15 mai
Balsam
Le face mai moi şi plăcut mirositoare 
Rezultate
20 iul.
„Ode to Evening” de William Collins
| If aught of oaten stop, or past’ral song, May hope, chaste Eve, to soothe thy modest ear, Like thy own solemn springs, Thy springs and dying gales, O nymph reserved, while now the bright-haired sun Sits in yon western tent, whose cloudy skirts, With brede ethereal wove, O’erhang his wavy bed; Now air is hushed, save where the weak-ey’d bat With short shrill shriek flits by on leathern wing, Or where the beetle winds His small but sullen horn As oft he rises ‘midst the twilight path Against the pilgrim, borne in heedless hum: Now teach me, maid composed, To breathe some softened strain, Whose numbers stealing through thy dark’ning vale May not unseemly with its stillness suit, As musing slow, I hail Thy genial loved return. For when thy folding star arising shows His paly circlet, at his warning lamp The fragrant Hours, and elves Who slept in flowers the day, And many a nymph who wreathes her brows with sedge And sheds the fresh’ning dew, and lovelier still, The pensive pleasures sweet Prepare thy shad’wy car. Then lead, calm votress, where some sheety lake Cheers the lone heath, or some time-hallowed pile Or upland fallows grey Reflect its last cool gleam. But when chill blust’ring winds, or driving rain, Forbid my willing feet, be mine the hut That from the mountain’s side Views wilds, and swelling floods, And hamlets brown, and dim-discovered spires, And hears their simple bell, and marks o’er all Thy dewy fingers draw The gradual dusky veil. |
Dacă vreun viers de trișcă ori de-oier, Ţi-ar alinta auzul, Evă castă, Ca mândrele-ţi izvoare, Zefiri şi primăveri… Acum, o, Nimfă, când bălaiul soare Stă-n cortul cel de-amurg, cu nori pe poale, Ţesuţi din tort ceresc Peste-aşternut de unde; Văzduhu-i mut; doar lilieci miopi Pe-aripi de piele zbor, ţipând strident Şi-un cărăbuş tot suflă Ursuz în cornul crân, Zburând la scăpătat, pe cărărui Spre peregrini, zănatic zumzăind; Mă-nvaţă-acum, fecioară, Să-ngân un cântec blând, Al cărui stih plutind prin pâcla văii Să nu se-mbie strâmb cu pacea ei, Când, visător, slăvesc Întoarcerea-ţi duioasă! Căci steaua ta, nălţată, când şi-arată Inelul pal pe lampa ce vesteşte Ceas de balsam, iar elfii Câţi ziua dorm prin crâng, Şi multe nimfe cu cununi de stuf Împrăştie-mprospătătoare rouă, Iar dulci visări gătesc Umbroasa ta caleaşcă – Atunci ne du spre lacul neted care Plai gol şi vechi columne-nviorează, Sau munţi pustii răsfrânge În recele lui licăr. Iar când abraşul crivăţ, şfichiul ploii Mă-mpiedică să merg, coliba dă-mi-o Ce din pripor priveşte Spre-avanele puhoaie, Spre sate mici, spre turle-abia zărite – Şi clopotul le-ascultă şi peste tot ia seama Cum tu cu mâini de rouă Ţeşi molcomul amurg… |
| While Spring shall pour his showers, as oft he wont, And bathe thy breathing tresses, meekest Eve; While Summer loves to sport Beneath thy ling’ring light; While sallow Autumn fills thy lap with leaves; Or Winter, yelling through the troublous air, Affrights thy shrinking train And rudely rends thy robes; So long, sure-found beneath the sylvan shed, Shall Fancy, Friendship, Science, rose-lipp’d Health, Thy gentlest influence own, And hymn thy fav’rite name! |
Cât timp vor fi iuţi ploi de Primăvară, Să-ţi spele ţie pleata, blândă Evă, Iar Vara va să zburde Sub zarea ta târzie, Şi-n frunze o să scalde smeada Toamnă, Şi cât urlând prin vajnic vifor, Iarna Îţi va goni alaiul Şi straiele-ţi va smulge – Tot atât timp, sclavi gingăşiei tale, Ştiinţa, Pacea, Visul şi Blândeţea Îţi vor purta pecetea Şi numele-ţi iubi-vor! |
| William Collins | traducere de Tudor Dorin |
27 mai
„Astrophil and Stella – Sonnet XXXIX” de Philip Sidney
| Come Sleep! O Sleep, the certain knot of peace, The baiting-place of wit, the balm of woe, The poor man’s wealth, the prisoner’s release, Th’ indifferent judge between the high and low. With shield of proof shield me from out the prease Of those fierce darts despair at me doth throw: O make in me those civil wars to cease; I will good tribute pay, if thou do so. Take thou of me smooth pillows, sweetest bed, A chamber deaf to noise and blind to light, A rosy garland and a weary head: And if these things, as being thine by right, Move not thy heavy grace, thou shalt in me, Livelier than elsewhere, Stella’s image see. |
O, vino somn, somn, tihnă împlinită, Liman al duhului, balsam durerii, Belşug uşor, robie izbăvită, Drept jude între glorii şi mizerii. Cu straşnic scut mă apără pe mine De-a deznădejdii aprige săgeţi; Adânci dihonii fă-le să se-aline; Tribut îţi voi plăti, de mare preţ. Ia-mi perna moale, patul arommit, Iatacul molcom, fără de frământ, Ghirlanda roză, gândul istovit: Şi dacă-acestea, ce-ale tale sunt, Nu-mbie haru-ţi greu, într-al meu gând Răsare Stella, vie ca nicicând. |
| Philip Sidney | traducere de Dan Duţescu |
28 ian.
„Astrophil and Stella – Sonnet I” de Philip Sidney
| Loving in truth, and fain in verse my love to show That she (dear She) might take some pleasure of my pain: Pleasure might cause her read, reading might make her know, Knowledge might pity win, and pity grace obtain; I sought fit words to paint the blackest face of woe, Studying inventions fine, her wits to entertain: Oft turning others’ leaves, to see if thence would flow Some fresh and fruitful showers upon my sun-burn’d brain. But words came halting forth, wanting Invention’s stay, Invention, Nature’s child, fled step-dame Study’s blows, And others’ feet still seem’d but strangers in my way. Thus, great with child to speak, and helpless in my throes, Biting my truant pen, beating myself for spite– “Fool,” said my Muse to me, “look in thy heart and write.” |
Iubind temeinic, m-oi preface-n vers, Să-şi afle-un farmec draga-ntr-al meu dor – Citind cu drag, cititu-i un revers La tot ce-ndur – balsam îndurător! Tristeţea-mi zugrăvii în chip divers, Sortind expresii, har născocitor, Scornii printr-alte pagini proaspăt viers, Ploi rodnice-într-al arşiţei cuptor! Dar calpe vorbe-alung Invenţia, Ce-i prunc al Firii, studiul sterb o curmă: Simt paşi străini umblând pe calea mea! Când, burduşit cu vorbele-mi din urmă, Îmi dau un pinten, Muza mea mă-mbie: Smintite, moaie-n inimă şi scrie! |
| Philip Sidney | traducere de Dan Duţescu |
22 sept.
a (se) parfuma
Verbul a (se) parfuma a ajuns în limba română din franceză (parfumer) şi înseamnă, mai întâi de toate, „a (se) stropi cu parfum, a(-şi) da cu parfum”, situaţie în care este folosit pentru persoane sau lucruri. Una dintre variantele mai vechi ale termenului, a profumá (care nu mai este folosit astăzi), trădează înrudirea cu italiana.
Verbul se foloseşte şi pentru a sublinia efectul pe care îl are această acţiune, adică de „a răspândi un miros plăcut” după impregnare cu parfum sau de „a umple cu parfum, cu o mireasmă plăcută”. Sinonimele cele mai des utilizate sunt a înmiresma (de la mireasmă) şi a îmbălsăma (de la balsam).
Continuare »
12 feb.
„To Rosamund” de Geoffry Chaucer
| Madame, you are of all beauty the shrine Within the circle of the mappamund; For as the crystal glorious you shine, And like ruby are your cheeks round. And therewith you’re so merry and jocund That at a revel when I see you dance, It is a salve for my every wound, Though you with me suffer no dalliance. |
Domniţă, tu, frumseţe minunată, Făr’ de pereche-n lumea cea rotundă, Precum cleştarul străluceşti curată, Şi-obrajii tăi rubine ştiu s-ascundă; Aşa zglobie eşti, aşa iocundă Încât a te vedea dansând sprinţar Balsam îmi e pe rana sângerândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| For though I fill a cask with tears of mine, Yet that woe may my heart not confound; Your demi-voice that so small you twine Makes my thought with joy and bliss abound. So courteously I go with love bound, That to myself I say, in penance, It suffices me to love you, Rosamund, Though you with me suffer no dalliance. |
Cu lacrimi chiar de umplu o covată În jale nu prea inima-mi se-afundă; Suava-ţi voce, dulce susurată, Îmi scaldă sufletu-n ferice undă. Aşa mă strânge-a dragostei za crudă Că mie zicu-mi, suferind amar: Destul că te iubesc eu, Rozamundă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Never did pike so wallow in galantine As I in love do wallow, and am wound, For which full oft I of myself divine That I am truly Tristan the second. My love will not grow cold or be unsound; I burn with amorous pleasure, at every chance. Do what you will, I will your thrall be found, Though you with me suffer no dalliance. |
N-a fost pe lume ştiucă-n sos muiată Ca mine-n apa dragostei afundă, Încât gândesc în sine-mi câteodată Că sunt al doilea Tristam sub osândă. Nu se răceşte-amoarea mea fierbândă; Ard veşnic în al dorului pojar. Tu fă ce vrei, eu slugă-ţi sunt preablândă, Măcar că tu de mine n-ai habar. |
| Geoffry Chaucer | traducere de Dan Duţescu |