Rezultate

26 iun.

DOOM 2: interoperabilitate – intervievare

* interoperabilitate apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul interoperabilităţii; termenul se referă la „capacitatea unor structuri militare (de regulă, ce ţin de două sau mai multe state) de a coopera eficient pentru îndeplinirea unor misiuni”

* interpretariat (in-ter-pre-ta-ri-at) este substantiv neutru – „activitatea, meseria de interpret”

* intersectare este substantiv feminin nou, cu genitiv-dativul intersectării şi pluralul intersectări; denumeşte „acţiunea de a se intersecta”

* interuman (in-te-ru-man/in-ter-u-man) apare ca adjectiv masculin cu pluralul interumani şi femininul interumană-interumane

* intervievare (in-ter-vi-e-va-re) este menţionat ca substantiv feminin cu genitiv-dativul intervierării şi pluralul intervievări

05 feb.

Folosirea unui dicţionar tipărit este o abilitate pe cale de dispariţie

Dezvoltarea internetului a condus şi la abilitatea de a folosi un dicţionar sau o enciclopedie online pentru a verifica semnificaţia, ortografia şi pronunţia cuvintelor. Pe de altă parte, utilizarea clasicelor echivalente tipărite este cale de dispariţie, după cum arată un studiu recent.

De asemenea, internetul aduce şi sfârşitul unor activităţi precum realizarea unui album foto plin de amintiri sub formă fizică, trimiterea de cărţi poştale din vacanţă sau adunatul în jurul televizorului cu familia, acestea pierzând tot mai mult teren în favoarea reţelelor sociale şi a televiziunii pe internet.

Continuare »

11 oct.

DOOM 2: fezabilitate – fie-mea

* fezabilitate apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul fezabilităţii; termenul este un franţuzism şi denumeşte „însuşirea de a fi fezabil; caracter realizabil al unui lucru”

! a fi apare cu o serie de precizări suplimentare; are următoarele forme la indicativ prezent – eu sunt, ei sunt (cu forma populară neaccentuată –s: mi-s, ăştia-s, şi regionalul îs), tu eşti (pronunţat corect ieşti), el este (pronunţat corect ieste, cu formă neaccentuată e – pronunţat ie, familiar –i: ăsta-i, regional îi), noi súntem, voi súnteţi; indicativ imperfect – eu eram, tu erai, el era, noi eram, voi eraţi, ei erau (pentru toate aceste situaţii, e iniţial se pronunţă corect ie); indicativ perfect simplu – eu fuséi/fui, noi fusérăm/fúrăm; indicativ mai-mult-ca-perfectul – eu fusésem, noi fuséserăm; conjunctivul prezent – eu să fiu, tu să fii, el să fie; condiţional – ar fi (cu forma inversă fír-ar pentru imprecaţii, blesteme); imperativ – fii!, negativ nu fi! şi plural (nu) fiţi!; gerunziul – fiind (se desparte fi-ind); participiul – fost

* fiábil se desparte fi-a-bil, este adjectiv masculin cu pluralul fiabili şi femininul fiabilă-fiabile; se foloseşte cu referire la instalaţii, aparate, echipamente, însemnând „care prezintă siguranţă în funcţionare”. Din aceeaşi familie lexicală, apare ca noutate şi *fiabilitate, substantiv feminin cu genitiv-dativul fiabilităţii.

* fibromatos se desparte fi-bro-ma-tos, adjectiv masculin cu pluralul fibromatoşi şi femininul fibromatoasă-fibromatoase. Profund legat prin înţeles, precizăm şi pe *fibromatoză, substantiv feminin cu genitiv-dativul fibromatozei.

! fie-mea este acceptat ca atare de noua normă (anterior era menţionat substantivul fie); celelalte forme sunt fie-ta şi fie-sa, structuri utilizate în registrul popular şi familiar, fiind alcătuite din substantiv feminin şi adjectiv pronominal posesiv; genitiv-dativul este fie-mii, fie-tii, fie-sii

24 mart.

DOOM 3: adoptator – a-și aduce aminte

! adoptator este termen juridic, cu valoare adjectivală sau substantivală – masculin cu pluralul adoptatori și femininul singular/plural adoptatoare

! adpres se folosește în botanică („alipit de tulpină”); adjectivul masculin (perișor adpres) are pluralul adpreși, iar femininul (albăstriță adpresă) are pluralul adprese

+ adresabilitate apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul adresabilității (fără formă de plural)

! a aduce este verb cu indicativul prezent eu adúc, el adúce și ei adúc, perfectul simplu eu aduséi, noi adúserăm, mai-mult-ca-perfect noi aduséserăm; conjunctiv prezent este eu să aduc și el să aducă; la imperativ apare modificarea de accent, forma recomandată fiind adú, dar fiind acceptată și cea familiară – ‘adu; formele nepersonale sunt gerunziul aducând și participiul adus

+ a-și aduce aminte (sinonim cu a-și aminti) este locuțiune verbală, înregistrată separat de cea înrudită – a aduce aminte; imperativul acceptă două variante corecte – adú-ți aminte, dar și ádu-ți aminte în limbajul familiar

03 feb.

DOOM 3: a accede – a accesoriza

! a accede apărea ca verb nou în DOOM2, despre care se menționa că este nefolosit la timpuri trecute și forme impersonale; în DOOM3 este precizată utilizarea lui în registrul livresc, dar și paradigma completă: eu acced, tu accezi, el accede și ei acced – pentru indicativul prezent, imperfectul (rar folosit) eu accedeam, conjunctiv prezentul eu să acced și el să acceadă; gerunziul (rar) este accedând, iar participiul – acces

+ accelerare cu valoare substantivală apare ca noutate în DOOM3, feminin cu genitiv-dativul accelerării și pluralul accelerări. Din aceeași familie lexicală, nou este și adjectivul +accelerat, masculin cu pluralul accelerați și femininul accelerată/accelerate, dar și +accelerat folosit ca adverb.

! accelerator are acum un singur articol (în DOOM2 erau două, fiecare dintre ele având precizat sensul – „substanță/instalație”); este înregistrat ca substantiv masculin/neutru, cu pluralul masculin acceleratori și pluralul neutru acceleratoare

+ acceptabilitate este nou, substantiv feminin cu genitiv-dativul acceptabilității și fără plural indicat

+ a accesoriza are indicativul prezent eu accesorizez și el accesorizează, conjunctivul prezent eu să accesorizez și el să accesorizeze

11 feb.

DOOM 2: promoțional – pronosport

* promoțional (se desparte pro-mo-ți-o-nal) este adjectiv, masculin cu pluralul promoționali și femininul promoțională-promoționale

* promovabilitate este substantiv feminin cu genitiv-dativul promovabilității

* prompter se desparte promp-ter și este substantiv neutru cu pluralul promptere

* pronazist are atât valoare adjectivală, cât și substantivală; este masculin cu pluralul pronaziști și femininul pronazistă-pronaziste

! pronosport este substantiv neutru, care acceptă două despărțiri corecte în silabe: pro-nos-port/pro-no-sport

© 2024 blog.ro-en.ro