Rezultate

09 apr.

DOOM 2: polinucleară – polisinteză

! polinucleară (po-li-nu-cle-a-ră) primește drept de existență (anterior trimitea la adjectivul polinuclear); are valoare adjectivală și substantivală, feminin cu pluralul polinucleare („celulă care are mai multe nuclee”)

! políp / pólip are două variante accentuale corecte; este substantiv neutru cu pluralul polipi (pronunțat și așa, și așa)

! polisemie este substantiv feminin cu genitiv-dativul polisemiei; noutatea este forma de plural, polisemii, acum acceptată („însușire a unor cuvinte sau unități frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic; polisemantism”)

! polisíndeton / polisindét sunt două forme acceptate ale aceluiași cuvânt, substantiv neutru care denumește o „figură de stil care constă în repetarea unei conjuncții la începutul fiecăreia dintre propozițiile unei fraze sau înaintea fiecărui termen al unei enumerări, pentru a accentua o anumită idee”

* polisinteză este substantiv feminin nou, cu genitiv-dativul polisintezei și pluralul polisinteze; termenul înseamnă „(în limbile polisintetice) folosire a unui singur cuvânt complex pentru mai multe cuvinte; folosire în unele limbi a cuvintelor lungi și complexe ca urmare a unirii tuturor părților din frază într-un singur cuvânt”

10 feb.

a ticăi

Verbul a ticăi apare în dicționar cu două articole diferite, care se referă la cuvinte diferite. Primul are etimologie necunoscută și înseamnă „a lucra încet și fără mult spor sau cu multă migală”, echivalent al lui a se mocăi, a se moșmoni, a se mocoși. Cel de-al doilea s-a format prin derivare cu sufixul -ăi și are, în mod evident, legătură cu tic-tacul ceasornicului – „a emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării, a face tic-tac”.

Sensul figurat se referă la inimă, când „bate în ritm accelerat și cu putere (sub efectul unei emoții puternice sau al unui efort)”, fiind sinonim cu a zvâcni, a palpita. Un sens învechit și popular stabilește sinonimie cu a se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Alte verbe echivalente sunt a (se) chinui, a suferi, a (se) zbate, a (se) zvârcoli, existând și o serie mai apropiată din punct de vedere fonetic – a tăcăi, a tâcâi.

Ultima oară când am fost la Brașov mi-am cumpărat un ceas cu pisici. Mai trecusem pe acolo în ultimii ani și îmi plăcuse ideea – ceasuri decorative, făcute din viniluri vechi, pe care sunt decupate forme diverse… Încă nu o aveam pe Irish când le-am remarcat, dar nu m-am decis să iau până anul trecut, când m-am întors acasă cu unu și l-am atârnat, mândră, pe perete: eram acum patru pisici în casă.

Ce n-am pus deloc la socoteală a fost faptul că, deși par făcute pentru a funcționa ca ceasornice, nu e o idee bună să le pui baterie. Mai ales dacă le fixezi pe perete cu o bucățică de bandă dublu-adezivă, pe care apoi o dezlipești greu. Nu aveam de gând, oricum, să-l mai dau jos de acolo, dar mă gândisem că se va opri când se va termina bateria și… gata. Nu că se va defecta și că va ticăi de-mi voi lua câmpii pe lângă el!

Imaginați-vă ticăiala iadului, din ce în ce mai nervoasă și mai urgentă, de parcă anunță venirea însăși a sfârșitului celui mare! De fiecare dată când îl aud, îmi fac autocritica, îmi trec în revistă viața și îmi cer iertare pentru toate greșelile greșiților noștri. Și – jur! – n-am avut în viața mea baterie cu viață așa lungă! Toate bateriile pe care le-am folosit până acum m-au lăsat baltă și s-au epuizat cu viteza luminii – asta, nuuuuuu! E mama și tata iepurașului duracell! Când s-o opri, dau petrecere!

12 nov.

„Climate strike” este ales termenul anului 2019 pentru Collins Dictionary

„Climate strike”, o formă de protest care a luat amploare acum mai bine de un an, odată cu acțiunile elevei suedeze Greta Thunberg, a fost ales termenul anului 2019. Lexicografii de la Collins Dictionary au întocmit lista anuală de termeni noi și notabili care reflectă cultura în continuă evoluție și preocupările celor care îi folosesc.

„Climate strike” a fost prima oară consemnat în noiembrie 2015, când primul eveniment denumit astfel a coincis cu Conferința ONU privind schimbările climatice de la Paris, însă protestele privind schimbările climatice s-au răspândit în 2018 și au devenit o realitate frecventă în multe dintre cele mai mari orașe ale țării.

Continuare »

05 mart.

10 informaţii spectaculoase despre Oxford English Dictionary

Oxford English Dictionary (sau OED, pe scurt) este principalul dicţionar clasic al limbii engleze, un adevărat monument lingvistic.

În 2019 se împlinesc 135 de ani de la apariția OED. Pe măsură ce limba engleză a continuat să evolueze, şi dicţionarul s-a dezvoltat în permanenţă. Lunga sa istorie este plină de lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare.

Continuare »

18 feb.

a steriliza

Verbul a steriliza este un neologism, vine din franceză (stériliser) și are două sensuri importante, deseori folosite în lumea asta în care trăim noi. Înseamnă, pe de o parte, „a distruge (prin mijloace termice sau chimice) microbii dintr-un mediu sau de pe un obiect; a face să fie steril”, fiind sinonim cu a dezinfecta, a aseptiza.

Pe de altă parte, se referă la „a face ca un om sau un animal să devină steril, incapabil de a procrea”, situație în care are o mulțime de sinonime: a castra, a curăți, a emascula, a herelui, a întoarce, a jugăni, a scapeți, a scopi, a stârpi, a suci. Cred că plecând de aici, termenul are și o conotație figurată – „a face să nu aibă nici un rezultat”, echivalent al lui a anihila, a desființa.

Continuare »

25 dec.

Cuvântul anului 2018 pentru Merriam-Webster: justice

Justiție rasială. Obstrucționarea justiției. Justiție socială. Ministerul de Justiție. Investigarea președintelui american Donald Trump de către Robert Mueller, audierile tensionate ale lui Brett Kavanaugh în Congres, lupta pentru egalitate socială, rasială și egalitatea de sex, ultimul an a fost martor al unui ciclu de știri tumultoase și hipnotice. Merriam-Webster a ales „justice” (“justiție”) drept cuvântul anului 2018 din pricina știrilor care s-au repetat luni la rând, recunoscându-i-se locul central în conștiința publică.

Compania și-a explicat alegerea prin faptul că noțiunea de justiție a fost centrul multor dezbateri naționale în anul 2018: justiție rasială, justiție socială, justiție infracțională, justiție economică. În toate conversațiile legate de aceste teme este relevantă întrebarea la ce se referă exact când folosim termenul justiție.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro