Rezultate

13 mai

Un fizician australian a descoperit în dicţionarul Oxford o greşeală veche de 99 ani

Un cercetător australian din Melbourne, cu privirea ageră a unui vultur, a făcut ca Oxford English Dictionary să schimbe definiţia care explica cum funcţionează un sifon, după ce a găsit o greşeală în această definiţie care a rămas neobservată timp de 99 ani. Timp de aproape un secol, dicţionarul a denumit incorect presiunea atmosferică, şi nu gravitaţia, ca fiind forţa care acţionează într-un sifon.

În 2010, pentru a cerceta graniţa dintre sifon şi barometru într-o încăpere hipobarică, Dr. Stephen Hughes de la Queensland University of Technology a desfăşurat un experiment într-o astfel de încăpere care simulează efectele altitudinii ridicate. Un sifon de 1,5 metri înălţime a fost dispus în încăpere, iar când presiunea a fost redusă la o altitudine de 40.000 picioare, în vârful său a apărut o curgere de apă care a rămas aproape constantă. La 41.000 picioare, sifonul s-a separat în două coloane de apă şi când a revenit la 40.000 picioare, coloanele s-au reunit ca şi cum nu se întâmplase nimic. Presiunea atmosferică la 40.000 picioare, care-i cu 10.000 picioare mai mare decât cea de pe Everest, este aproximativ 18% din valoarea nivelului mării. Pentru experiment s-au folosit două vase, unul mai înalt decât altul conectate printr-un tub, iar o pompă returna apa din vasul mai scund în vasul mai înalt.

Continuare »

24 iul.

Greşeală de ortografie la un tatuaj

Pentru a sărbători rolul său în purtarea flăcării olimpice din 2012, Jerri Peterson şi-a realizat un tatuaj tematic. Nu şi-a dat seama că ar fi trebuit să-i ceară executantului să consulte un dicţionar înainte de a-i decora definitiv trupul cu un tatuaj cu o ortografie precară.



Continuare »

05 iun.

Good night, sleep tight, don’t let the bed bugs bite!

În lumea anglofonă, mulţi părinţi le şoptesc copiilor înainte de culcare: „Good night, sleep tight, don’t let the bed bugs bite!„. Probabil cea mai apropiată expresie în română este „Noapte bună, vise plăcute, puricii să te sărute!”, dar diferenţele de detaliu sunt semnificative.

Expresia a luat naştere în secolul al XVI-lea, când fermierii britanici au decis că dormitul în paturi este mai confortabil decât cel pe jos. Din nefericire, aceasta nu a însemnat un salt calitativ prea mare. Patul consta din saltele umplute cu paie sau frunze, legate cu sfoară de nişte cadre din lemn. Ca să te afli în siguranţă în pat, trebuia să strângi bine sforile înainte de culcare. Aşa a apărut expresia „sleep tight”.

Deoarece saltelele erau făcute din materiale organice, adesea în ele îşi făceau culcuş tot felul de mici vietăţi, în special „bed bugs” („ploșnițe de pat”). Şi cum ciupiturile acestora nu erau deloc plăcute, urarea avea un sens cât se poate de propriu. Sensul a devenit amuzant doar când problemele au început să dispară.

19 sept.

a evada

Acţiunea desemnată de verbul a evada are o etapă premergătoare obligatorie, care presupune lipsirea de libertate, privarea de drepturi elementare, dar şi efortul brusc de a le recăpăta pe toate. Primul sens pe care îl percepem automat în urma rostirii cuvântului este cel care include escaladarea zidurilor unui spaţiu restrictiv, numind fuga din închisoare sau de sub pază. În acest caz, termenul are conotaţii negative – dacă evadaţii erau răufăcători, dar şi pozitive – dacă scăpaţii de pedeapsă erau întemniţaţi în lagăre din motive greşite. Sensul cuvântului se extinde pornind de la aceste observaţii de bază, reflectându-se asupra oricărei situaţii în care oamenii se simt încorsetaţi, limitaţi, îngrădiţi, închişi, constrânşi, mărginiţi în orice fel. Ieşirea din această situaţie presupune fuga, scăparea pe ascuns şi depăşirea graniţelor impuse.

Continuare »

03 nov.

„Scrisoarea III” de Mihai Eminescu

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână —
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri
Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor —
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător.
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
A Sultan among those who over a language reign,
Who where the flocks are pastured, there stretches their domain,
Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm,
When came to him a vision that did his spirit charm:
He saw the moon that nightly across the heavens ranged
Turn from her wonted journey and to a maiden changed,
He saw her glide towards him, with lovely downcast head,
And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread;
While all the forest trembled, so wondrous war her grace,
And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face.
A mist like sparkling diamonds that did the vision daze
Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze,
While the sound of whispered music sang through that wonderland,
And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned…
Her hair in raven tresses about her shoulders fell,
And taking his hand in hers, she these grave words did tell:
„Let be our lives united, my pain let yours enfold
That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled…
Writ was it through the ages and all the stars record
That I shall be your mistress, and you shall be my lord.”
Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew
And he felt as if within him a wondrous tree upgrew;
A tree that in an instant raised loftily its head
And to the far horizons its thrusting branches spread;
A tree of such a stature that even at midday
The farthest lands and oceans under its shadow lay.
While at the earth’s four corners rose up against the sky
Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high;
The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old,
All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled.
Asia, Europe, Africa and the desert stretching far,
The boats that on the lakes and seas and on the rivers are,
Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks,
And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks,
All these spread like a carpet his vision did embrace,
Country next to country set, and race to race…
All these as in a mist of silver did he see,
A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree.
The eagle that aspires the sky does dawdle not
With lazy wings, nor in among the branches squat ;
And now a wind of conquest the ancient forest fills
And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills,
As though a rising tempest does o’er the ocean roar
The deafening clash of battle, the thunderous clang of war;
Till loudly does the forest to that great gale resound
And bow before new Rome its branches to the ground.


Continuare »

08 mart.

a înfrumuseţa

Pentru azi am ales o minunăţie de verb: a înfrumuseţa. Înseamnă, pornind de la cea mai simplă accepţie, a face mai frumos, a împodobi ori a orna, stabilind sinonimie cu un încântător regionalism – a înfrumoşa, dar şi cu a idealiza, în dimensiune figurată.

M-am oprit asupra lui pentru că azi e o zi specială a femeilor, iar ele cu verbe de felul ăstuia se ocupă. Fie că sunt mame, fiice, surori, soţii, prietene ori iubite, femeile ştiu să se facă frumoase şi să înfrumuseţeze totul când vor. Departe de mine gândul proslăvirii şi idealizării grupului acestuia – din care eu însămi fac parte, şi căruia îi cunosc bine şi defectele. Însă, indiferent cum alegem s-o folosim, feminitatea este un miracol pentru care eu voi fi mereu recunoscătoare, cu toate relele ce sunt neîndoielnic legate fiinţei mele. Iar frumuseţea stării mele de graţie o simt eu, mai presus de toate, primăvara.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro