23 ian.
Împotriva adormitului la volan
Folositor „când conduci beat”?! 
Rezultate
21 nov.
„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson
| Just as my watch was done the fog had lifted, And we could see the flashing of our light, And see once more the reef beyond the Head Over which six days and nights the mist had drifted, Until it seemed all time to mist had drifted And day and night were but one blind white night. |
Când am ieșit din schimb, plecase ceața; Lumina farului, din când în când, Descoperea și stânca de la Cap Deasupra cărei șase nopți și zile; Părea că însăși Timpul devenise O nesfârșită beznă albă, oarbă. |
15 oct.
a vitaminiza
Verbul a vitaminiza vine din limba germană – vitaminisieren și are, la noi, două sensuri. Primul dintre acestea este tranzitiv și înseamnă „a îmbogăți alimentele cu vitamine”, iar cel de-al doilea este reflexiv și se referă la „a urma un tratament cu vitamine”. Nu are sinonime, nu are înlocuitori, nu are sensuri suplimentare, nu formează expresii.
Nu știu exact cum se vitaminizează alimentele, dar cunosc în detaliu procesul de vitaminizare la care sunt nevoită să recurg în fiecare primăvară și toamnă: dur și serios, pentru că organismul meu este foarte slăbit în anotimpurile acestea de trecere. Evident, spun „vitaminizare”, dar mă refer și la sporirea aportului de minerale necesare bunei mele funcționări.
Continuare »
19 sept.
„Horses” de Edwin Muir
| Barely a twelvemonth after The seven days war that put the world to sleep, Late in the evening the strange horses came. By then we had made our covenant with silence, But in the first few days it was so still We listened to our breathing and were afraid. On the second day The radios failed; we turned the knobs; no answer. On the third day a warship passed us, heading north, Dead bodies piled on the deck. On the sixth day A plane plunged over us into the sea. Thereafter Nothing. The radios dumb; And still they stand in corners of our kitchens, And stand, perhaps, turned on, in a million rooms All over the world. But now if they should speak, If on a sudden they should speak again, If on the stroke of noon a voice should speak, We would not listen, we would not let it bring That old bad world that swallowed its children quick At one great gulp. We would not have it again. Sometimes we think of the nations lying asleep, Curled blindly in impenetrable sorrow, And then the thought confounds us with its strangeness. The tractors lie about our fields; at evening They look like dank sea-monsters couched and waiting. We leave them where they are and let them rust: ‘They’ll molder away and be like other loam.’ We make our oxen drag our rusty plows, Long laid aside. We have gone back Far past our fathers’ land. And then, that evening Late in the summer the strange horses came. We heard a distant tapping on the road, A deepening drumming; it stopped, went on again And at the corner changed to hollow thunder. We saw the heads Like a wild wave charging and were afraid. We had sold our horses in our fathers’ time To buy new tractors. Now they were strange to us As fabulous steeds set on an ancient shield. Or illustrations in a book of knights. We did not dare go near them. Yet they waited, Stubborn and shy, as if they had been sent By an old command to find our whereabouts And that long-lost archaic companionship. In the first moment we had never a thought That they were creatures to be owned and used. Among them were some half a dozen colts Dropped in some wilderness of the broken world, Yet new as if they had come from their own Eden. Since then they have pulled our plows and borne our loads But that free servitude still can pierce our hearts. Our life is changed; their coming our beginning. |
După războiul scurt de șapte zile Ce toropise lumea, peste-un an, Sosiră și ciudații cai. Noi încheiasem pace cu tăcerea, Dar la-nceput ne ascultam răsuflul Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul. A doua zi degeaba răsuceam La radio butoanele. ‘Ntr-a treia Trecu pe lângă noi un vas de luptă Cu morți morman pe punte. Într-a șasea Un avion se prăbuși în mare. Și radiourile nu vorbeau. Mai stau și astăzi prin bucătării Și poate că-au rămas de-atunci deschise În milioane de-ncăperi din lume. Dar dacă ar vorbi acum, Dacă deodată ar vorbi din nou, Dacă o voce ar vorbi la prânz, Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie Urâta lume veche, lumea care, hâlpav, Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem. Popoarele, ne spunem câteodată, Au adormit, chircite de durere, Și gândul ni se pare nebunesc. Pe câmpuri zac tractoare; noaptea Par niște monștri-ai apelor la pândă. Noi le lăsăm să ruginească-acolo: “Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”. Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri De mult uitate. Ne înapoiem Hăt dincolo de vetrele străbune. Și, iată, spre sfârșitul verii, Veniră-ntr-un târziu ciudații cai. Pe drum, departe,-am auzit Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou, Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet. Și capetele lor erau Ca un talaz surpat, spăimântător. Vândusem caii noștri încă-n vremea Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare. Acum ni se păreau la fel de stranii Ca fabuloșii armăsari din herburi Sau antice picturi cu cavaleri. Ne era teamă să ne-apropiem. Dar caii așteptau, fricoși și dârzi, Parcă trimiși de o poruncă veche Să afle unde-am rătăcit și dacă Frăția milenară ne-o mai amintim. La început nu ne-am gândit că sunt Făpturi ce pot fi bunuri de priință. Iar printre ei erau și câțiva mânji Fătați în vreun pustiu al lumii sparte, Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor. De-atunci trag pluguri, duc poveri. Dar servitutea lor mărinimoasă Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată; Sosirea lor e începutul nostru. |
Edwin Muir | traducere de Leon Levițchi |
20 aug.
a (se) speria
Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.
Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).
Continuare »
15 aug.
„Wagner” de Rupert Brooke
| Creeps in half wanton, half asleep, One with a fat wide hairless face. He likes love-music that is cheap; Likes women in a crowded place; And wants to hear the noise they’re making. |
Destul de vesel, dar cam adormit, Și-ocupă locul unul: față lată, spână; De muzica dulceagă e vrăjit Și de cucoane strânse ca la stână: I-încântă-auzul zarva ce o fac. |
| His heavy eyelids droop half-over, Great pouches swing beneath his eyes. He listens, thinks himself the lover, Heaves from his stomach wheezy sighs; He likes to feel his heart’s a-breaking. |
Pleoapele-i de plumb ’s-aproape-nchise Și pungile sub ochi i-atârnă grele; Ascultă, și un crai se vede-n vise; Suspine-i șuieră dintre bretele: Tot ce-i sfâșietor și îi e pe plac. |
| The music swells. His gross legs quiver. His little lips are bright with slime. The music swells. The women shiver. And all the while, in perfect time, His pendulous stomach hangs a-shaking. |
Crescendo. În picioarele-i greoaie – Fiori; pe buze, un surâs slinos, abject. Crescendo iar. Fierb doamnele, se-nfoaie, Dar între timp el bate-un tact perfect: Își leagănă o burtă cât un sac. |
Rupert Brooke | traducere de Andrei Bantaș |