28 feb.
Degetele lui
Apoi te lingi pe degetele tale 
Rezultate
23 sept.
a mușca
Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.
Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.
Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).
Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.
Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!
08 mai
„Assault of Angels” de Michael Roberts
| The mind trembles from the assault of angels; Running in familiar light it sees the sea, It remembers the dark subway and the lost fields of childhood, It remembers the loneliness of first love and the end of a summer: These are familiar and small. |
Mintea tremura la gândul îngerescului asalt. Alergând sub vechea-i rază marea o zărește iar, Iar metroul trist ca noaptea, iar copilăria dusă, Sfiiciunea-ntâiei dragosti și sfârșitul unei veri: Mici și arhicunoscute lucruri. |
| But the assault of angels is more terrible: angels are invisible, Angels cast no shadow, and their unpredicted motion Moves the familiar shadows into light. Angels cannot burn the fingers: unacknowledged, They pass unseen. No one will ever know. Refuse them: they have no claim to charity, To ignore them offers a key to omniscience. Angels breed darkness out of light, angels rejoice In things we hate and fear. |
Dar teribil e asaltul îngerilor invizibili, Îngerii n-aruncă umbră și mișcarea lor pripită Mută umbrele știute în lumină. Îngerii nu pot să ardă degetele; contestați, Ei trec nevăzuți și nimeni n-o să afle niciodată. Alungați-i: n-au pretenții la filantropia noastră. A-i nesocoti, aceasta-i cheia spre atotștiință. Îngerii cresc întuneric din lumină și-i desfată Ceea ce pe noi ne umple de repulsie și teamă. |
| Angels are the launching of a new ship, Angels offer to inhabit the landscape of your body, Angels will let you grow as a child grows, They are your enemy: they will destroy you. And a time comes when a man is afraid to grow, A time comes when the house is comfortable and narrow. A time when the spirit of life contracts. Angels are at your door: admit them, now. |
Îngerii sunt ca lansarea unei nave; ei sunt gata Să trăiască în peisajul trupurilor omenești, Să vă-ngăduie să creșteți precum crește un copil. Îngerii vă sunt dușmanii, îngerii vor să vă piardă. Vine-o vreme când li-e teamă oamenilor să mai crească, Vine-o vreme când căminul e îndestulat și strâmt. Vine-o vreme când, cu-ncetul, duhul vieții se zgârcește. Îngerii-s în fața ușii: deschideți-le acum. |
Michael Roberts | traducere de Leon Levițchi |
18 mart.
a ospăta
Verbul a ospăta vine din latinescul hospitare, are două variante fonetice cunoscute – a ospita și a ospeta – și două sensuri principale. Unul dintre acestea este dat de dicționare ca fiind cel actual (de care ne vom și ocupa astăzi), pe când cel de-al doilea apare ca învechit și popular – a mânca, iar prin extindere de sens – a petrece, a benchetui, a chefui, a prăznui.
Primul sens însă – cum spuneam, folosit azi – se referă la „a primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură (din belșug)” ori, pur și simplu, „a da de mâncare”, sinonim cu a trata, a cinsti, a omeni, a servi, a tratarisi.
Continuare »
16 ian.
„Scotland’s Winter” de Edwin Muir
| Now the ice lays its smooth claws on the sill, The sun looks from the hill Helmed in his winter casket, And sweeps his arctic sword across the sky. The water at the mill Sounds more hoarse and dull. The miller’s daughter walking by With frozen fingers soldered to her basket Seems to be knocking Upon a hundred leagues of floor With her light heels, and mocking Percy and Douglas dead, And Bruce on his burial bed, Where he lies white as may With wars and leprosy, And all the kings before This land was kingless, And all the singers before This land was songless, This land that with its dead and living waits the Judgement Day. But they, the powerless dead, Listening can hear no more Than a hard tapping on the floor A little overhead Of common heels that do not know Whence they come or where they go And are content With their poor frozen life and shallow banishment. |
Spre prag ’şi-întinde gheaţa colţii netezi Şi soarele sub chivăra-i de iarnă Se uită de pe deal şi trece bolta Prin ascuţişul spadei sale boreale. La scocul morii apa Răsună surd şi răguşit. Pe drum, fata morarului Cu degetele încleiate de paner Juri că loveşte într-un caldarâm De zeci şi zeci de leghe Când tocurile ei batjocoresc Pe morţi, pe Douglas, Percy, Pe Bruce, acel ce zace în mormântu-i, alb De lepră şi războaie, Şi toţi regii care-au fost Pân-a fi ţara fără regi, Pe cântăreţii ce-au cântat Pân-a fi ţara lor fără cântări, Această ţară-ai cărei morţi şi vii aşteaptă Ziua de Apoi. Ci ei, neputincioşii morţi, Ascultă, dar nu mai aud decât Un tropot sec pe surda pardoseală, ropot Al tălpilor obişnuite care nu ştiu De unde vin sau încotro se duc; Şi-s mulţumiţi De îngheţata viaţă Şi de surghiunul neadânc. |
| Edwin Muir | traducere de Leon Leviţchi |
17 oct.
