Folosirea unui dicţionar tipărit este o abilitate pe cale de dispariţie
Dezvoltarea internetului a condus şi la abilitatea de a folosi un dicţionar sau o enciclopedie online pentru a verifica semnificaţia, ortografia şi pronunţia cuvintelor. Pe de altă parte, utilizarea clasicelor echivalente tipărite este cale de dispariţie, după cum arată un studiu recent.
De asemenea, internetul aduce şi sfârşitul unor activităţi precum realizarea unui album foto plin de amintiri sub formă fizică, trimiterea de cărţi poştale din vacanţă sau adunatul în jurul televizorului cu familia, acestea pierzând tot mai mult teren în favoarea reţelelor sociale şi a televiziunii pe internet.
Studiul realizat de Churchill insurance din Marea Britanie a constat în intervievarea a 1000 de adulţi. 67% dintre intervievaţi consideră că abilitatea de a scrie de mână o felicitare a murit, fiind înlocuită de email-uri şi sms-uri.
Site-urile web, ca Wikipedia, au preluat controlul asupra nevoii de a căuta într-o enciclopedie, un dicţionar sau altă carte potrivită, conform spuselor a 61% dintre cei chestionaţi.
E-cititorii au pus capăt tradiţiei populare de a merge la bibliotecă pentru a împrumuta o carte, afirmă 58% dintre cei intervievaţi.
Mai mult de jumătate (53%) spun că de când au acces la internet şi-au pierdut obiceiul de a răsfoi o carte de telefon pentru a căuta un număr şi acelaşi procentaj consideră că jocurile pe calculator au suprimat activităţile în aer liber.
Aproape 4 din 10 persoane cred că abilitatea de a face calcule aritmetice în minte au de suferit din pricina folosirii calculatorului de pe telefon sau din computer în loc să le efectueze singuri.
Internetul a condus şi la o societate mai atomizată, sugerează studiul. Întâlnirile online nu mai lasă loc de întâlniri la prima vedere pentru prieteni şi pariurile online nu mai oferă experienţa aceleiaşi atmosfere dintr-o casă de pariuri.