„Timpul nu există, ceasurile există”

„Aici nu sunt prostituate”

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

Verbul a cerși este dat de dicționare ca făcând parte din familia lui a cere, iar sensurile lor sunt, într-adevăr, înrudite (în registrul arhaic sunt chiar sinonime). Primul înseamnă „a cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul” și este echivalent cu a cerșetori, a se milogi.

Cel de-al doilea sens se referă la „a cere ceva cu stăruință, cu insistență ori cu umilință (ca un cerșetor)”, iar prin extindere de sens, la „a căuta să capete prin mijloace josnice, a se înjosi cerând ceva”. Termenul are și câteva sinonime din registrul popular, regional și argotic: a prosti, a coldui, a calici, a mangli.

Continuare »

Pentru verbul a aromi, unele dicționare indică etimologie necunoscută. Este un cuvânt pe care l-am nimerit din întâmplare, căci îmi închipuiam că înseamnă altceva și am fost surprinsă să descopăr că mă înșelam, cel puțin parțial. Evident, semnificația la care mă gândisem avea legătură cu aromele…

Și verbul are, oarecum. O variantă fonetică mai veche era chiar a aroma, iar al doilea sens menționat acum de dicționare se referă la „a ameți cu un miros îmbătător”, în timp ce o utilizare arhaică însemna „a afuma pe cineva cu mirodenii” – a tămâia.

Însă prima accepție a verbului e „a fi cuprins de un somn ușor, superficial, lin, plăcut (și scurt)”, adică sinonim al lui a ațipi, a dormita, a moțăi, a picoti, a piroti. Utilizările figurate sunt cel puțin două, una având legătură cu acest sens și fiind încă actuală, deși rar folosită, însemnând a calma, a liniști, a potoli, a ogoi.

Cel de-al doilea sens figurat se stabilește, cel mai ușor, prin echivalență cu verbe precum a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta (cu vorba), a seduce, a tenta, a trișa, a zăpăci.

Continuare »

Verbul a cutreiera vine din limba latină (contribulare) și apare lămurit în dicționare mai mult cu ajutorul sinonimelor – a străbate, a colinda (în lung și-n lat), a umbla (din loc în loc), echivalent, prin extindere de sens, cu a hoinări, a vagabonda. Are și o utilizare reflexivă, mai neobișnuită, care înseamnă a se perinda.

În afară de acestea, o multitudine de alte lexeme se aliniază lui, din punctul de vedere al semnificației, în diferite contexte: a bate, a călători, a călca, a se duce, a flana, a frecventa, a merge, a ocoli, a parcurge, a peregrina, a petrece, a (se) plimba, a se plimbarisi, a rătăci, a răzbate, a traversa, a treiera, a vântura, a vizita.

Continuare »