„Living” de Harold Monro
| Slow bleak awakening from the morning dream Brings me in contact with the sudden day. I am alive – this I. I let my fingers move along my body. Realization warns them, and my nerves Prepare their rapid messages and signals. While Memory begins recording, coding, Repeating; all the time Imagination Mutters: You’ll only die. |
Abia trezit din visul dimineții, Întâmpin iar mult, mult prea brusca zi. Acesta, eu, sunt viu. Mă-ncredințez când trupul mi-l ating Cu degetele; nervii toți sunt gata Pentru mesaje și semnale fulger, Memoria-ncifrează sau repetă Iar fantezia murmură mereu: Tot vei muri. |
| Here’s a new day. O Pendulum move slowly! My usual clothes are waiting on their peg. I am alive – this I. And in a moment Habit, like a crane, Will bow its neck and dip its pulleyed cable, Gathering me, my body, and our garment, And swing me forth, oblivious of my question, Into the daylight – why? |
Zi nouă. Mergi, pendulă, mai încet! Costumul mă așteaptă în cuier. Acesta, eu, sunt viu. Și obiceiul, ca o macara, Se va-ndoi ca gheara-i să mă-nșface Cu trup și haine și să mă azvârle În plină zi, uitând de întrebarea Pe care-am pus-o: ’N plină zi? De ce? Aș vrea și eu să știu! |
| I think of all the others who awaken, And wonder if they go to meet the morning More valiantly than I; Nor asking of this Day they will be living: What have I done that I should be alive? O, can I not forget that I am living? How shall I reconcile the two conditions: Living, and yet – to die? |
Atâția alții cari fac ochi devreme Întâmpină, adică, dimineața Mai râzători? Nu-ntreabă ziua – cât mai sunt în viață: Dar oare ce-am făcut ca să trăiesc? Nu aș putea cumva să uit că-s viu? Și cum să-mpac cele două condiții: Trăind, totuși să mori? |
| Between the curtains the autumnal sunlight With lean and yellow finger points me out; The clock moans: Why? Why? Why? But suddenly, as if without a reason, Heart, Brain, and Body, and Imagination All gather in tumultuous joy together, Running like children down the path of morning To fields where they can play without a quarrel: A country I’d forgotten, but remember, And welcome with a cry. |
Printre perdele, soarele de toamnă Cu degete gălbuie mă arată; Pendula geme: De ce oare? Deodată, parcă fără-ndreptățire, Trup, creier, inimă și-nchipuire Alcătuiesc un pâlc de neastâmpărați Și-aleargă pe cărarea dimineții Spre-un câmp de joacă și de voie bună: Tărâm uitat, reamintit cu lacrimi Și încântări. |
| O cool glad pasture; living tree, tall corn, Great cliff, or languid sloping sand, cold sea, Waves; rivers curving; you, eternal flowers, Give me content, while I can think of you: Give me your living breath! Back to your rampart, Death. |
Umnroase lunci! Pom viu, grâu nalt, stei falnic, Nisip curgând molatic, rece mare, Pâraie, valuri și, voi, Flori eterne, Cât vă mai port în mine, dați-mi pacea, Suflarea voastră voie. Tu, moarte, du-te în chilie. |
Harold Monro | traducere de Leon Levițchi |