s Aim. – Now Nature droops; Languish the living Herbs, with pale Decay: And all the various Family of Flowers Their sunny Robes resign. The falling Fruits, Thro‘ the still Night, forsake the Parent-Bough, That, in the first, grey, Glences of the Dawn, Looks wild, and wonders at the wintry Waste. |
Iar frunzele-ntre timp, Ce-n verde viu pădurea le-mbrăcase, De-ai nopţii stropi pişcate, şi livide, Cad rar şi-ncet, sau ca o ploaie iute, Când vântul, suspinând prin crengi, le smulge. Apoi fricoşii iepuri lasă crângul Şi, tresărind la zgomote, aleargă Spre mirişti aspre sau spre bălţi cu trestii; Sitari, peste întinderi mişcătoare, Ce scânteiază la lumina lunii, Mai vin o dată spre poieni de codri, Şi, dând ocol, îşi râd de pădurarul Cu arcu-ntins. Natura-ngenunchează, Şi ierburile lâncezesc, bolnave, Şi-a florilor familii felurite Îşi pierd vestmântul însorit. Iar noaptea, Cad poame şi se rup de creanga mamă, Ce-n zori, la primul licăr sur, arată Pustie, şi se miră de ruină-i. |
Verbul cel mai frumos şi mai îndrăgit al iernii este, fără nicio îndoială, a ninge. Explicaţia cea mai simplă se referă, bineînţeles, la „a cădea zăpadă”, „a acoperi ceva cu zăpadă”. Aceasta este extinsă apoi la orice mişcare a lucrurilor, care seamănă în vreun fel cu dansul fulgilor de nea, cu cernerea dintr-un nor a cristalelor de apă, care se aşază apoi în straturi peste solul îngheţat. Una dintre cele mai des folosite metafore în acest sens este cărunteţea văzută reverenţios ca ninsoare în păr. Sub aspect artificial, există zăpada carbonică, numită şi gheaţă uscată. Iar în viziunea de coşmar există a înzăpezi, care face drumul impracticabil, stabilind corespondenţă cu a nămeţi, a omeţi, a troieni, a înţepeni, a împotmoli şi a afunda în zăpadă.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro