Rezultate

« Previous Entries
15 mai

„Lost Love” de Robert Graves

His eyes are quickened so with grief,
He can watch a grass or leaf
Every instant grow; he can
Clearly through a flint wall see,
Or watch the startled spirit flee
From the throat of a dead man.
Across two counties he can hear
And catch your words before you speak.
The woodlouse or the maggot’s weak
Clamour rings in his sad ear,
And noise so slight it would surpass
Credence–drinking sound of grass,
Worm talk, clashing jaws of moth
Chumbling holes in cloth;
The groan of ants who undertake
Gigantic loads for honour’s sake
(Their sinews creak, their breath comes thin);
Whir of spiders when they spin,
And minute whispering, mumbling, sighs
Of idle grubs and flies.
This man is quickened so with grief,
He wanders god-like or like thief
Inside and out, below, above,
Without relief seeking lost love. 		De-atâta chin, privirea lui
S-a agerit: el vede cum
Sub ochi se-nalță iarba, vede
Ce-i dincolo de zid și fum
Și ce nălucă se desparte
De omul osândit de moarte.
Aude peste zeci de sate;
Pân-a-i vorbi, el luminat e.
Urechea tristă i-o surzește
Zvâcnirea unei cozi de pește,
Neputinciosul fir de iarbă
Plecat spre rouă ca s-o soarbă,
Roit de fluturi, viermi sau molii
Ce mursec straie și fotolii,
Năduful harnicei furnice
Când dă povara s-o ridice,
Spetindu-se căci vrea anume
Să nu-și păteze bunul nume,
Țesutul pânzei de paing
Și forfoteala ce-o încing
Gângăniile din astă lume.
Înconvoiat de dorul greu
Cutreieră prin lumea toată
Asemeni unui fur sau zeu
Și dragostea pierdută-și cată.
Robert Graves traducere de Leon Levițchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

06 mart.

„When the Hounds of Spring” de Algernon Charles Swinburne

When the hounds of spring are on winter’s traces,
The mother of months in meadow or plain
Fills the shadows and windy places
With lisp of leaves and ripple of rain;
And the brown bright nightingale amorous
Is half assuaged for Itylus,
For the Thracian ships and the foreign faces,
The tongueless vigil, and all the pain. 		Pe urmele iernii când vara ogarii şi-aţine,
Atunci mamei lunilor prinde a-i place
Ca pajişti, hăţişuri şi câmpuri de viscole pline
În freamăt de foi şi de ploi să îmbrace;
Iar galeşa privighetoare şi-astâmpără-n parte
Canonul stârnit de-a lui Itylus moarte,
Iscodirea tăcută a feţelor cele străine
Şi-a navelor trace.
Come with bows bent and with emptying of quivers,
Maiden most perfect, lady of light,
With a noise of winds and many rivers,
With a clamor of waters, and with might;
Bind on thy sandals, O thou most fleet,
Over the splendor and speed of thy feet;
For the faint east quickens, the wan west shivers,
Round the feet of the day and the feet of the night. 		Vino cu arce-ncordate şi doldora tolbe, Fecioară
Fără cusur, domnind pe-a luminii imperii
Cu zvon de vânt vino şi râuri dând pe dianafară,
Cu larmă de ape, stăpâna puterii!
O, tu cea mai sprintenă zee, înnoadă sandale
Peste splendoarea gleznelor iuţi ale tale,
Căci zorii se-aprind şi palul amurg se-nfioară
Lângă picioarele zilei şi cele-ale serii.
Where shall we find her, how shall we sing to her,
Fold our hands round her knees, and cling?
O that man’s heart were as fire and could spring to her,
Fire, or the strength of the streams that spring!
For the stars and the winds are unto her
As raiment, as songs of the harp-player;
For the risen stars and the fallen cling to her,
And the southwest-wind and the west-wind sing. 		Unde afla-o-vom, cum vom cânta pentru ea,
Şi cum să-i cuprindem genunchii cu palmele oare?
De-ar fi inima omului faclă întinsă spre ea,
Faclă sau zvâcnet de apă înalt ţăşnitoare!
Căci stele şi vânt i-as precum un veşmânt,
Cum şi tropii harpistului straie îi sunt;
Căci stelele noi sau căzute se-anină pe ea,
Iar vântul de sud şi de vest îi înalţă tropare.
For winter’s rains and ruins are over,
And all the season of snows and sins;
The days dividing lover and lover,
The light that loses, the night that wins;
And time remember’d is grief forgotten,
And frosts are slain and flowers begotten,
And in green underwood and cover
Blossom by blossom the spring begins. 		Căci ploile-au stat, dispar ale iernii ruine
Şi vremea nămeţilor cea ticăloasă,
Şi zile ce-i fac pe ibovnici să se dezbine,
Prea scurte amiezi, nopţi ce tot mai grele apasă;
Uitate sunt azi suvenirile vremii posace,
Nimic nu mai degeră, mugurul floare desface,
Iar crângul e verde, şi iată că vine
Din boboc în boboc primăvara frumoasă.
The full streams feed on flower of rushes,
Ripe grasses trammel a travelling foot,
The faint fresh flame of the young year flushes
From leaf to flower and flower to fruit;
And fruit and leaf are as gold and fire,
And the oat is heard above the lyre,
And the hoofed heel of a satyr crushes
The chestnut-husk at the chestnut-root. 		Trestia-n floare gârlele pline hrăneşte,
Ierburi în pârg lănţuiesc pe drumeţ de picioare,
Slaba văpaie a noului an se-nteţeşte
Din frunze în flori şi în poame din floare;
Frunza şi rodul ca focul şi auru-s rude;
Trişca de-ovăz mai tare ca lira se-aude;
Şi-asculţi copitatul câlcâi de satir cum striveşte
Coji de castane-n cărare.
And Pan by noon and Bacchus by night,
Fleeter of foot than the fleet-foot kid,
Follows with dancing and fills with delight
The Mænad and the Bassarid;
And soft as lips that laugh and hide
The laughing leaves of the trees divide,
And screen from seeing and leave in sight
The god pursuing, the maiden hid. 		Şi, ziua, Pan – Bachus în faptul serii,
Mai iuţi ca iezii repezi din copite,
Alungă, încântându-le, puzderii
Şi de Menade şi de Bassaride:
Şi, moi ca nişte buze mori râzând,
Cad frunze-n rarişti, vesele – pe rând
Dezvăluind şi ascuzând vederii,
Zeul strârnit, fecioarele pitite.
The ivy falls with the Bacchanal’s hair
Over her eyebrows, hiding her eyes;
The wild vine slipping down leaves bare
Her bright breast shortening into sighs;
The wild vine slips with the weight of its leaves,
But the berried ivy catches and cleaves
To the limbs that glitter, the feet that scare
The wolf that follows, the fawn that flies. 		Cad iederi şi-al Bacantei păr umbros,
Peste sprâncene, ochiul tăinuindu-l,
Iar curpeni albi, când lunecă în jos,
Îi dezgolesc sâni lucii ca argintul;
Se-nclină clematita grea de foi
Şi iederi sub povara poamei noi,
Şi-agaţă de piciorul lor spăimos
Fugaciul faun, lupul urmărindu-l.
Algernon Charles Swinburne traducere de Tudor Dorin

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

05 dec.

„Third Ypres” de Edmund Blunden

Triumph! How strange, how strong had triumph come
On weary hate of foul and endless war
When from its grey gravecloths awoke anew
The summer day. Among the tumbled wreck
Of fascinated lines and mounds the light was peering,
Half-smiling upon us, and our newfound pride;
The terror of the waiting night outlived,
The time too crowded for the heart to count
All the sharp cost in friends killed on the assault.
No hook of all the octopus had held us,
Here stood we trampling down the ancient tyrant.
So shouting dug we among the monstrous pits.
Amazing quiet fell upon the waste,
Quiet intolerable to those who felt
The hurrying batteries beyond the masking hills
For their new parley setting themsleves in array
In crafty fourms unmapped.
No, these, smiled faith,
Are dumb for the reason of their overthrow.
They move not back, they lie among the crews
Twisted and chocked, they’ll never speak again.
Only the copse where once might stand a shrine
Still clacked and suddenly hissed its bullets by.
The War would end, the Line was on the move,
And at a bound the impassable was passed.
We lay and waited with extravagant joy. 		Triumf! Triumf bizar, muiat în ura
Războiului murdar și fără capăt,
Când s-a trezit o zi de vară
Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta
Fascine, lut și apă, mângâind
Mândria noastră nou-născută; groaza
Înfriguratei așteptări nocturne
Slăbea iar timpul era prea-nțesat
Ca inima să-i numere pe morți.
După asalt, simțeam că am strivit
Tentaculele hidrei ancestrale,
Și chiuiam, săpând prin catacombe.
Pustia amuțise iar tăcerea
Ne-nnebunea căci dincolo de creste
Se regrupau, pe semne, baterii
Menite a-ntări parlamentarea.
Încrederea zâmbea; au amuțit
Căci sunt distruse; zac fără putere
În vraful morților – nu vor vorbi.
Dar crângul cu altarul în ruine
Mai azvârlea cartușe șuierate…
Va Lua sfârșit războiul, Linia
Se strămuta și, iată, ca prin farmec,
Fusese străbătut nestrăbătutul.
Extaziați, ședeam și așteptam.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

22 aug.

„Kangaroo” de D. H. Lawrence

Delicate mother Kangaroo
Sitting up there rabbit-wise, but huge, plump-weighted,
And lifting her beautiful slender face, oh! so much more
gently and finely lined than a rabbit’s, or than a hare’s,
Lifting her face to nibble at a round white peppermint drop
which she loves, sensitive mother Kangaroo. 		Gingașa mamă cangur,
Șezând ca iepuroaica, dar enormă, verticală,
Și ridicându-și botul zvelt cu grație mai multă
Ca iepurii de casă sau de câmp
Spre-a roade-o acadea ce-i place, simțitoarea mamă cangur.
Her sensitive, long, pure-bred face.
Her full antipodal eyes, so dark,
So big and quiet and remote, having watched so many
empty dawns in silent Australia. 		Un chip prelung, sensibil și pur-sânge.
Ochi mari, antipodali și negri,
Tăcuți și-ndepărtați fiindcă au vegheat
Atâția zori pustii în Australia tăcută.
Her little loose hands, and drooping Victorian shoulders.
And then her great weight below the waist, her vast pale belly,
With a thin young yellow little paw hanging out, and
straggle of a long thin ear, like ribbon,
Like a funny trimming to the middle of her belly, thin
little dangle of an immature paw, and one thin ear. 		Cu mâinile ei mici și strâmbe,
Cu umerii căzuți în stil victorian.
Apoi povara de sub mijloc, pântecul enorm cu-acea
Lăbuță galbenă ieșită în afară,
Urechi subțiri și lungi ca niște panglici,
Hazlii podoabe pentru pântec,
Ureche-ciucure și labă-franj.
Her belly, her big haunches
And, in addition, the great muscular python-stretch of her tail. 		Un pântec mare, coapse mari
Și-o coadă mare, mușchiuloasă, de piton.
There, she shan’t have any more peppermint drops.
So she wistfully, sensitively sniffs the air, and then turns,
goes off in slow sad leaps
On the long flat skis of her legs,
Steered and propelled by that steel-strong snake of a tail. 		I-ajung atâtea acadele mentolate.
Miroase pofticios, adulmecă, se-ntoarce
Și pleacă-n salturi triste și încete
Peste schiurile lungi și plate,
Și coada ei șerpească de oțel
O-mpinge și-o cârmește.
Stops again, half turns, inquisitive to look back.
While something stirs quickly in her belly, and a lean little
face comes out, as from a window,
Peaked and a bit dismayed,
Only to disappear again quickly away from the sight of the
world, to snuggle down in the warmth,
Leaving the trail of a different paw hanging out. 		Stă iar, privește curioasă îndărăt.
Iar între timp ceva zvâcnește-n pântecele ei.
Ca dintr-un geam răsare-un chip firav,
Cam ofilit, cam speriat,
Apoi de lume se ascunde, grabnic, în culcuș,
Lăsând afară-un capăt de lăbuță.
Still she watches with eternal, cocked wistfulness!
How full her eyes are, like the full, fathomless, shining
eyes of an Australian black-boy
Who has been lost so many centuries on the margins of existence!
She watches with insatiable wistfulness.
Untold centuries of watching for something to come,
For a new signal from life, in that silent lost land of the South. 		Ea stă mereu de veghe, cu ciulită grijă!
I-s ochii larg deschiși, ca ochii lucitori și fără fund
Ai oacheșului băiețaș australian,
Pierdut de-atâtea veacuri la fruntariile vieții!
În emisfera boreală, viața
Dă iama prin văzduh sau lunecă sub vânt
Where nothing bites but insects and snakes and the sun, small life.
Where no bull roared, no cow ever lowed, no stag cried,
no leopard screeched, no lion coughed, no dog barked,
But all was silent save for parrots occasionally, in the haunted blue bush. 		Ca mânjii nestruniți, sau cerbii pe ponor, sau iepurii cu coada retezată;
Altfel, șarjează orizontul pe orizontală
Ca taurii, bizonii sau mistreții.
Doar șoarecii, sobolii, șobolanii, castorii și urșii
Se sprijin de buricul globului cu burta
Sau broaștele, sărind, vor centru-i să-l găsească.
Wistfully watching, with wonderful liquid eyes.
And all her weight, all her blood, dropping sackwise down
towards the earth’s centre,
And the live little-one taking in its paw at the door of her belly. 		Dar când femela cangur, galbenă, antipodală,
Stă-n capul oaselor, cine-o clintește?
E ca un strop de plumb care-a atins pământul.
Căderea unui picur,
Chemarea către-n jos.
Mai densă decât broaștele cu sânge rece.
D. H. Lawrence traducere de Leon Levițchi

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

17 ian.

„A Ballad Of Burdens” de Algernon Charles Swinburne

The burden of fair women. Vain delight,
And love self-slain in some sweet shameful way,
And sorrowful old age that comes by night
As a thief comes that has no heart by day,
And change that finds fair cheeks and leaves them grey,
And weariness that keeps awake for hire,
And grief that says what pleasure used to say;
This is the end of every man’s desire. 		Povara frumuseţii. Joc obscur,
Iubire sinucisă fără rost
Şi vârstă sosind noaptea ca un fur
Ce-n timpul zilei bestie a fost;
Schimbare-a dimineţii în apus,
Urtât ce, treaz, se-aşteaptă-nchiriat
Şi chin spunând ce poftele-au mai spus:
Aşa sfârşesc dorinţele unui bărbat.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

08 nov.

„Ode to the West Wind” de Percy Bysshe Shelley

I
O wild West Wind, thou breath of Autumn’s being,
Thou, from whose unseen presence the leaves dead
Are driven, like ghosts from an enchanter fleeing, 		I
O, vânt de-apus, suflare-a Toamnei crunte,
De care fug – cum fug de-un vrăjitor
Nălucile – noroadele mărunte,
Yellow, and black, and pale, and hectic red,
Pestilence-stricken multitudes: O thou,
Who chariotest to their dark wintry bed 		Gălbui sau negre, ale frunzelor –
Tu, care duci în goana ta sireapă
Seminţele spre paturile lor,
The winged seeds, where they lie cold and low,
Each like a corpse within its grave, until
Thine azure sister of the Spring shall blow 		Unde vor zace ca un hoit în groapă
Până ce Primăvara – sora ta –
De trâmbiţă să sune va să-nceapă
Her clarion o’er the dreaming earth, and fill
(Driving sweet buds like flocks to feed in air)
With living hues and odours plain and hill: 		Deasupra gliei, şi va adăpa
Cu aer cârdul florilor, umplând
Cu-arome şi culori orice vâlcea –
Wild Spirit, which art moving everywhere;
Destroyer and preserver; hear, oh hear! 		O, duh ce, pretutindenea trecând,
Distrugi şi aperi, te aud suflând!


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

Pagina urmatoare »

© 2024 blog.ro-en.ro