Rezultate

05 apr.

Mâncaţi făină

Sau era „floor”? :))

07 dec.

DOOM 2: nistrean – nivelă

* nistrean este substantiv sau adjectiv masculin cu pluralul nistreni și femininul nistreană-nistrene – „(locuitor) din regiunea situată în apropierea Nistrului”

* niște este consemnat cu o valoare nouă (diferită de cea de articol) – adjectiv pronominal nehotărât, exclusiv în structuri de tipul niște lapte, niște făină (deci împreună cu substantive de număr singular)

* niu (literă grecească) se pronunță nĭu și este substantiv masculin cu pluralul niu

! nivel (înălțime, stadiu, treaptă) este substantiv neutru și acceptă două forme de plural – niveluri/nivele

! nivelă (instrument) este substantiv feminin cu genitiv-dativul nivelei și pluralul nivele

07 nov.

Cuvinte noi de origine indiană în Oxford English Dictionary

În cele patru secole în care engleza a fost prezentă în India, limba a jucat un număr de roluri importante în societatea indiană – întâi a sosit ca o limbă străină folosită de negustori și misionari, ulterior devenind limba primară a administrației coloniale, ca în final să obțină statut oficial într-o Indie independentă, continuând să funcționeze ca lingua franca într-una din națiunile celei mai diverse lingvistic.

70 de cuvinte noi aparținând dialectelor urdu, hindi, gujarati, gamil și telugu au fost adăugate în Oxford English Dictionary (OED) în ultima serie de termeni noi introduși în dicționar în acest an. Dintre acești termeni fac parte: anna, abba, achcha, bapu, bada din, bachcha și surya namaskar.

Continuare »

30 aug.

Australian National Dictionary se înnoieşte pentru prima oară în 28 de ani

Poate că termenii „bogan”, „firie” şi „checkout chick” sunt uzuali în conversaţie, dar până acum nu au fost introduşi în Australian National Dictionary. Dicţionarul a fost iniţial lansat în 1988 ca să înregistreze originile şi sensurile cuvintelor din engleza australiană şi în pofida faptului că a fost prima oară publicat cu aproape 30 de ani în urmă, nu a mai fost reînnoit substanţial cu o a doua ediţie până în prezent.

Au fost adăugate mai mult de 6.000 de cuvinte şi expresii, inclusiv o sută de termeni din limbile indigene. Expresiile personalităţilor şi termenii din cultura pop sunt, de asemenea, prezenţi, alături de expresii de renume din zona culinară: „battered savs”, „chocolate crackles” şi „fairy bread”.

Continuare »

17 dec.

a pudrui

Verbul a pudrui este o ciudăţenie care funcţionează în registrul vechi al limbii, dar DOOM2 îl include între vorbele sale, acceptându-l alături de sinonimele lui: a prăfui, a presăra. Este, desigur, un termen ce aparţine familiei lexicale a substantivului pudră, fiind o formă arhaică a verbului a pudra, adică „a (se) da cu pudră”.

Aşa cum e lesne de intuit, operaţiunea sus-numită poate avea o utilizare medicală (a presăra un medicament sub formă de praf pe suprafaţa pielii, pentru a trata şi proteja), estetică (a se farda, pentru a înfrumuseţa, a face să capete un aspect plăcut), ori culinară (a acoperi cu un strat subţire de pulbere – făină sau zahăr).

Continuare »

23 iul.

a (se) încinge

Verbul a (se) încinge se referă în primul rând la foc, subliniind faze diferite ale procesului, atât începutul – „a se aprinde bine, a începe să ardă cu intensitate”, cât şi paroxismul – „a arde cu flacără mare”. Pe de altă parte, cuvântul se poate referi la anumite produse (fân, cereale, făină etc.) ce îşi pierd proprietăţile iniţiale (din cauza umezelii, a îngrămădirii etc.) şi încep să se altereze prin fermentare, căpătând gust neplăcut, moment în care sinominele devin a se strica, a se aprinde, sau mai rar întâlnitele a se izgorî, a se scoace.

Metaforic vorbind, termenul sugerează atitudini umane – „a căpăta tot mai mult suflet”, sinonim cu a (se) încălzi, a (se) însufleţi, a (se) anima, a (se) antrena, a (se) entuziasma, a (se) electriza, a (se) ambala, a (se) aprinde, a (se) înflăcăra, a (se) înfierbânta. De asemenea, subliniază intensitatea sentimentelor, a pasiunilor – „a se manifesta puternic”, sinonim cu a cuprinde, a copleşi, a consuma, a mistui, ori ilustrează forţa unei discuţii, confruntări, lupte – „a deveni mai intens”, deci a (se) înteţi, a (se) întări, a (se) intensifica, a (se) înfoca.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro