Rezultate

26 aug.

a se duce

Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.

Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

31 aug.

a se teme

Pornind de la verbul a se teme, mi s-au părut interesante două proverbe care, deşi sunt echivalente ca sens lingvistic, se diferenţiază dintr-un punct de vedere foarte subtil, al semnificaţiei sau implicaţiei psihologice. Cunoscutul „Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt” face un soi de observaţie faptică, fără să ofere clar o explicaţie, dar pe care toţi suntem capabili a o deduce: cine s-a opărit cu zeamă fierbinte se teme să n-o păţească iar, deci o răceşte şi pe aia rece. Celălalt proverb este creat pe acelaşi schelet semantic, însă veriga explicativă este, de data aceasta, prezentă: „Cine e muşcat de şarpe se teme şi de şopârlă.” Reflexivul acesta stabileşte identitate de sens cu „a simţi teamă, a fi cuprins sau stăpânit de frică, a avea teamă sau frică”, iar concluzia logică este că cel păţit e fricos, temător, prevăzător. Gradul superlativ este într-un mod interesant exprimat prin „a se teme şi de umbra lui”, spaima spaimelor fiind generată de lucruri care ar trebui să-ţi fie intim cunoscute, pentru că fac parte din tine; în plus, frica de propria umbră – cea care te însoţeşte pretutindeni, oriunde te-ai duce – capătă o omniprezenţă angoasantă, care mi se pare imposibil de îndurat, pentru că, în mod firesc, ea este asociată cu grijile, cu îngrijorarea, cu agitaţia, cu frământarea. Starea aceasta de nelinişte şi de tulburare poate fi provocată de un pericol care te ameninţă în mod real, însă şi de un rău posibil sau probabil, dar care, deocamdată, se află numai în închipuirea ta. Căci expresia „mă tem că…” nu implică nicidecum o certitudine, ci se asociază unor presupuneri de tipul „mi se pare că…”, „socotesc că…”, „am sentimentul (neplăcut) că…”, „e posibil să…”, „cred că …”. Cu o nuanţă specială, în forma a teme pe cineva, verbul acesta se referă la „a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie, a fi gelos”, iar explicaţia substantivului temere este dată tocmai de acest „sentiment de îndoială chinuitoare în ceea ce priveşte fidelitatea persoanei iubite, de gelozie”.

Continuare »

Publicat de in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza!     Recomanda!

© 2024 blog.ro-en.ro