Rezultate

09 mart.

Cum să refuzăm elegant

Un exemplu inteligent şi amuzant

15 sept.

DOOM 3: amploaiat – analog

! amploaiat și !amploaiată sunt doi termeni învechiți, cu valoare substantivală; masculinul are pluralul amploaiați, iar femininul are genitiv-dativul amploaiatei și pluralul amploaiate

+ a amprenta apare ca noutate, verb (accentuat pe ultima silabă) cu indicativul prezent eu amprentez, el amprentează, conjunctivul prezent (eu) să amprentez și (el) să amprenteze

! anafóră păstrează o singură variantă fonetică (cu accent pe o), substantiv feminin cu genitiv-dativul anaforei și pluralul anafore; este o figură de stil „care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii”

+ analgosedare (anestezie intraveoasă) apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv dativul analgosedării și pluralul analgosedări

! analog suferă ceva modificări când este adjectiv – masculin cu pluralul analogi și femininul analoagă/analoage; DOOM3 anulează astfel încercarea DOOM2 de a impune formele analogă/analoge, considerate mai elegante, revenind la norma veche

15 ian.

Scrabble la 70 de ani – Jocul care nu îmbătrâneşte niciodată

Jocul e fabricat în cel puțin 150 milioane de seturi în mai mult de 120 țări, iar mai bine de jumătate de britanici au jocuri de scrabble în casă. E bine spus că scrabble arată destul de bine la 70 de ani. Nu doar că nu a îmbătrânit de-a lungul timpului, dar abia dacă s-a schimbat vreun pic, regulile sale rămânând aproape identice din 1948, doar tablele de joc devenind mai elegante.

În anii 1930, Alfred Mosher Butts, arhitect cu jumătate de normă din New York, care se străduia să facă față Marii Recesiuni economice, s-a decis să combine cuvintele încrucișate și anagramele într-un singur joc. A determinat frecvența literelor analizând sute de copii ale ziarelor The New York Times, The New York Herald Tribune și The Saturday Evening Post.

După două încercări eșuate, cu ajutorul antreprenorului James Brunot, jucător avid, proiectul a fost redenumit Scrabble și a fost trimis producției de masă. Jocul a fost ales de gigantul Macy’s, iar în scurt timp cutiile s-au vândut chiar și de companiile care inițial îl respinseseră. Butts a trăit toată viața din drepturile de autor.

Continuare »

03 apr.

thereof

În limba engleză ceva mai veche sau foarte elegantă din punct de vedere stilistic, în loc de „from it” se folosea (sau încă se folosește în anumite texte) adverbul „thereof„.

Iată un exemplu foarte simplu: „I am eating an apple. I just took a biteful thereof.

Thereof și alte asemenea adverbe arhaizante sau formale se întâlnesc mai ales în Biblie.

Iată un exemplu din Vechiul Testament: „Take thou also unto thee wheat, and barley, and beans, and lentiles, and millet, and fitches, and put them in one vessel, and make thee bread thereof, [according] to the number of the days that thou shalt lie upon thy side, three hundred and ninety days shalt thou eat „thereof.” (Ezechiel, 4:9)

23 ian.

obsolete, obsolescent

În limba engleză, cuvântul „obsolete” este destul de des întâlnit. Înseamnă „ieşit din uz”. Uneori se potriveşte mai bine „învechit” sau „demodat”.

Mai puţin cunoscut este „obsolescent„. Seamănă cu „obsolete” din toate punctele de vedere, doar că nu este acelaşi lucru. Cu un sufix cât se poate de elegant, sensul devine „pe cale de a ieşi din uz”. În biologie se foloseşte cu sensul „pe cale de a dispărea”. Iată cum un cuvânt face cât o frază!

02 ian.

Virgula după propoziţia subiectivă

Propoziţia subiectivă este o propoziţie subordonată care, într-o frază, joacă rol de subiect pentru propoziţia regentă. Propoziţiile subiective sunt destul de variate şi, de obicei, este evident că nu ai de ce să pui virgulă între ele şi propoziţiile regente corespunzătoare. În general, ar fi chiar greşit să punem virgulă între subiect şi predicat, aşa că manualele enunţă regula de bază: după propoziţia subiectivă nu se pune virgulă. De exemplu, „Cine ştie carte are parte.”

Există însă o excepţie, precizată în unele cărţi de gramatică. Dacă propoziţia regentă începe cu pronume demonstrativ (acela, aceea etc), atunci se pune virgulă după propoziţia subiectivă. Pronumele demonstrativ devenind subiect, nu există problema virgulei dintre subiect şi predicat. De exemplu, „Cine ştie carte, acela are parte.”

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro