În accepţia lui cea mai cunoscută, conotaţia verbului a se juca este, evident, una pozitivă, însemnând „a-şi petrece timpul cu diferite jocuri sau jucării, a se distra”. Se acoperă activitatea neorganizată şi întâmplătoare, iar varianta lipsită de nuanţa reflexivă se referă la sporturile cu reguli stricte, desfăşurate în cadru organizat. Ceea ce mi se pare însă interesant este faptul că aproape toate sensurile figurate sunt împinse uşurel spre vreo neplăcere: a se juca cu focul, a-şi bate joc, a se juca cu viaţa cuiva, a-şi juca reputaţia, a juca totul pe-o carte, a juca feste, a pune în joc, a-i juca ochii în lacrimi.

Continuare »

Termenii noi sunt un eveniment fericit al unei limbi vii, iar editorii dicționarului Merriam-Webster sunt răspunzători pentru evidența termenilor folosiți în limba engleză. Cuvintele vin și pleacă dintr-o limbă, însă cele care persistă și ale căror utilizare crește trebuie înregistrate și descrise, cu alte cuvinte trebuie definite.

Ultimul lot de 533 de termeni și sensuri noi adăugate în dicționar (pe lângă cele 4.000 de revizuiri ale definițiilor, etimologiilor, pronuțiilor și datelor primei folosiri), conține o varietate amplă de limbaje de la serios la jucăuș, de la tehnic la oficial.

Continuare »

Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.

Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.

Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).

Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.

Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!

Verbul a ospăta vine din latinescul hospitare, are două variante fonetice cunoscute – a ospita și a ospeta – și două sensuri principale. Unul dintre acestea este dat de dicționare ca fiind cel actual (de care ne vom și ocupa astăzi), pe când cel de-al doilea apare ca învechit și popular – a mânca, iar prin extindere de sens – a petrece, a benchetui, a chefui, a prăznui.

Primul sens însă – cum spuneam, folosit azi – se referă la „a primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură (din belșug)” ori, pur și simplu, „a da de mâncare”, sinonim cu a trata, a cinsti, a omeni, a servi, a tratarisi.

Continuare »

Jocul e fabricat în cel puțin 150 milioane de seturi în mai mult de 120 țări, iar mai bine de jumătate de britanici au jocuri de scrabble în casă. E bine spus că scrabble arată destul de bine la 70 de ani. Nu doar că nu a îmbătrânit de-a lungul timpului, dar abia dacă s-a schimbat vreun pic, regulile sale rămânând aproape identice din 1948, doar tablele de joc devenind mai elegante.

În anii 1930, Alfred Mosher Butts, arhitect cu jumătate de normă din New York, care se străduia să facă față Marii Recesiuni economice, s-a decis să combine cuvintele încrucișate și anagramele într-un singur joc. A determinat frecvența literelor analizând sute de copii ale ziarelor The New York Times, The New York Herald Tribune și The Saturday Evening Post.

După două încercări eșuate, cu ajutorul antreprenorului James Brunot, jucător avid, proiectul a fost redenumit Scrabble și a fost trimis producției de masă. Jocul a fost ales de gigantul Macy’s, iar în scurt timp cutiile s-au vândut chiar și de companiile care inițial îl respinseseră. Butts a trăit toată viața din drepturile de autor.

Continuare »

Numele lui David Lynch, Quentin Tarantino, Stanley Kubrick, Steven Spielberg, Frank Capra și Robert Altman, regizori și realizatori legende în lumea filmului, au fost transformate în adjective. Termeni ca „Lynchian”, „Tarantinoesque”, „Kubrickian”, „Spielbergian”, „Altmanesque” și „Capraesque” sunt acum oficial parte din lexiconul OED (Oxford English Dictionary).

Termenul „Lynchian” este definit drept “caracteristic, reminiscent sau imitație a lucrărilor lui David Lynch, care se remarcă prin juxtapunerea elementelor suprarealiste sau sinistre cu cadre lumești, din viața de zi cu zi și prin folosirea unor imagini vizuale care subliniază calitatea de reverie a unui mister sau o amenințare.”

Continuare »