! pocher / poker (e se citește ă) este substantiv neutru cu pluralul pochere/pokere

! podișcă rămâne cu o singură formă de genitiv-dativ – podiștii și o singură formă de plural – podiști

* podologie este substantiv feminin cu genitiv-dativul podologiei („ramură a medicinei care se ocupă cu studiul și tratamentul afecțiunilor piciorului”)

* pofida apare în structura în pofida, locuțiune prepozițională. Termenul se găsește în dicționare și cu forma populară !pofidă, substantiv feminin cu pluralul pofide și genitiv-dativul pofidei („ciudă, necaz”).

* poftiți apare ca interjecție nouă, care se alătură formei mai vechi poftim

Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al cărui sens se și leagă: „a face pe cineva părtaș la ceva” sau „a se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva”, adică a participa. Dar și „a avea parte de…”, echivalent cu a primi (din…), a se înfrupta (din…), precum și „a primi o parte din ceva” – în sens mai general.

Sensurile sunt destul de multe, căci verbul mai poate să însemne „a accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu…, a primi ca bun”, deci a accepta, a admite – când e vorba de păreri, opinii. Ori cu privire la idei, gânduri, sentimente – „a (se) destăinui cuiva ceva, a face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral)”, adică a comunica, a declara, a (se) destăinui.

De asemenea, poate avea în vedere „a împărți cu cineva ceva, a da și altuia, a face parte cuiva”, dar și „a avea parte de același lucru ca și altcineva”. Atunci când se referă la bucurii sau necazuri, dureri, înseamnă „ a suporta împreună”, dar se pot avea în vedere și impresii… sau chiar soarta cuiva.

Utilizat deseori în spațiul bisericesc, verbul se referă la „a da sau a lua împărtășanie; a supune ritualului de împărtășanie (sfânta grijanie)”, fiind sinonim cu a (se) cumineca, a (se) griji. Iar de aici derivă semnificația argotică a termenului, însemnând „a consuma băuturi alcoolice” – a bea. Și, surprinzător, sinonime mai există, multe în registrul popular și regional.

Zilele trecute mi-a căzut privirea pe un citat care spunea așa: „Pentru că suntem muritori, fiecare talent, îndemânare, aptitudine pe care o posedăm, fiecare gând și trăire pe care am avut-o, fiecare peisaj superb pe care l-am văzut, fiecare obiect material pe care l-am avut, se va pierde, în definitiv. Asta doar dacă nu le împărtășim cuiva.”

Și m-am gândit, imediat, cât de fericită sunt. Pentru că în fiecare zi îmi împărtășesc cunoștințele și învățăturile elevilor mei. Iar în fiecare zi de luni, gândurile mele – mai trăsnite sau nu – ajung la cititorii acestui blog. Există, deci, părți din mine care nu se vor pierde niciodată, și vorbe care, cumva, vor intra în alte case, minți și suflete…

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

* parantetic apare ca noutate („care este situat între paranteze”), adjectiv masculin cu pluralul parantetici și femininul parantetică-parantetice

* parapantă este substantiv nou, feminin cu genitiv-dativul parapantei și pluralul parapante

! parapitec (cu accent pe ultima silabă) este substantiv masculin cu pluralul parapiteci („gen de primate fosile din oligocen”)

! parápon / parapón este un termen învechit și familiar cu două variante accentuale corecte; substantivul neutru înseamnă „supărare, tristețe, necaz, ciudă”. Din aceeași familie lexicală, este menționat și verbul !a se paraponisi, care trece în clasa reflexivelor; are indicativul prezent el se paraponiséște, imperfectul el se paraponiseá și conjunctivul prezent el să se paraponiseáscă.

* parapsihologíe are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – pa-rap-si-ho-lo-gi-e/pa-ra-psi-ho-lo-gi-e, substantiv feminin cu genitiv-dativul parapsihologíi – „ramură a psihologiei care studiază fenomenele psihice paranormale (percepția extrasenzorială, telepatia etc.) care nu sunt încă explicate științific; metapsihologie”

Verbul a conclude vine din limba latină, de unde a ajuns și în italiană, păstrând exact aceeași formă – concludere. La noi a pierdut teren în fața sinonimelor sale – a conchide, a încheia, față de care este mult mai rar folosit.

Prin urmare, înseamnă – la fel ca și în cazul verbelor echivalente ca sens – „a termina, trăgând o concluzie”. În mod eronat, multă lume îl folosește, în loc, pe a concluziona, neacceptat de norma literară.

Continuare »

Dacă întâlneşti cuvântul „schadenfreude” când citeşti în engleză, n-ai cum să nu te opreşti cu sentimentul că cineva a greşit limba. Şi nu e de mirare, fiindcă este împrumutat din germană. Se referă la acel tip de plăcere vinovată (și oarecum perversă) derivată din observarea necazului unei alte persoane.

Martin Amis, un renumit scriitor britanic contemporan, a produs unul dintre cele mai paradoxale aforisme conținând acest cuvânt: „The English feel schadenfreude even about themselves.„