Ce-i drept, nu e un dicţionar ortografic

„Dicţionarul explicativ al limbii române şi enciclopedic de nume proprii”, o lucrare necesară publicului larg, conţine corpusul uzual al limbii române contemporane, înregistrând atât cuvintele vechi, moştenite, cât şi pe cele împrumutate în diverse etape de evoluţie a limbii noastre din idiomurile cu care limba română a intrat în contact, precum şi numeroase formaţii create în interiorul limbii române. Definiţiile, clare şi concentrate din punct de vedere semantic, sunt însoţite uneori de sinonime ale cuvintelor-titlu şi de indicaţii asupra ariei de răspândire, la unele cuvinte polisemantice şi la sensuri mai dificile inserându-se şi exemple edificatoare.

Continuare »

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.

* parantetic apare ca noutate („care este situat între paranteze”), adjectiv masculin cu pluralul parantetici și femininul parantetică-parantetice

* parapantă este substantiv nou, feminin cu genitiv-dativul parapantei și pluralul parapante

! parapitec (cu accent pe ultima silabă) este substantiv masculin cu pluralul parapiteci („gen de primate fosile din oligocen”)

! parápon / parapón este un termen învechit și familiar cu două variante accentuale corecte; substantivul neutru înseamnă „supărare, tristețe, necaz, ciudă”. Din aceeași familie lexicală, este menționat și verbul !a se paraponisi, care trece în clasa reflexivelor; are indicativul prezent el se paraponiséște, imperfectul el se paraponiseá și conjunctivul prezent el să se paraponiseáscă.

* parapsihologíe are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – pa-rap-si-ho-lo-gi-e/pa-ra-psi-ho-lo-gi-e, substantiv feminin cu genitiv-dativul parapsihologíi – „ramură a psihologiei care studiază fenomenele psihice paranormale (percepția extrasenzorială, telepatia etc.) care nu sunt încă explicate științific; metapsihologie”

Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

Justiție rasială. Obstrucționarea justiției. Justiție socială. Ministerul de Justiție. Investigarea președintelui american Donald Trump de către Robert Mueller, audierile tensionate ale lui Brett Kavanaugh în Congres, lupta pentru egalitate socială, rasială și egalitatea de sex, ultimul an a fost martor al unui ciclu de știri tumultoase și hipnotice. Merriam-Webster a ales „justice” (“justiție”) drept cuvântul anului 2018 din pricina știrilor care s-au repetat luni la rând, recunoscându-i-se locul central în conștiința publică.

Compania și-a explicat alegerea prin faptul că noțiunea de justiție a fost centrul multor dezbateri naționale în anul 2018: justiție rasială, justiție socială, justiție infracțională, justiție economică. În toate conversațiile legate de aceste teme este relevantă întrebarea la ce se referă exact când folosim termenul justiție.

Continuare »