Verbul a îngădui are un prim sens tranzitiv, care înseamnă „a da voie; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa”, fiind sinonim, în acest caz, cu a admite, a încuviința, a lăsa, a permite, a tolera. Reflexivul reciproc se folosește în limbajul popular, fiind echivalent cu „a se învoi, a se înțelege unul cu altul, a se avea bine, a trăi în armonie”, în timp ce o altă accepție populară a termenului presupune „a avea răbdare, a da răgaz, a lăsa pe altă dată”, adică a aștepta sau a amâna, a păsui. Ca regionalism, este utilizat ca echivalent al lui a întârzia, a zăbovi.

Are, de asemenea, și valori care presupun o conștientizare voită a unei realități – un reflexiv construit cu dativul subiectului („a-și da voie în mod conștient, a-și asuma dreptul”) și un intranzitiv („a-și reține dorința de a face ceva”). O serie de termeni echivalenți, care funcționează în registrul arhaic ori regional, îi dau o savoare deosebită: a aprobălui, a întemeia, a obicni, a ogodi, a se pleca, a pozvoli, a se prinde, a pristăni, a volnici.

Tot astfel, mai are, pe lângă cele menționate, extrem de multe alte sinonime, în funcție de context: a absolvi, a accepta, a aproba, a autoriza, a concede, a concepe, a consimți, a cuteza, a da, a diminua, a domoli, a ierta, a împăca, a încuviința, a îndrăzni, a îndreptăți, a îndritui, a se îndupleca, a îndura, a înghiți, a înțelege, a se învoi, a justifica, a prilejui, a primi, a răbda, a scuti, a slăbi, a suferi, a suporta. Și lista ar putea continua…

Continuare »

Verbul a (se) descuraja face parte dintre cele monosemantice. Este venit din franceză (décourager) şi înseamnă „a-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă curajul, entuziasmul, speranţa, siguranţa în forţele proprii”. Sinonimele sunt destul de larg utilizate – a (se) demoraliza, a (se) deprima, a (se) demobiliza, a demonta, a descumpăni. Antonimele sunt mai puţin numeroase, dar apar şi ele foarte des în limba vorbită: a îmbărbăta, a încuraja.

În cariera mea de profesor, am observat că unul dintre momentele de cotitură în viaţa omului, dominat în mod cu totul agresiv de descurajare, este preziua marilor examene. (Nu, nu doar pentru tinerii candidaţi, ci şi pentru părinţii lor, dar nu asta interesează acum.) Sentimentul neputinţei, conştiinţa imperfecţiunii, presimţirea imposibilităţii, devin toate parte a fiinţei, se acutizează şi instaurează un regim absolut dominat de „nu înţeleg!, nu ştiu!, nu pot!”

Continuare »

Verbul a se îndoi porneşte, ca semnificaţie, de la ideea de „dublu”, privită însă din puncte de vedere diverse. Se poate referi la plierea unui întreg în două sau mai multe părţi, realizându-se strângerea unei stofe, hârtii sau a unui material, punând marginile una peste alta şi, eventual, repetând operaţiunea, moment în care devine sinonim cu a împături. Acţiunea presupune în acesta caz o oarecare conservare a materiei, pentru că se realizează re-dispunerea şi rearanjarea acesteia, nu modificarea ei ca masă. Lucru ce nu se poate spune despre a îndoi atunci când se referă la lichide, devenind sinonim cu a dilua, a boteza, a subţia deoarece cantitatea creşte, e adevărat, dar îşi pierde proprietăţile; termenul poate fi folosit şi pentru a sugera, deci, dublarea, mărirea, înmulţirea.

Continuare »

„Vă rugăm să le folosiţi fără ezitare”

Una dintre replicile mele favorite de prin filme este această expresie, cea pe care o rosteşte – demonstrativ şi definitiv – Robert de Niro, într-unul dintre rolurile nu neapărat grozave, dar pe care reuşeşte să le facă memorabile în stilul lui caracteristic. Pelicula se numeşte „Ronin”, e a lui Luc Besson, iar personajul îşi exprimă, folosind această sintagmă, convingerea că ceva e în neregulă cu locul şi situaţia în care se găseşte. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost reacţia rapidă, necondiţionată şi fără ezitare pe care a avut-o eroul, făcând urgent cale-ntoarsă şi abandonând orice plan, oricât de bine gândit, în virtutea acestei intuiţii că ceva necontrolat îl va împiedica oricum să-şi termine misiunea. Justificarea absolută şi fără drept de apel a renunţării era dată de această expresie, care s-ar traduce: „Dacă ai vreo îndoială, nu e nicio îndoială” (structura din subtext se completează: …că îndoiala ta e justificată).

Continuare »

Venise vremea pentru o lucrare de verificare la limba engleză. Ne-am aşezăm toţi în bănci, cu emoţii, şi ni s-au dat subiectele. Unul dintre ele era ceva despre cantităţi şi exprimarea lor, iar numerele trebuiau scrise cu litere.
La un moment dat, un coleg îmi face semn şi îmi şopteşte:
– Nu reuşesc să-mi amintesc, cum se spune „douăzeci”?
Desigur, era uşor, ştiam că e „twenty”, dar nu ştiu de ce, aveam un lapsus în acel moment. Aşa că, după un moment de ezitare, i-am răspuns glumeţ:
– Nici eu nu-mi amintesc… Scrie şi tu „ten+ten”…
Îmi imaginez ce faţă o fi făcut profesoara când a văzut „rezolvarea” asta!