Rezultate

21 nov.

Ghiciţi de ce aceste ţări au denumirile pe care le au

Un studiu al cercetătorilor de la Oxford Dictionary despre numele regiunilor lumii a ajuns la concluzia că aproape fiecare ţară este denumită după unul dintre următoarele patru lucruri: trib sau un grup etnic, o persoană importantă, numele unui punct cardinal sau o trăsătură a teritoriului.

Din 195 de ţări, numai 20 nu se încadrează în aceste criterii. Anglia, de exemplu, este denumită după anglii din secolul al V-lea, un trib al primilor locuitori. Alte ţări europene urmează exemplul, fiind denumite după un trib: Franţa după franci, iar Italia după tribul vitali. De fapt, aproximativ o treime din ţări sunt denumite după un trib istoric.

Continuare »

08 apr.

Cu acest capăt în sus

Chestie de perspectivă :))

30 dec.

Cu acest capăt în sus

Bun pentru cei care au obiceiul de a cădea pe sub mese :D

this end up

25 mart.

La aceste cărţi s-a lucrat 100 de ani

Se munceşte la el de peste un secol. Sute de specialişti aparţinând Institutelor de Lingvistică din Bucureşti, Cluj şi Iasi şi-au dedicat ani din viaţă ca să-l realizeze. În sfârşit, anul acesta, va fi terminat. Este vorba de Dicţionarul Limbii Române, numit şi „al Academiei” sau „Dicţionarul-Tezaur”, ce include practic toate cuvintele folosite în limba română, de la cele mai vechi, la cele mai noi, adică peste 175.000.

Articolul integral din Libertatea…

30 iun.

DOOM 3: alergologă/alergoloagă – alexăndreancă

! alergologă / alergoloagă este acceptat acum, ca mai toate dubletele de acest tip, cu ambele forme, recomandate însă pentru registre diferite – primul livresc, al doilea colocvial; substantivul feminin are genitiv-dativul alergologei/alergoloagei și pluralul alergologe/alergoloage

+ alergologic apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul alergologici și femininul alergologică-alergologice

+ mai ales este menționată ca locuțiune adverbială

! alestâncă este un regionalism învechit care pierde forma halastâncă (menționată în DOOM2); substantivul feminin denumește o „țesătură de bumbac” și are genitiv-dativul alestâncii

! alexăndrean și !alexăndreancă sunt cei doi termeni referitori la Alexandria – care înlocuiesc variantele alexăndrinean și alexăndrineancă (menționate ca noutăți în DOOM2, dar eliminate deja)

26 mai

DOOM 3: Aheron/Acheron – aievea

! Aheron / (gr.) Acheron (ch pronunțat h) este substantiv propriu neutru (fluviu al infernului, în mitologia greacă)

! aherontic (subpământean) este adjectiv masculin cu pluralul aherontici și femininul aherontică-aherontice

! aidoma are valoare de adjectiv invariabil sau de adverb (gemeni aidoma, îmbrăcați aidoma, aidoma mie) – valoarea prepozițională dispare

! aiest și !aiesta sunt forme pronominale folosite în limbajul regional, echivalente ale lui acest(a)

! aievea este adjectiv invariabil (apariții aievea) sau adverb (a apărea aievea)

© 2024 blog.ro-en.ro